Home > Diverse > Evenimente > Poezia 3G cu Teodora Coman, Andrei Dósa și Cristina Timar – o ultimă întâlnire, un nou început
Evenimente Literatură

Poezia 3G cu Teodora Coman, Andrei Dósa și Cristina Timar – o ultimă întâlnire, un nou început

Poezia 3G cu Teodora Coman, Andrei Dósa și Cristina Timar - o ultimă întâlnire, un nou început

Luni, 9 noiembrie, de la ora 18.00, a fost pe platforma zoom ultima întâlnire din cadrul ciclului de serate poetice online organizate de revista Vatra. Invitați: Teodora Coman și Andrei Dósa. Moderator: Cristina Timar.

Am intrat pe Zoom când deja Cristina Timar începuse moderarea și invitații erau acolo, toată lumea era acolo tăcută ascultând-o pe Cristina vorbind așa frumos despre Teodora Coman și realizările ei literare și nu numai. Despre cele trei cărți ale sale, premiile obținute și mai ales despre soft guerilla, cea mai recentă apariție a sa cu un volum de poeme la editura Max Blecher.

Andrei Dósa ajuns la cea de-a 5 cărți de poeme, cea mai recentă, Expectativa luminoasă, OMG Publishing House, tot de la Cristina Timar aflăm că și el este multipremiat. Fervent traducător din limbile engleză și maghiară. Coleg de redacție cu Teodora Coman la revista Poesis Internațional.

El ne-a transmis că este preocupat de acest teritoriu al masculinității toxice, că tratează acest subiect în romanul la care lucrează în acest moment.

Poeții invitați au fost liberi să citească atât poeme din cărțile lor deja publicate, cât și versuri inedite, cee ace au și făcut. Teodora a fost cea care a trecut curajoasă la lectură în ciuda faptului că avea să ne dezvăluie ulterior că este foarte emoționată de fiecare data când citește, mi s-a părut că a fost minunat de deschisă în contextual în care publicul nici nu era în fața ei, nu putea să observe reacțiile (știm cu toții că a fi pe Zoom într-un astfel de context care necesită audiență reală stârnește un soi de panică la imposibilitatea de a vedea auditoriul în față fizic).

Las aici câteva citate din ceea a citit Teodora Coman, pentru că, desi m-am străduit, nu am reușit să transcriu în timp real chiar toate versurile, dar câteva pastile reziliente:

 

„dar am plecat

mi-am călcat peste inimă

am sărit peste etape”;

 

”nici eu nu sunt

femeia multitasking din reclama”;

 

„atât de costisitoare (…)

dezvățarea”;

La finalul lecturii Teodorei Coman, Cristina Timar i-a transmis că așteaptă viitorul ei volum de poeme: „Sper să-ți iasă un poem așa cum dorești tu”, a cuvântat Cristina.

Când a fost rândul lui Andrei Dósa acesta ne-a transmis că va citi din Expectativa luminoasă și apoi poeme inedite lăsăm aici pasaje:

 

„am visat că mă luptam cu tăcerea ta”;

„o vizitez la reanimare

i-am adus iaurt și banana”;

 

„ce ți-aș putea spune ca să-ți fac viața mai bună?”;

 

„știu doar frânturi

din ceea ce te-ar putea încânta”;

 

„nu există refugiu pentru cei respinși”;

 

Iar din poemele inedite:

 

„să vorbești despre sexualitate (…)

implică și desene animate sovietice”

 

Teodora a spus că ea crede despre sine că este un caz dezamăgitor în ce privește lecturarea poemelor sale cu voce tare, că este timidă și are emoții, că citește înainte, repeat: „sunt venită dintr-o specie care n-a prea exersat comunicarea”.

 

Andrei ne-a percutat cu afirmația sa direct: „În viața mea nu mi s-a întâmplat să nu am emoții la lectură. Am emoții atât de mari că îmi vine să cad din picioare. Am învățat un lucru, am învățat să citesc mai lent.”

 

La întrebarea aproximativă a Cristinei Timar, cum scriu, cât scriu și mai ales dacă scriu programatic, n-au ezitat să răspundă poeții invitați:

 

Andrei: „Scriu mulT, de când am copil, bine nu mai. Îi admir foarte mult pe cei care scriu cartea pornind de la un concept, lucrând pe acel concept, la mine e invers.”

 

Teodora: „Programat am scris în foloase necuvenite. Am simțit că vin din limbajul juridic. Altfel texte scrise fără program. Nu-mi place să scriu pe telefon, să tastez. Mi se pare că mă îndepărtează de vocea asta. (…) Metoda prin tăietură.”

 

Au venit întrebări și în chat din partea publicului prezent la dialogul poetic: „Vi se întâmplă să scrieți textele și să fiți nemulțumiți când citiți? ”

Teodora Coman a răspuns afirmativ, Andrei Dósa ceva mai amplu, poate răspunzând și la întrebarea anterioară: „Pentru că trăim într-o perioadă a copy-paste-ului. Mă întreb uneori, asta nu seamănă cu Iustin Panța? Sau ce am citit nu m-a influențat atât de mult?”

Am avut adresat și eu o întrebare, dar pentru că discuția era în mare vervă și nu au apucat să răspundă cei doi invitați, iar eu a trebuit să ies din meeting, ei bine le-am lăsat un mesaj de bine și bucurie că am putut să fiu în compania lor, fie și numai o singură oră. A fost una dintre cel mai bine investite ore din acestă săptămână, închei această dare de seamă salutând colectivul redactional al Revistei Vatra care a făcut posibil acest minunat proiect, AFCN și mai ales pe cei responsabili de conceperea și bunul mers al proiectului, oamenii din spatele întâlnirilor, Alex Cistelecan și Senida Poenariu. Le urăm să mai demareze astfel de proiecte pentru că nu numai că ne-au încântat, dar întâlnirile au fost importante pentru receptarea poeziei contemporane românești astăzi. Sunt demaratorii niște eroi la fel și invitații. Poezia este la mare înălțime și un semn de rezistență în orice condiții. Câtă vreme poezia se scrie și se împărtășește, câtă vreme voi consumați și iubiți poezia există vindecare. Această ultimă întâlnire a Poeziei 3 G cu Teodora Coman,  Andrei Dósa și Cristina Timar s-a simțit ca un nou început.

Citeste si




Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate