Home > Cultură > Istorie > Perioada timpurie a astronomiei. Începuturile studiului corpurilor cerești
Diverse Istorie

Perioada timpurie a astronomiei. Începuturile studiului corpurilor cerești

Perioada timpurie a astronomiei. Începuturile studiului corpurilor cerești

Bolta cerească a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri marele mister al lumii, Universul părea să fie mai mic dar la fel de enigmatic și de straniu chiar și atunci când Terra se afla în centrul infinitului. Astronomia a reușit să existe cu mult dinainte de a se forma ca o știință sau disciplină în sine, pentru că omul a încercat și în mod naiv să își explice fenomenele cerești. Oamenii au privit în spre bolta cerească, dorind și chiar încercând să explice ce reușeau să observe pe cer probabil de când au existat primii locuitori de peșteri „asemănători oamenilor”.

Există o scenă faimoasă în filmul 2001: Odiseea spațială, unde un hominid pe nume Moonwatcher cercetează cerul, observând totul și meditând asupra a ceea ce vedea. Este foarte posibil ca astfel de ființe să fi existat cu adevărat, încercând să găsească răspunsuri pentru întrebările sale existențiale, oferind propriul său sens cosmosului așa cum l-au văzut.

Perioada timpurie a astronomiei. Începuturile studiului corpurilor cerești

Avansează cu aproximativ 10.000 de ani până la momentul primelor civilizații și ale primilor astronomi care deja reușiseră să descopere cum să „folosească” informațiile pe care le oferea cerul. În anumite civilizații ți culturi, existau preoți, preotese și alte „personalități de elită” care studiau mișcarea corpurilor cerești pentru a determina periodicitatea ritualurilor, sărbătorilor și ciclurilor de plantare. Prin intermediul capacității lor de observație și chiar de a prognoza evenimente astrale, acești oameni dețineau o mare putere în societățile lor. Acest lucru se datorează faptului că cerul a rămas un mister pentru majoritatea oamenilor și, în cele mai multe din cazuri, civilizațiile și-au pus zeitățile pe cer. Oricine ar putea da seama de misterele cerului (și sacru) trebuia să fie destul de important.

În ciuda muncii depuse de ei, observațiile lor nu au fost întocmai științifice. Erau mai degrabă practice, deși  folosite în scopuri rituale. În anumite civilizații, oamenii au presupus că obiectele cerești și mișcările lor ar putea „prezice” propriul lor viitor. Această credință a dus la practicarea astrologiei, acum în continuare practicată dar mai puțin credibilă, care este mai mult un divertisment decât orice științific.

Grecii deschid porțile cerului

Grecii antici au fost printre primii care au reușit să ofere și să dezvolte teorii legate despre ceea ce au văzut pe bolta cerească. Există numeroase dovezi asupra faptului că societățile asiatice timpurii se bazau și pe datele cerești pentru a avea o bază pentru ceea ce pentru noi este calendarul. Cu siguranță, navigatorii și călătorii au folosit pozițiile Soarelui, Lunii și ale stelelor pentru a-și calea exactă pe drumul efectuat în jurul planetei. Observațiile efectuate asupra Lunii au relevat că Pământul la rândul său era rotund. Oamenii credeau, de asemenea, că Pământul este centrul întregii creații, nu numai a Universului. Când a fost asociată afirmației filosofului Platon că sfera era forma geometrică perfectă, viziunea universului centrată pe Pământ părea o potrivire naturală.

Mulți alți observatori timpurii au crezut că cerurile erau într-adevăr un vas cristalin uriaș care se arcuia deasupra Pământului. Această viziune a dat loc unei alte idei, expusă de astronomul Eudoxus și filosoful Aristotel în secolul al IV-lea a.Chr. Au spus că Soarele, Luna și planetele atârnau pe un set de sfere concentrice și cuiburi care înconjurau Pământul. Nimeni nu le-a putut vedea, dar ceva susținea obiectele cerești, iar bilele cuiburi invizibile erau o explicație la fel de bună ca orice altceva.

Chiar dacă este folositor pentru oamenii antici care încearcă să dea sens unui univers rămas necunoscut, acest model nu a ajutat la urmărirea corectă a mișcărilor planetelor, a Lunii sau a stelelor, văzute de pe suprafața Pământului. Cu toate acestea, cu puține rafinamente, a rămas viziunea științifică predominantă asupra universului pentru încă șase sute de ani.

Revoluția viziunii ptolemeice în astronomie

În secolul al II-lea a. Chr., Claudius Ptolemaeus (Ptolemeu), un astronom roman care își desfășura activitatea de certare în Egipt, a revoluționat astronomia de la vremea sa printr-o invenție stranie pentru modelul geocentric al cuiburilor de bile cristaline.  Susținea că planetele se mișcau în cercuri perfecte făcute din „ceva”, atașate de acele sfere perfecte. Toate aceste lucruri s-ar fi rotit în jurul Pământului. El a numit aceste mici cercuri „epicicluri” și erau o speculație importantă (dar eronată). Deși era greșit ce spusese, teoria sa putea, cel puțin, să prezică căile planetelor surprinzător de bine. Opinia lui Ptolemeu a rămas explicația acceptată unanim pentru încă paisprezece secole.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: