Atunci când facem primii pași în studierea istoriei antice sau clasice este destul de complicat să facem o departajare netă între mitologie și adevărul istoric. Există destul de puține informații care să se fi păstrat până în zilele noastre în cazul anumitor personalități din Antichitate. Este greu să ajungem chiar și până la căderea Romei (476 era noastră). Dar este și mai greu când vine vorba despre zonele din estul Greciei. Cu această mică listă există riscul ca multe personalități să fie nedreptățite prin omiterea lor în acest articol, dar ne putem mulțumi cu numai o parte dintre cei mai importanți oameni ai lumii antice. În general, excludem figurile biblice dinaintea lui Moise, fondatorii legendari ai orașelor greco-romane și participanții la războiul troian sau din mitologia greacă.
Marcus Vipsanius Agrippa (c. 60–12 î.e.n.) a fost un foarte faimos general roman, cât și prieten apropiat al lui Octavian (Augustus). Agrippa a fost la început consul în anul 37 î.Hr. El a fost, de asemenea, guvernator al Siriei. Ca general, Agrippa a fost învingător în fața armatelor lui Marcus Antonius și ale Cleopatrei în confruntarea de la Actium. După victorie, Augustus i-a acordat-o pe nepoata lui, pe Marcella, lui Agrippa să-i fie soție. Apoi, în anul 21 î.Hr., Augustus i-a oferit chiar propria sa fiică, pe Iulia. Iulia va avea o fiică, pe Agrippina, dar și trei fii, Gaius, Lucius Caesar și Agrippa Postumus (numit așa pentru că Agrippa a murit până la nașterea lui).
Alexandru cel Mare, regele Macedoniei din perioada 336–323 î.Hr., ar putea revendica titlul de cel mai mare lider militar pe care lumea l-a cunoscut vreodată. Imperiul său s-a răspândit de la Gibraltar la Punjab și a făcut din greacă lingua franca a lumii sale. La moartea lui Alexandru a debutat o nouă eră greacă. Aceasta a fost perioada elenistică în care liderii greci (sau macedoneni) au răspândit cultura greacă în zonele cucerite de Alexandru. Colegul și ruda lui Alexandru Ptolemeu au preluat cucerirea egipteană a lui Alexandru și a creat un oraș Alexandria care a devenit faimos pentru biblioteca sa, care a atras principalii gânditori științifici și filozofici ai epocii.
Anaximandru din Milet (c. 611 – c. 547 î.e.n.) a fost un elev al lui Thales și profesor al lui Anaximenes. I se atribuie și inventarea gnomonului pe cadranul solar (tija indicatoare) și trasarea primei hărți a lumii în care trăiesc oamenii. Se poate ca el să fi desenat o hartă a Universului. Poate că Anaximandru a fost primul care a scris un tratat filosofic. El credea într-o mișcare eternă și într-o natură nemărginită.
Regele persan achemenid Xerxes (520–465 î.Hr.) a fost nepotul lui Cyrus și fiul lui Darius. Herodot afirmă că atunci când o furtună a deteriorat podul pe care Xerxes îl construise peste Hellespont, Xerxes s-a înnebunit și a ordonat ca apa să fie bătută și pedepsită altfel. În antichitate, toate formele de bazine de apă erau concepute ca zei (vezi Iliada XXI). Erau văzute ca niște trupuri de zei. Așa că nu este nimic greșit în faptul că suficient de puternic cât să poată sparge apa, nu este la fel de nebun pe cât pare. Împăratul roman Caligula care, spre deosebire de Xerxes, este în general considerat nebun, a ordonat trupelor romane să adune scoici ca pradă de mare. Xerxes a luptat împotriva grecilor în războaiele persane, câștigând o victorie la Termopile și suferind o înfrângere la Salamis.
Tucidide și-a scris istoria pe baza informațiilor despre război din zilele sale de comandant atenian și a interviurilor cu oamenii de pe ambele părți ale războiului. Spre deosebire de predecesorul său, Herodot, el nu a pătruns în fundal, ci a prezentat faptele așa cum le-a văzut, în ordine cronologică. Recunoaștem mai mult din ceea ce considerăm metoda istorică la Tucidide decât la predecesorul său, Herodot.
