Monden > Ştiri mondene > Pepe face destăinuri despre primul său loc de muncă. Iată cu ce s-a ocupat artistul înainte să fie celebru
Ştiri mondene

Pepe face destăinuri despre primul său loc de muncă. Iată cu ce s-a ocupat artistul înainte să fie celebru

Pepe face destăinuri despre primul său loc de muncă. Iată cu ce s-a ocupat artistul înainte să fie celebru

Pepe este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, însă puțini sunt cei care știu cu ce se ocupa înainte să se bucure de faimă. Vedeta a muncit din greu să ajungă unde este acum și nu se ferește să împărtășească aceste experiențe și cu publicul său. Este un bărbat asumat, iar toate eforturile sale până în acest punct al vieții au fost îndreptate către copiii săi, cărora a vrut să le ofere un exemplu demn de urmat.

Pepe, pe numele său real Nicolae-Ionuț Pascu, s-a născut în data de 20 Iulie 1979 în București. S-a remarcat încă de la o vârstă fragedă datorită talentului său muzica, iar părinții l-au susținut în acest sens cu tot ce au putut. A fost elev al a Școalii populare de artă din capitală, însă din acest punct al vieții până când a ajuns celebru, a trebuit să-și câștige singur traiul.

Cântărețul a lucrat în restaurante, cât și în diverse magazine. În timpul liber se ocupa de diferite evenimente, iar în cele din urmă a primit șansa vieții sale. A debutat cu trupa „Latin Express” și a ajuns în atenția publicului din România, iar mai apoi a urmat o carieră pe cont propriu. Era anul 2000, iar el a devenit cunoscut sub numele de Pepe.

Artistul are o carieră impresionantă și încă reușește să se păstreze în lista de preferințe muzicale ale românilor. Are 6 albume lansate, a colaborat la coloana sonoră a telenovelei „Numai iubirea”, iar în prezent are propriul canal de Youtube, unde se ocupă de propria emisiune și are diferiți invitați, alături de care susține sesiuni de muzică impresionante.

Cea mai mare realizare a lui rămâne însă familia. A fost căsătorit cu Oana Zăvoranu până în anul 2011, apoi și-a găsit liniștea lângă frumoasa Raluca Pastramă. Nici cel din urmă mariaj nu a rezistat, dar Pepe și-a îndeplinit cel mai mare vis: să devină tată. A fost binecuvântat cu două fetițe minunate, cărora încearcă să le ofere tot ce se poate mai bun.

„Am filmat pe la nunți și alte petreceri private, am fost ospătar, vânzător de haine și de cafea. Niciodată nu mi-a fost rușine și sper ca, atunci când voi avea un copil, să fie și el la fel de ambițios”, a povestit Pepe despre trecutul său.