Monden > Diverse > Literatură > Pauline Harmange, Eu urăsc bărbații
Literatură

Pauline Harmange, Eu urăsc bărbații

Pauline Harmange, Eu urăsc bărbații
Sursa imagine: pravaliadedupa.ro

O carte care s-a anunțat a fi curajoasă și șocantă pentru publicul din România, avid de teorii. Pentru că această teoria presupunea un adevăr pe care îl ascundem toate din pricina temerii că nu vom mai fi iubite, respectate și apreciate. Eu urăsc bărbații (Traducere din limba franceză de Raluca Baciu, Cartea de după, 2020), este o carte în care Pauline Harmange abordează problema misandriei, atât de mult discutată pe rețelele de socializare, dar sub forma acuzei la adresa femeilor.

Cartea cuprinde capitolele: Misandră, la feminin; Cuplată cu un tip; Misandre isterice și frustrate sexual; Bărbați care urăsc femeile; Să urle furia femeilor!; Mediocră ca un bărbat; Capcana heterosexualității; Surori; În cinstea cluburilor de carte, a serilor în pijama și a ieșirilor cu fetele. Cu iz de bârfă, dar cu adevărul în față, conținutul reușește să construiască acea solidaritate pe care Pauline o vrea pe pancarte, ne invită să ne cerem drepturile și să ne reconsiderăm virtuțile, valorile și abilitățile.

Îmi place că invită femeile să-și analizeze propriul comportament în relații, dar mai ales că le face conștiente de comportamentul bărbaților în raport cu ele. Pauline Harmange spune că deși urăște bărbații, ei bine, s-a căsătorit cu unul, acela pe care l-a întâlnit la șaptesprezece ani. Spune că nu l-a lăsat să fie unul dintre „bărbații mediocri”, ci că în relația lor mereu a cerut ca el să se educe pentru o mai bună comunicare în relația lor de cuplu.

Nu cred că în România aceste discuții se pot purta pașnic, încă, dar vedem că nici în Franța, așa și debutează cartea: „Într-o zi am scris pe blogul meu că eram sătulă de apariția și de lipsa generală de interes a bărbaților vizavi de drepturile femeilor” (p.9), aparent pașnic, dar un bărbat intervine cu fel și fel de acuze la adresa femeilor și „Prin spusele lui, acest domn încântător mă acuza, oarecum voala, de misandrie. Și nu sunt nici pe departe singura femeie căreia i se reproșează că detestă bărbații: există multe feministe și lesbiene cărora li se aduce, în mod repetat, un asemenea afront. De parcă intriganta putere a bărbaților sau simplul fapt de-a nu fi atrasă de ei nu poate duce decât la ură.”(p.10)

Editura numește acest concept „dincolo de feminism”, sau așa îl promovează, adevărul este că Pauline Harmange include misandria în centrul feminismului, acolo o localizează, ca mijloc de autoprotecție și autoapărare și ca răspuns, de fapt, la misoginia practicată de bărbați, căci misandrie fără misoginie nu ar fi fost cu putință. Despre ceea ce le unește pe femei, despre întâlnirile lor considerate adesea întâlniri ale vrăjitoarelor, aproape că-mi vine să râd când numesc astfel și amintesc ce ne zice Pauline, genul acela de întâlniri unde bărbații își imaginează că femeile practică tot felul de ritualuri că ele comit vodoo, întâlniri „considerate, de către bărbați, inutile și ridicole.”(p.81)

În afara faptului că este un obiect extraordinar de frumos și sofisticat, cartea de față este un manual de ghidaj pentru o poziție feministă radicală adecvată și sinceră față de sinele nostru. Probabil că mult timp am falsat (noi femeile) în fața lumii ascunzându-ne adevăratele emoții, idei, sentimente, stări. Dar pare să ne arate calea înspre eliberare, iar eliberarea vine odată cu recunoașterea misandriei. Că femeile urăsc bărbații, pentru că au avut experiențe negative cu ei: violența, viol, umilire și așa se explică că femeile ajung în starea de a nu mai putea să empatizeze cu problemele lor, cu victimizarea lor, adică Pauline oferă o explicație argumentată și logică și pe deasupra de productivă și fundamentată psihologic.

Despre conflict și furie, despre exteriorizarea vulcanică a femeilor, despre opoziția față de femeia-înger ne povestește Pauline, că femeile au nevoie să nu mai fie docile. „Să afirmi fără nicio rușine că nu-ți plac bărbații înseamnă să personifici o furie mai mare decât tine însăți și să te expui unui conflict cu societatea în general, care dovedește o permisivitate față de bărbați, față de greșelile și delictele lor;”(p.34)

Ceea ce îmi place foarte mult la feminista Pauline Harmange este această disponibilitate de a se confesa, oferind astfel exemplul relației sale pentru celelalte feministe, fie ele căsătorite cu bărbați, sau nu. Că oferă o evidentă tratare a subiectului și din perspectiva femeilor singure, despre care specialiștii spun că, paradoxal, sunt și segmentul cel mai fericit. „Paul Dolan, profesor de științe comportamentale la Facultatea de Economie din Londra, a spus așa, vorbind despre cartea sa, Happy Ever After, la Festivalul Hay, în 2019: „Vedeți o femeie celibatară de 40 de ani care nu are copii (și-i spuneți): „ Vai, ce păcat! Dar ai răbdare, apare el și bărbatul potrivit.” Nu, poate că va apărea tipul greșit, care o va face mai puțin fericită și o va aduce într-o stare fizică mai puțin bună, și poate că va muri mai repede.” (p.70)

O carte pe care Franța a vrut să o interzică în anul 2020, este o carte care cu atât mai mult stârnește curiozitatea femeilor din întreaga lume. Dacă o astfel de carte este percepută ca fiind un pericol pentru societatea patriahală, înseamnă că este o carte care ar aduce trezire în rândul femeilor din întreaga lume.

Cartea Eu urăsc bărbații se găsește aici!