Home > Ştiri mondene > Povestea de viață a lui Andrei Dascălu, noul concurent de la Survivor România, sezonul 2
Ştiri mondene

Povestea de viață a lui Andrei Dascălu, noul concurent de la Survivor România, sezonul 2

Povestea de viață a lui Andrei Dascălu, noul concurent de la Survivor România, sezonul 2

Andrei Dascălu este unul dintre noii concurenți care au intrat în concursul de la „Survivor” de anul acesta. Acesta a intrat în echipa Războinicilor și este pregătit să facă față provocărilor care vin odată cu trecerea timpului. Ce nu știam despre Andrei este faptul că acesta este sportiv de performanță, iar la cei 22 de ani pe care îi are, acesta practică box și este extrem de cunoscut în domeniul sportului.

Concurentul a povestit la intrarea sa în jungla din Dominicană că a dorit să participe la acest concurs pentru a-și îndeplini un vis și pentru a duce echipa mai departe. Ambiția lui s-a văzut încă de la intrarea în concurs și de la primele două probe la care a participat și a reușit să câștige punctele pentru echipa din care face parte.

Andrei Dascălu este din Constanța, iar la cei 22 de ani pe care îi are, tânărul este extrem de ambițios și dorește să fie mereu în clasamentele câștigătoare. Acesta a început să practice sportul la o vârstă fragedă, anume la 11 ani când făcea parte din echipa de box a unei ligi amatoare.

Acum, după ani de zile de muncă, Andrei a ajuns să facă parte din liga de box de performanță și să se numere printre topurile Marei Britanii. Ceea ce l-a împins pe acesta să participe la concursul „Survivor” este tocmai această dragoste pentru sport și adrenalină pe care Andrei o are și cu care a reușit să ajungă departe în ceea ce privește meseria pe care o practică.

Timp de foarte mulți ani, noul concurent de la „Survivor” a locuit în străinătate. Pe când Andrei avea doar 2 ani, părinții săi au decis să se stabilească în Turcia, ulterior acesta crescând, s-a mutat împreună cu părinții în Spania, unde și-a început și cariera în ceea ce înseamnă box.

După o perioadă în care a locuit în Spania, acesta s-a mutat în Anglia, iar după foarte mulți ani a ajuns să revadă România. Cât despre câștigarea concursului de la Survivor, Andrei este hotărât să câștige marele premiu pe care dorește să îl împartă cu familia sa.

Intrarea în acest concurs este un vis împlinit și o provocare pe care o voi duce la bun sfârșit”, a declarat tânărul la intrarea în concurs.