Ştiri mondene

Pepe face mărturisiri din fața tribunalului! Bătaia încasată de Raluca Pastramă este doar o invenție

Pepe face mărturisiri din fața tribunalului! Bătaia încasată de Raluca Pastramă este doar o invenție

Pepe nu are parte de un divorț liniștit așa cum spera el. Raluca Pastramă apelează la diverse tertipuri pentru a-l denigra, iar cel mai probabil încearcă să obțină custodia totală a fetițelor. Aflat în fața tribunalului, vizibil deranjat de toate acuzațiile care i se aduc, artistul a făcut o serie de mărturisiri cu privire la violența domestică despre care se vorbește. Pepe a adus și martori pentru a demonstra că fosta lui soție minte.

Un ordin de restricție a fost emis pe numele lui Pepe, după ce Raluca Pastramă a mers la poliție să facă plângere cu privire la un act de violență domestică. Acest ordin este valabil doar cinci zile, iar la dosar nu au fost aduse dovezi ale actului violent.

La intrarea în tribunal, artistul a vrut să fie discret și să nu ofere declarații. La ieșirea din sală însă, lucrurile s-au schimbat. Pepe era foarte nervos de acuzele care i se aduc, așa că a decis să facă o serie de declarații în fața camerei. Raluca Pastramă a spus partea ei de adevăr, iar artistul a preferat să păstreze tăcerea și să aibă un divorț civilizat. Când a văzut că acest lucru nu este posibil, Pepe a dezvăluit partea lui de adevăr, ba chiar a adus și martori de la clubul de tenis, locul unde s-ar fi consumat actul de violență.

Pepe neagă actele de violență asupra soției

Artistul mărturisește că totul este o invenție pentru ca el să fie denigrat în fața tuturor. A fost vorba doar despre o discuție mai aprinsă între cei doi soți, dar asta nu înseamnă că s-a ajuns la violență, mărturisește Pepe. Se pare că unele adevăruri spuse direct îi dor pe cei din jur, acesta fiind și motivul acuzațiilor false care i se aduc.

”Dacă ar fi existat vreo violență, ar fi fost dovedită astăzi! Eu de asta am tăcut, ca să vedeți cât de frumoasă este la față, nu are nimic. Neavând nimic și-a retras plângerea acum. Nu s-a întâmplat niciun act de violență, nimic, s-a încercat să se construiască niște probe pentru divorțul care urmează, dar nu s-a putut a fi construite. Să își dea masca jos, să vedeți ce pumn în gură i-am dat. Nu există așa ceva, oameni buni! Eu nu reprezint un pericol pentru nimeni, eu sunt cel mai bun și cel mai calm om din lume, dar problema mea este că sunt foarte argumentat când mă cert cu cineva și deranjez când spun adevărul. Acel ordin a fost emis fără nicio probă, nu a existat nicio zgârietură, nicio lovitură, niciun martor, nimic! Eu am de crescut și de educat niște copii”, a spus Pepe.

Artistul a ținut să exemplifice mai clar cele întâmplate, așa că a declarat că tonul folosit cu jurnaliștii de față este și cel folosit cu soția sa în momentul unei discuții aprinse. Asta nu înseamnă cu o să sară la bătaie asupra cuiva. Este doar o vorbă puțin mai apăsată din cauza nervilor.

”Faptul că vorbesc mai apăsat, asta nu înseamnă că vă bat pe voi acum sau pe nevastă-mea, am nervi pentru că mi se întâmplă niște lucruri pe care nu le merit. Eu nu stau să mă joc cu niște ”hai să mai facem o plângere, să mai construim niște probe”, a adăugat Pepe în fața reporterilor.

Cine a fost martorul cheie?

Artistul a venit cu un martor care poate confirma cele spuse de el. Oana Roman duce fetița la același club de tenis. În momentul în care Raluca Pastramă susține că a fost agresată, soția lui Marius Elisei era prezentă la stadionul Dinamo. Se pare că a existat o ceartă între cei doi soți, însă nicidecum un act de violență domestică.

”Oana Roman a venit în calitate de martor, pentru că și ea are fetița la același club de tenis și nu a existat niciun scandal acolo”, a mai adăugat Pepe.