Home > Cultură > ,,Paso Doble”. Terapie prin teatru
Cultură

,,Paso Doble”. Terapie prin teatru

,,Paso Doble”. Terapie prin teatru

O sală plină de adolescenți pentru o piesă de teatru

Când m-am așezat pe unul din locurile Sălii Amza Pellea a Teatrului Național ,,Marin Sorescu” din Craiova tot ce știam despre ,,Paso Doble” era că avusese premiera în urmă cu aproape un an, mai exact la 3 iulie 2021 la Teatrul ,,Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, că pandemia stopase proiectul, dar că oferise autorului, regizorului și actorilor timp suficient pentru șlefuirea textului, pentru curățarea jocului actorilor.

Afis

Știam de fapt și subiectul piesei, unul extrem de actual și deosebit de îndrăzneț, având în vedere complexitatea și ambiguitatea lui: fenomenul, vechi de când lumea de altfel dar adus azi în actualitate sub pompoasa denumire de bullying. Statisticile sunt înfiorătoare, iar noi, România, conducem într-un trist clasament al numărului de elevi cu vârste între 11 și 15 ani care își agresează fizic sau emoțional colegii.

Dacă avem curaj (și trebuie să avem măcar curaj), putem concluziona că aproape jumătate dintre copiii din România (statistica consemnează un procent de 46%) au fost victime ale bullying-ului, iar din acești 46%  un procent de 53% sunt fete și 47% băieți.

Țara noastră are extrem de mulți oameni care vorbesc despre acest fenomen la televizor, în cadrul unor emisiuni, pe rețelele de socializare, în cadrul unor postări mai mult sau mai puțin amuzante, are vloggeri care disecă subiectul, are oameni care îl analizează în scara blocului, dar nu are decât foarte puțini specialiști în domeniul bullying-ului. Programele de prevenire și stopare a acestui fenomen erau, până nu demult, cum ar fi spus nenea Iancu, sublime, dar lipseau cu desăvârșire.

Mă documentasem și, înainte de a se trage cortina Naționalului craiovean, eram informat. Știam că autorul piesei, Cristi Nedelcu, craiovean, este jurnalist, scriitor și blogger. Debutul lui publicistic a avut loc în anul 1992 în revista Dilema, au urmat apoi materiale publicate în numeroase reviste literare, în același timp având o activitate intensă în presa scrisă, televiziune și radio. A debutat editorial în 2006 cu volumul bilingv ,,Însemnări despre Shakespeare/ Essays on Shakespeare”, lansat acasă la scriitor, la Festivalul Internațional ,,Shakespeare” din Craiova. Opera lui include multe volume de teatru, eseuri și proză, ultima apariție fiind ,,Cimitirul trandafirilor” la editura Litera, în cadrul colecției ,,Biblioteca de Proză Contemporană”. Din 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2018 membru PEN Club.

Citisem, pe bloggul autorului, cu un an mai devreme, impresiile acestuia după premiera de la Vâlcea. Știam astfel că ideea îi venise când în spațiul public se inițiase o amplă și înverșunată dezbatere în legătură cu hărțuirea pe internet, fiind prezentate la vremea respectivă mai multe cazuri în care au fost distruse vieți din ceea ce unii, agresorii de obicei, considerau a fi o joacă. Un proiect de lege care a vizat modificarea Codului Penal în sensul incriminării distribuirii unor astfel de fotografii a apărut după acele dezbateri.

Cristi Nedelcu a prezentat textul regizorului Constantin Florescu, cunoscut în lumea artistică mai degrabă ca Tache Ionescu, absolvent cu ani în urmă al Academiei de Teatru și Film din Bucuresti, secția actorie, clasa profesorilor Olga Tudorache și Adrian Pintea, actor în ,,Undeva în est’’, ,,Le derniere plan’’, ,,Prin cenușa imperiului’’, ,,Modigliani’’, ,, One Point O’’, ,,Calatoria lui Gruber’’, ,, The Wind in the Willows’’, ,,The Armistice’’, ,,Space race’’, ,,Amelia’’, în seriale de televiziune ca ,,La urgență’’, ,,Burlacii’’, ”Mangalița”, actualmente profesor de actorie la Universitatea Hyperion.

Tache Florescu a fost cucerit de text, sigur fiind  că poate ieși un spectacol cu impact senzațional, urmat de aplauze dar și de mișcări sufletești adolescentine.

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, a cărui conducere a fost extrem de interesată de proiect a fost cel ales pentru ca ,,Paso Doble” să vadă luminile rampei.

Așadar, optimist și extrem de curios, mi-am ocupat locul într-o sală plină a Teatrului Național ,,Marin Sorescu” din Craiova, bucuros că auditoriul este format în majoritate covârșitoare din adolescenți, încântat că pe rândul din fața mea l-am sesizat pe Emil Boroghină, un monument viu al teatrului craiovean.

Spectacolul a avut un impact deosebit, pe care nu l-aș fi putut nicicum anticipa, oamenii au ieșit de acolo emoționați, așa cum de puține ori am văzut, după ce timp de o jumătate de oră după final autorul, regizorul, actorii și spectatorii și-au scos sufletele afară și le-au scuturat de frici, de prejudecăți. Au fost câteva minute magice, s-au făcut efectiv confesiuni publice.

Scopul spectacolului era unul clar: aducerea

în prim-plan a impactului bullyingului pe internet asupra adolescenților și căutarea, analizarea unor eventuale modalități de combatere a dezvoltării acestui fenomen.

Povestea creștea în jurul întâlnirii dintre o studentă la psihologie, Amalia și Lucia, o tânără depresivă, pacientă într-un sanatoriu psihiatric. Amalia se află acolo pentru a rezolva o sarcină didactică, un studiu despre persoanele cu tendințe suicidare, acesta este de fapt motivul pentru care ea  se întâlnește cu Lucia, victimă în liceu a unei campanii de bullying. Dialogul, uneori amuzant, alteori trist, dar întotdeauna de o profunzime înfiorătoare, este un prilej ca fiecare să își pună întrebări despre propria viață, despre relațiile vechi sau noi cu părinții, despre societate, despre sensul filosofic al existenței. Cele două fete fac schimb de ipostaze cu o rapiditate extraordinară, trecând pe rând în locul celei care beneficiază de terapie oferită de cealaltă.

Spectacolul, unul despre alegerile pe care le facem și modul în care alții se interpun între noi și ele, unul despre presiunea societății din ce în ce mai mai bolnave asupra noilor generații, a fost un succes imens la Craiova.

Dupa premiera de la Vâlcea, regizorul Tache Florescu declara:

,,Spectacolul pe care l-am regizat transmite mesaje umane. De aceea am căutat o abordare onestă, emoțională, simplă nonconformistă. Așa am condus repetițiile și am trăit alături de actori momente de revelație. Textul are un mare potențial dramatic dar în egală măsură educă și eliberează conștiințe.”

Oana Marcu, absoventă a Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, cu master la Universitatea din București, interpretă de roluri pe scenă în spectacole ca ,,Richard al III-lea”, ,,O noapte furtunoasă”, ,,Antigona”, actriță în filmul ,,The Wanderer–Vânătorul de spirite” alături de Armand Assante, a interpretat-o magistral pe Lucia și a făcut si o frumoasă analiză a acestui personaj:

,,Lucia este un personaj cu care orice actor ar dori să se întâlnească. Partitura scrisă îți oferă libertatea cu care poți jongla într-o paletă variată de stări și emoții. Este un text cu o vibrație foarte puternică în zilele noastre. Toată lumea s-a aruncat cu încredere și curaj în ceva ce avea să se nască.”

Teodora Colț, actrița ce a dat viață studentei Amalia, a absolvit în 2018 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale” București, în același an debutând în ,,Livada cu vișini” de Cehov, în regia sudcoreeanului Jeungwoo Son la Teatrul ,,Tony Bulandra” Târgoviște. Despre personajul Amalia, Teodora a mărturisit:

,,Amalia, studentă la psihologie, aparent un copil model, cu un viitor strălucit în față, asigurat, trasat. La prima întâlnire, pare tot ce eu nu pot fi…și cu toate astea, ne întâlnim…acolo unde doare. Unde ne doare pe amândouă. Și anume, o relație defectuoasă cu familia. O relație pe care, din fericire, am reușit amândouă să o reparăm și să ne vindecăm. Să lucrez la acest rol a însemnat să reușesc să regăsesc în mine acele trăiri provocate de zidul pe care încercam sa îl mut în relația cu unul dintre părinți. Restul…e imaginație.”

Teodora Colț

Când piesa s-a sfârșit, au început aplauzele, firești de altfel. Au urcat pe scenă, alături de actori, regizorul Tache Florescu, autorul piesei, Cristi Nedelcu, s-au așezat jos, pe scenă, oamenii s-au așezat pe scaune și au început toți să discute, actori și spectatori, bătrâni și copii, despre alegeri, despre viață, despre zâmbete și lacrimi, despre iubire și ură.

Tache Florescu a propus să ne uităm câteva secunde unii la alții, ,,pur și simplu, să ne vedem unii pe alții”.

Și, în timp ce telefoanele erau pe modul silențios și notificări amuțite încercau să ne tragă înapoi în acest al doilea secol consecutiv al vitezei, l-am ascultat pe regizor.

Cel mai aproape de mine era Emil Boroghină. L-am privit și în limpezilea ochilor lui ce trimit încă sublime lumini de sub perdeaua de sprâncene albe am văzut că nu, nu mă înșelasem și nici nu judecam prea blând piesa ce tocmai se terminase: ,,Paso Doble” este o minune ce nu trebuie ratată.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor