Home > Actualitate > Economie > Plățile bugetarilor au întârziat. Ministrul de Finanțe explică ce s-a întâmplat
Actualitate Economie

Plățile bugetarilor au întârziat. Ministrul de Finanțe explică ce s-a întâmplat

Plățile bugetarilor au întârziat. Ministrul de Finanțe explică ce s-a întâmplat
Foto: Inquam Photos

Plățile bugetarilor nu au fost făcute la timp din cauza unor probleme tehnice. Cum mai mulți români s-au îngrijorat în legătură cu acest lucru, Ministerul Finanțelor s-a văzut nevoit să transmită un comunicat de presă prin intermediul căruia să anunțe ce anume s-a întâmplat.

Ministerul Finanțelor lămurește problema întârzierii salariilor

Ministerul Finanţelor a dat asigurări că dispune de fonduri necesare pentru plata tuturor salariilor din sistemul bugetar. Anunțul vine după ce vineri s-au înregistrat întârzieri parțiale, din cauza unor disfuncţionalităţi ale sistemelor informatice. Mai mulți angajați au fost informați vineri după amiază că există probleme tehnice în sistemul de plăți și că acestea vor fi făcute luni, 16 mai, sau chiar marți, însă angajatorii au comunicat faptul că nu există temeri că nu ar veni banii de la bugetul țării, deoarece sumele au fost deja alocate pentru plata românilor.

Din motive obiective, în data de 13 mai 2022 (vineri – n.r.), s-au înregistrat disfuncţionalităţi ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum şi în sistemul de plăţi interbancare, înregistrându-se întârzieri parţiale la plată”, a transmis ministerul sâmbătă, într-un comunicat.

În momentul în care au văzut că nu primesc banii, mai mulți români au intrat pe diferite grupuri sau au sunat la locurile de muncă. Mulți au avut teama că România nu mai are bani să plătească salariile, în condițiile în care în ultima perioadă s-a mai vehiculat acest lucru, deși a fost negat de autorități. Conform comunicatului de presă transmis astăzi de Ministerul Finanțelor, aproximativ 60% din bugetari și-au primit plățile la timp. Tot prin intermediul ultimului comunicat de presă, reprezentanții ministerului au transmis că își cer scuze pentru neplăcerile și grijile create în rândul bugetarilor, însă sunt situații neprevăzute, dar cu toate acestea se lucrează la sistem, în așa fel încât să nu mai existe și alte astfel de situații complet neplăcute.

Precizăm că 60% din obligaţiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operaţiunilor de transfer se vor realiza luni, 16 mai 2022. În toate cazurile este vorba de termene de plată scadente în zilele de 14 şi 15 mai a.c.”, a mai precizat Ministerul Finanțelor, adăugând că regretă „neajunsurile create” și asigurând că se fac eforturi „pentru ca astfel de disfuncţionalităţi tehnice să nu se mai repete”.

Citeste si




Recomandări autor