Péter Demény (n.1972) este scriitor, poet, traducător, publicist, profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și redactor la revista literară Látó din Târgu-Mureș. A publicat de-a lungul timpului poezie, proză, eseuri, studii critice și publicistică literară. Semnează traduceri în maghiară din Nichita Stănescu, Gabriel Liiceanu, Ștefan Bănulescu, Ioan Es. Pop, Ștefan Borbely, Alexandru Ivasiuc, Constantin Țoiu și Eugen Uricaru. În limba română publică eseuri, articole și versuri în Observator cultural, 22, Bucureștiul cultural, Ziarul de duminică, Apostrof, Teatrul azi, Corso și pe platformele online LiterNet.ro și Literomania.
Pentru cei mai sofisticați esteți, Splendidul mistreț (traducere din maghiară de Kocsis Francisko, Curtea Veche Publishing, 2020) poate fi o propunere care să le aducă împlinire textuală. Și de ce zic asta? Pentru că Péter Demény introduce în lumină o baladă lungă de dragoste, un jurnal autobiografic al nobilei Katerina. Ea este o tânără în falduri, sau este o pasăre care își ia zborul spre ceruri și se ferește să fugă pe fereastră, fiindcă pe zborul ei nu este sigură, fiindcă adesea din iubire pentru Diego ea poate să ajungă foarte departe. Limbajul romantic în care ni se transmit informațiile visătoarei fete este, parcă, desprins din poveștile în care dragostea apare ca valoare universală, de netăgăduit, impecabilă și fragilă.
Personajul Katerina amintește de Katia, Demonul Albastru a Principesei Martha Bibescu, la fel cum Katia luptă pentru dragoste în detrimentul puterii, la fel și Katerina luptă pentru dragoste în ciuda tuturor regulilor sociale. Textul ne invită la meditația asupra întrebării: Care sunt regulile pe care trebuie să le respecăm atunci când ne îndrăgostim? Dar ne oferă și răspunsuri pe măsură ce derulăm povestea. Fericirea este un concept în strânsă legătură cu dragostea aici, totul de fapt este lăsat la mâna dragostei. Ea este izbăvirea și garantul unei realități edenice. Descoperim un caracter puternic antagonic față de membrii familiei sale, egalitarist, sensibil nonclasist și nonrasist, un caracter, am zice, corect politic.
Izbăvirea apare odată cu „iubirea umanității” și este ceva ce „nu are nicio legătură cu formalitățile”. Metafora zborului tinde să explice stările sufletești ale protagonistei. Jurnalele sale le vrea arse când apar vremuri mai tulburi și are parte de decepții. Scriitorul are aici posibilitatea să construiască o amplă analiză psihologică prin intermeduiul căreia va revela adevăratețe posibilități ale interiorului uman. Emoțiile sunt copleșitoare, creează extreme și apropie personaje despre care știm, conform caracterelor lor că împreună nu vor sfârși deloc bine. Este pariul pe dragostea eternă un pariu valabil? Dacă dragostea de tip reverie, dragostea ideatică, care este un vis al tuturor pământenilor este valabil aici, ne întrebăm dacă formula va avea valabilitate până la finele poveștii.
Katerina vorbește mult cu sinele, își explică sieși formulele de purificare, căci este izolată într-un spațiu nu foarte prietenos. Adesea metodele sale de evadare prin intermediul imaginației nu sunt cele mai benefice, căci își imaginează și căderi și frângerea aripilor în zbor. Dar știe să își protejeze viața. Autorul ei, creatorul ei, știe să o fortifice, să facă rezistentă ca un pilon în fața tuturor furtunilor. Faptul că își propune să rămână în poziție verticală indiferent de intemperii, face din ea un exemplu pentru toate cititoarele ei.
Și acum să ne referim la textul scris de un bărbat din perspectivă feminină. E dificil de realizat așa ceva fiindcă adesea se pierde foarte mult din ceea ce ar putea fi de fapt caracterul feminin. Și chiar probabil că nu vom înțelege niciodată de ce vrem să ne punem unii în pielea celorlalți. Adică într-o asemenea manieră textuală. La Heinric Böll am descoperit profunzimi de o înaltă calitate în ceea ce privește conturarea spiritului feminin, dar diferența o face că femeile din cărțile lor sunt răzvrătite și iau atitudine, construiește bildungromane de-a lungul cărora femeile devin din ce în ce mai independente, pe când aici avem o femeie dependentă de familia sa și care nu devine independentă.
Autorul nu mizează pe aspectele pragmatice, nuanțează potențialul feminin strict pe o linie erotică, ceea ce mi se pare limitativ, dar vorbim despre Péter Demény și cu siguranță asta și-a și propus în schița dinaintea elaborării acestei cărți. Totuși de-a lungul lecturii am văzut clar că este vorba de un soi de experiment în proză. Să ajungă să scrie manierat și ultraestetizat. Și a reușit, dar pragmaticii și antiestetiștii nu vor gusta o astfel de proză.
Este o carte pentru burghezi, nobili, pentru ceaiuri și matine-uri cu porțelan Rosenthal și Obernal, iată o mică mostră: „toată viața m-am luptat cu ipocrizia și cu rațiunea, de aceea am rămas singură, deși mie întotdeauna mi s-au părut cumva importante inteligența și sinceritatea, credibilitatea, sau cum să numesc opusul ipocriziei (…) cel ce iubește parcă ar alerga continuu după o trăsură care gonește în fața lui, iar el poate ține o vreme ritmul, și-ar da și sufletul ca nu cumva să rămână în urmă, dar caii galopează, copitele tropotesc, palpită toată lumea, ca o inimă tot mai amărâtă (…)” (pp.45-46) Așadar, lectură plăcută!
Splendidul mistreț, aici!
