Lyudmila Pavlichenk a rămas în paginile cărților de istorie drept una dintre cele mai pricepute lunetiste ale lumii. Născută în Ucraina în anul 1916, „Doamna Morții”, după cum era cunoscută în rândul camarazilor săi, a luptat pentru Armata Roșie în Cel De-al Doilea Război Mondial. Numele său producea spaimă în sufletele soldaților germani, iar reputația ei pe frontul de luptă a fost dobândită datorită celor 309 de ucideri efectuate în doar câteva luni de când își servea patria în linia de bătălie.
Povestea ei începe în anul 1941, moment în care Germania Nazistă a invadat Uniunea Sovietică în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Lyudmila Pavlichenko s-a alăturat armatei, iar la scurt timp s-a remarcat prin abilitățile sale de lunetistă.
Lyudmila, tânăra izbitor de frumoasă care a refuzat să-și servească țara în calitate de infirmieră pe front
De la o vârstă foarte fragedă, Lyudmila Pavlichenko era cunoscută drept o tânără atipică perioadei în care a trăit. Era o atletă desăvârșită, iar priceperea ei i-a adus multe premii în competițiile sportive la care a luat parte.
Pasiunea ei pentru armele de foc s-a născut în adolescență, când un prieten de-al său s-a lăudat cu abilitățile sale de tragere. Fire deosebit de competitivă și ambițioasă, Lyudmila și-a dorit să-i demonstreze că poate face performanță și într-un domeniu care până atunci era stăpânit de bărbați. S-a alăturat unui club de tragere din localitatea sa natală, apoi a devenit o trăgătoare de elită certificată.
În momentul în care Germania a invadat Uniunea Sovietică, Lyudmila era studentă în cadrul Universității Kyiv. Cine s-ar fi gândit vreodată că tânăra de la Facultatea de Istorie va ajunge una dintre cele mai renumite lunetiste ale lumii?
Avea doar 24 de ani și era o tânără deosebit de stilată și frumoasă, dar prima ei opțiune a fost să se alăture soldaților de pe front. Inițial, toată lumea a încercat să o convingă să devină infirmieră, dar Lyudmila știa că locul ei era în infanterie. Și-a prezentat certificatul de port-armă, iar recrutorii nu au avut de ales și i-au dat permisiunea să se alăture armatei la Odessa,.
La început, Lyudmila Pavlichenko nu avea nici măcar propria armă. Sarcina ei era să sape tranșee pentru grenade, asta până când unul dintre camarazii săi a fost grav rănit. Bărbatul i-a dat atunci pușca lui cu lunetă Mosin-Nagant, iar primele victime ale tinerei au fost doi soldați români. Din acel punct, a devenit o lunetistă adevărată.
„Singurul sentiment pe care îl am este satisfacția enormă pe care o simte un vânător atunci când ucide un animal de pradă”, a mărturisit mai târziu Pavlichenko, în momentul în care a fost întrebată despre experiența sa de pe front.
Experiența de pe frontul de luptă și cele 309 victime ale Lyudmilei Pavlichenko
În lunile ce au urmat, Lyudmila și-a perfecționat abilitățile și a ajuns să fie renumită în rândul camarazilor săi. Pleca din tabăra militară dimineața și se întorcea doar la apusul soarelui, așteptând ocazia perfectă pentru a-și împușca dușmanii.
„Ai nevoie de mult control de sine, voință și răbdare să stai cincisprezece ore într-un punct fără să te miști. Chiar și cea mai mică mișcare ar putea însemna moartea.”, a mai adăugat ea.
Atunci când venea vorba să ucidă, Pavlichenko nu ezita nici măcar pentru o secundă. Se juca de-a „șoarecele și pisica” cu soldații germani, iar cel mai adesea ieșea victorioasă.
Dacă pe front lucrurile mergeau de minune, nu putem spune același lucru și despre viața personală a lunetistei. Ca orice tânără, s-a îndrăgostit de unul dintre soldații alături de care lupta, pe nume Alexei Kitsenko. Povestea lor de dragoste a avut un sfârșit tragic, Lyudmila fiind forțată să-și vadă bărbatul iubit murind chiar în brațele sale. Nu și-a revenit niciodată după acest episod, pe care l-a retrăit cu multă durere până la sfârșitul vieții.
În momentul în care Odessa a fost evacuată, Pavlichenko s-a îndreptat spre Sevastapol, în Peninsula Crimeea. Acolo și-a petrecut următoarele opt luni din viață, luptând în linia de apărare a orașului. Era o lunetistă atât de pricepută, încât a fost desemnată să antreneze și alți soldați în mânuirea armelor de foc.
Lyudmila Pavlichenko a fost promovată de două ori în cariera sa militară. Prima oară a fost ridicată la rangul de Sergent Senior, ca recunoștință pentru uciderea primelor 100 de victime. A doua ridicare în rang a venit atunci când numărul celor uciși a depășit 200, iar ea a devenit Locotenent.
Deja își câștigase renumele de „doamnă a morții”, iar naziștii și-o doreau în tabăra lor. Cele 309 victime confirmare ale sale erau dovadă a faptului că Lyudmila era o adevărată bijuterie pentru trupele sovietice. Germanii au încercat să o mituiască, însă eforturile lor nu au avut succes. Nici măcar darurile pe care i le promiteau sau funcțiile nu au determinat-o să-și părăsească țara.
Când au văzut că nu pot face nimic să o oprească, trupele germane și-au dorit să o extermine. Era o amenințare reală pentru ei, așa că ar fi făcut orice să scape de ea.
„Dacă te prindem, o să te rupem în 309 de bucăți și apoi o să le împrăștiem în vânt!”, au amenințat-o aceștia.
Cariera ei a durat până în 1942, atunci când a fost grav rănită. Sovieticii au considerat că este o forță mult prea importantă ca să-și găsească sfârșitul în război, așa că au evacuat-o din Sevastapol cu ajutorul unui submarin. Era o celebritate în rândul reprezentanților Guvernului, iar de acum înainte avea un nou rol de îndeplinit.
Experiența din SUA și ultimii ani de viață
Pavlichenko a avut nevoie de câteva luni bune de îngrijiri medicale, dar în cele din urmă s-a pus pe picioare și a fost gata din nou de fapte mărețe. Noua ei sarcină era să adune ajutoare pentru Uniunea Sovietică în lupta cu Germania. A fost trimisă cu acest scop în Canada, apoi în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanii.
„Gentlemanilor. Am 25 de ani și am omorât 309 ocupanți fasciști până acum. Nu credeți, domnilor, că v-ați ascuns prea mult în spatele meu?”, s-a adresat lunetista mulțimilor.
În timp ce Lyudmila vorbea despre război și sacrificii, presa era interesată mai mult de ținutele sale și de prestanța sa. Era încă o femeie frumoasă, iar reușitele ei de pe front sau fost umbrite de remărci sexiste.
„Sunt șocată de întrebările pe care le primesc de la corespondenții de presă (în special femeile) în Washington. Îmi port uniforma cu onoare. Are Ordinul lui Lenin pe ea. A fost acoperită cu sânge în timpul bătăliilor. Este evident că pentru femeile din America este mai important dacă poartă lenjerie intimă din mătase pe dedesubtul uniformei. Însă ceea ce înseamnă cu adevărat această uniformă, mai au de învățat.”, a mărturisit Lyudmila în cadrul unui interviu pentru publicația Times.
Când s-a întors acasă, a fost decorată cu Steaua de Aur a Eroilor din Uniunea Sovietică. Nu a reușit să obțină ajutorul sperat, însă era o eroină pentru conaționalii săi. Și-a continuat serviciul în armată, antrenând lunetiști pentru prima linie de luptă.
Finalizarea războiului din 1945 a însemnat pentru frumoasa Lyudmila Pavlichenko că-și putea continua viața. S-a finalizat studiile la Universitatea din Kiev, apoi a devenit specialistă în istorie. A lăsat urmașilor drept moștenire o autobiografie, carte în care a povestit pe larg experiențele sale de pe front.
A murit la vârsta de 58 de ani, în urma unui atac de cord. Războiul și-a lăsat amprenta asupra vieții sale, căci toată viața s-a confruntat cu depresia și alcoolismul, precum și cu Sindromul Post-Traumatic.
