Ştiri mondene

Povestea neștiută a lui Pavel Bartoș

Pavel Bartoș este unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori din România. Acesta este și unul dintre cei mai activi oameni în mediul online sau al televiziunii, fiind și prezentator la emisiuni.

Pavel provine dintr-o familie modestă care nu i-a oferit absolut tot ce își dorea deoarece nu aveau posibilități. Celebrul actor trebuia să ajungă avocat deoarece acesta era foarte bun la gramatică și la istorie.

„Mama era confecţioner, tata era zidar. N-am crescut cu pianul în casă, nici cu cărţi. Până şi televizorul, la noi în casă, era tot timpul stricat. Dar eu devoram biblioteca, zilnic eram acolo să iau altă carte”, a declarat actorul într-un interviu pentru adevărul.ro.

Se pare că viața i-a rezervat o carieră ca și actor lui Pavel Bartoș. Acesta s-a dedicat total carierei, fiind nevoit să filmeze atât când a fost fericit, dar și când a fost supărat.

Pavel Bartoș a trebuit să filmeze în ziua în care a aflat că mama lui a decedat. Vestea primită nu l-am împiedicat pe actor să termine ce are de făcut la muncă. Acest lucru dovedește profesionalismul de care dă dovadă minunatul actor.

De asemenea, un moment de fericire pe care l-a surprins pe Pavel, pe scenă, a fost nașterea uneia dintre fetițe sale.

„Primul meu copil s-a născut când aveam premieră, „Chip de foc, în regia lui Felix Alexa. Ţin minte că, înainte de spectacol, am sunat-o pe soţia mea, care era la spital, şi i-am zis: „Nu naşti până n-ajung. Şi nu a născut (râde). Am terminat spectacolul la ora 22.00 şi la ora 23.55 a născut”, a mai spus actorul pentru sursa citată.

Pavel Bartoș și minunata sa soție au împreună 3 fetițe. Cei doi părinți sunt extrem de fericiți pentru reușitele pe care le au în viață. De asemenea și fetițele lor sunt foarte mândre de Pavel Bartoș, venind deseori să asiste la spectacolele tatălui lor.