Conducătorii comuniști ai României şi Iugoslaviei, Gheorghe Gheorghiu Dej și Iosip Broz Tito, participau, pe 7 septembrie 1964, la Gura Văii şi, respectiv, la Sip, la festivităţile de inaugurare a lucrărilor, iar la 16 mai 1972 a avut loc inaugurarea Sistemului energetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I, prezenți fiind succesorul lui Dej, Nicolae Ceaușescu, și același Tito (foto).
În iunie 1956, cu ocazia vizitei oficiale în România a unei delegaţii guvernamentale conduse de preşedintele RSF Iugoslavia, Iosip Broz Tito, s-a hotărât, între altele, crearea unei comisii mixte care să studieze posibilităţile construirii în comun a unei hidrocentrale pe Dunăre, în sectorul Porţile de Fier.
La 12 iunie 1963 a fost parafat, la Bucureşti, Acordul româno-iugoslav privind realizarea şi exploatarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I, în valoare de 140 milioane lire sterline.
Acordul a fost ratificat de România la 24 iunie 1964.
Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I este amplasat pe Dunăre la km 943, la 15 kilometri amonte de municipiul Drobeta-Turnu Severin.
În arealul defileului Dunării de la Cazane şi Porţile de Fier, cursul Dunării a fost amenajat complex (1964-1971), prin colaborarea între România şi Iugoslavia, realizându-se lacul de acumulare Porţile de Fier I – 130 km lungime, 5 km lăţime maximă, cca 700 kmp şi 2,1 miliarde mc de apă, creat în spatele barajului construit între localităţile Gura Văii şi Sip, şi hidrocentrala Porţile de Fier I, cu o putere instalată de 2.100 MW, din care 1.050 MW aparţin Românie.
Ada Kaleh, celebra victimă
Prin formarea lacului de acumulare s-au inundat terenuri şi localităţi -zece pe malul românesc şi şapte pe malul sârbesc, căi ferate, şosele, poduri, podeţe dar şi monumente istorice.
„Un adevărat ostrov mitologic, insula Ada Kaleh a fost înghiţită de apele Dunării în anul 1968, odată cu formarea lacului de acumulare de la Hidrocentrala Porţile de Fier I. Se afla între barajul de la Porţile de Fier şi Orşova, avea 1750 m lungime, o lăţime de 400-500 m”, aflăm de pe Muzeul Regiunii Porților de Fier
Ada Kaleh se traduce din turcă ca „Fortăreața insulei”.
Habsburgii au construit pe insulă un fort de tip Vauban pentru a o apăra de Imperiul Otoman, iar acel fort avea să rămână o miză de dispută pentru cele două imperii.
În 1699 insula a intrat sub control otoman, însă a fost recapturată de austrieci în războiul din 1716-18, iar cetatea Noua Orșova a fost construită de colonelul austriac Nicolas Doxat.
După un asediu de patru luni în 1738, a revenit la otomani, apoi austriecii au recucerit-o în 1789, dar au fost nevoiți să întoarcă insula prin Tratatul de la Sistova din 1791. Ulterior, insula și-a pierdut importanța militară.
Existența Adei Kaleh a fost trecută cu vederea la discuțiile de pace ale Congresului de la Berlin din 1878 din jurul războiului ruso-turc și Războiului de Independență al României, care i-au permis să rămână în posesia de jure a sultanului otoman până în 1923.
Austro-Ungaria și-a declarat unilateral, în 1913, suveranitatea asupra insulei, până la Tratatul de la Lausanne din 1923.
Anexată României
După sfârșitul Primului Război Mondial, România și-a declarat unilateral suveranitatea în 1919 și și-a întărit pretenția cu Tratatul de la Trianon din 1920.
La 24 iulie 1923, noua Republică Turcia a cedat oficial României Ada Kaleh prin articolele 25 și 26 din Tratatul de la Lausanne.
Populată în mare parte de turcii României, insula Ada Kaleh, fiind scutită de impozite de către guvernele României Mari, era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită preţurilor mai scăzute, pentru cumpărarea delicateselor turceşti, bijuterii şi tutun. Insula a fost renumită şi pentru creşterea trandafirilor şi producerea uleiului şi a parfumului din acestea.
