Perioada Heian: Epoca de Aur a Japoniei

Perioada Heian, cuprinsă între secolele VIII-XII d.Hr., este considerată ultima perioadă a erei clasice din Japonia. Ea începe cu înființarea unei capitale noi la Heyan-kyo, actualul Kyoto. Se sfârșește în 1185 d.Hr., anul în care s-a format shogunatul Kamakura. În acest articol, vom da mai multe detalii legate de perioada Heian, Epoca de Aur a Japonei.

În perioada Heian, au fost introduse noi ramuri ale budismului care au câștigat popularitate. Acestea au scăzut puterea vechilor instituții budiste. Pentru cea mai mare parte a perioadei, puterea a fost deținută de clanul Fujiwara. Epoca Heian este cunoscută pentru realizările sale culturale.

Capitala Heian-kyo

Epoca Heian și-a luat numele de la Heian-kyo, capitala imperială fondată în anul 794 d.Hr. În zilele noastre, Heian-kyo face parte din Kyoto și înseamnă “Capitala liniștii și a păcii”. Înainte de epoca Heian, capitala imperială se afla la Nara. Împăratul Kanmu a mutat capitala Japoniei la Nagaoka-kyo în 794 d.Hr. El a făcut acest lucru pentru a evita implicarea instituțiilor budiste în treburile curții imperiale. Deoarece zona era predispusă la inundații, capitala a fost mutată la Heian-kyo, zece ani mai târziu.

Împăratul Kanmu a fost unul dintre cei mai puternici împărați ai Japoniei. Puțini împărați japonezi au reușit să aibă atâta putere și autoritate. S-a născut în 737 și a urcat pe tron în 781, fiind al 50-lea împărat al Japoniei. În afară de mutarea capitalei, el a mai luat câteva măsuri care să reducă puterea sectelor budiste. El a emis un edict care limita construirea unor clădiri budiste noi, intrarea oamenilor în temple și vânzarea sau donarea de terenuri către aceste instituții. Pentru a slabi puterea budismului tradițional, Kanmu a devenit susținătorul unor secte ale budismului ezoteric, Shingon și Tendai.

Noi ramuri ale budismului

Tendai este o școală a budismului Mahayana și înseamnă “terasa cerească”. Își are originea în școala Tiantai din China, fiind cunoscută ca școala Lotus Sutra. Învățăturile ei se bazează pe Sutra Lotusului, o sutra (text religios) importantă a budismului Mahayana. Călugărul chinez Jianzhen a fost cel care a introdus budismul Tendai în Japonia, la mijlocul secolului VIII d.Hr. Budismul Shingon este o ramură a budismului Vajrayana (originar din India) și înseamnă “Cuvânt adevărat”. Înainte să ajungă în Japonia, este introdus în Tibet, Java și China. Călugărul japonez Kobo Daishi aduce budismul Shingon din China.

Ramurile Shingon și Tendai au câștigat popularitate în perioada Heian, mai ales în rândul nobilimii. Aceste ramuri au devenit centre ale puterii politice, așa cum erau instituțiile budiste în perioada Nara. Ele și-au menținut puterea și după terminarea perioadei Heian. O altă sectă budistă a fost Jodo-shu, care se baza pe credința în Buddha Amida și a fost fondată de călugărul japonez Honen.

Era populară în rândul poporului japonez, oferindu-i consolare în perioada Heian târzie, când au avut loc răsturnări politice. Împărații care au urmat după Kanmu, nu au avut atâta putere ca el. Adevărata putere nu era deținută de împărați, ci de regentii clanului Fujiwara, care a fost fondat în secolul VII d.Hr., în perioada Nara.

Povestea lui Genji

 Una dintre cele mai importante realizări ale perioadei Heian, este Genji monogatari, cunoscut ca Povestea lui Genji. Această operă literară a fost scrisă de Murasaki Shikibu, scriitoare care a trăit între secolele X și XI. Opera a fost terminată în 1010 și este considerată primul roman din istorie. Deși conține personaje fictive, atinge aspecte din viața cotidiană a clasei aristocratice: conduita morală, formele de divertisment și vestimentația. În perioada Heian, viața unui japonez de nivel mediu nu era prea plăcută.

A fost o perioadă de pace și declin economic. Populația japoneză număra cinci milioane de oameni, dintre care doar 5000 erau Yokibito, membri ai clasei superioare care se bucurau de o viață confortabilă. Fujiwara erau politicieni pricepuți dar nu știau cum să gestioneze puterea. Până în anul 1000, banii au început să dispară treptat pentru că guvernul nu mai știa să emită monede. Ascensiunea clasei militare a fost una dintre probleme.

În 792, elitele provinciale erau responsabile de afacerile militare, controlate de guvernul central înainte de perioada Heian. Aceste elite provinciale au devenit clasa samurailor. Acest lucru reprezenta o amenințare pentru aristocrații guvernului central. În anul 940, în provincii au izbucnit două revolte dar au fost înăbușite de clanul Fujiwara, cu ajutorul samurailor. În urma acestor victorii, crește popularitatea clasei războinice, iar nobilii care dețineau pământuri, încep să le dăruiască mai degrabă samurailor, decât clanului Fujiwara. Această probleme nu a fost abordată la timp, fapt care a dus la pierderea puterii clanului Fujiwara.

Primul shogun

În 1027, Michinaga Fujiwara moare, ducând la sfârșitul clanului și la renașterea puterii imperiale. În 1068, Go-Sanjo devine împăratul Japoniei. Domnește mai puțin de cinci ani, timp în care slăbește influența clanului Fujiwara asupra curții imperiale. La mijlocul secolului XII, perioada Heian se apropia de final. Până atunci, clanul Fujiwara a fost înlocuit de clanul Taira. În 1156, are loc Rebeliunea Hogen. Existau doi pretendenți la tron, susținuți de clanuri rivale.

Rezultatele conflictului sunt ascensiunea împăratului Go-Shirakawa și controlul guvernului de către clanul Taira, care se află în conflict cu clanul Minamoto. În 1180, aceste două clanuri pornesc Războiul Genpei. Durează cinci ani și se termină cu înfrângerea clanului Taira. Minamoto no Yoritomo a devenit primul shogun al Japoniei. 1192 este anul în care s-a încheiat perioada Heian, anul în care Minamoto no Yoritomo a devenit  shogun al shogunatului Kamakura. Shogunii vor conduce Japonia până în anul 1867.