Ştiri mondene

Pepe se distrează de minune la numai o zi după ce a semnat actele de divorț! Artistul și-a botezat nepoata

Pepe se distrează de minune la numai o zi după ce a semnat actele de divorț! Artistul și-a botezat nepoata

Deși a trecut doar o zi de când Pepe a fost la notar să semneze actele de divorț cu fosta lui soție, Raluca Pastramă, se pare că acesta reușește să facă față foarte bine întregii despărțiri. Bărbatul a participat la o petrecere unde s-a distrat alături de familia sa și de fetițele sale. 

Pe data de 9 Februarie Pepe a fost nașul de botez al fetiței fratelui său. Bineînțeles că la întregul eveniment au participat și cele două fetițe ale sale, care au fost cu adevărat fascinate de tot ceea ce se întâmpla. Printre invitați s-au numărat și părinții lui Pepe, dar și câțiva apropiați ai fratelui artistului.

Deși se dorea a fi o petrecere mai mare, din cauza pandemiei de coronavirus au fost nevoiți să se mulțumească cu aproape 20 de invitați. După ce a avut loc botezul la biserică, petrecerea s-a mutat acasă la părinți, unde toată lumea s-a simțit bine și au sărbătorit-o pe fiica fratelui lui Pepe.

Da, am creștinat-o pe fiica fratelui meu, Miguel. O cheamă Alexandra Maria, iar fetele mele m-au inspirat când am ales numele și tot ele au fost nașe. S-a născut pe 29 noiembrie a venit de la Londra special pentru acest lucru. Botezul a avut puțini invitați, iar petrecerea la fel, maxim 15-20 de invitați. A fost un moment foarte emoționant pentru mine, ce poate fi mai frumos decât să creștinezi un copil, mai ales când o faci în interiorul familiei”, a declarat solistul pentru fanii săi.

Pentru cei care nu știau, luni bărbatul a semnat actele de divorț împreună cu Raluca. Cei doi s-au întâlnit la un notar public din Capitală și au rezolvat totul pe cale amiabilă. Din câte se pare, custodia celor două fetițe a rămas comună, urmând ca cei doi să își îndeplinească în continuare rolul de părinți. Au luat această decizie deoarece își doresc tot ceea ce este mai bun pentru micuțele pe care le au împreună.