Home > Ştiri mondene > Povești din izolare cu Oana Cârmaciu, proaspăta mămică a unui băiețel. Prin ce greutăți trece actrița
Ştiri mondene

Povești din izolare cu Oana Cârmaciu, proaspăta mămică a unui băiețel. Prin ce greutăți trece actrița

Povești din izolare cu Oana Cârmaciu, proaspăta mămică a unui băiețel. Prin ce greutăți trece actrița

Oana Cârmaciu, acriță și mamă la vârsta de doar 26 de ani, a reușit să se facă remarcată prin rolul din iubitul și cunoscut serial difuzat pe pistol de televiziune Antena 1, Sacrificiul.

Aceasta îi dă viața Ioanei Popescu, un medic rezident ce renunță la cariera sa pentru a avea grijă de un copil bolnav. Ajuns la cel de-al doilea sezon, serialul a luat o turnură cu totul diferită datorită faptului că Oana a rămas însărcinată, iar producătorii au fost nevoiți să găsească un scenariu potrivit pentru a putea încadra frumoasa burtică de mămică a actriței.

Oana a născut în urmă cu puțin timp iar problemele spefice pandemiei se pare că i-au dat câteva bătăi de cap. Oana a preferat să fie pe cât se poate de transparentă și de discretă, astfel că toată lumea a aflat că frumoasa brunetă a născut, tocmai când ea a decis să posteze despre asta pe contul său de Instagram.

Nici ea și nici iubitul acesteia, tatăl copilului, Tudor Andronic, nu erau pregătiți de acest moment, sarcina venind total ca o supriză pentru toată lumea. Totuși, fiind puși în fața faptului împlinit, cei doi părinți al unui băiețel minunat, acum se bucură de fiecare clipă alături de micuțul lor.

„Sarcina n-a fost ceva plănuit. Am spus de când mă ştiu că îmi doream să fiu o mamă tânără şi la un moment dat chiar am specificat vârsta de 26 de ani. Dar atunci aveam 6 ani şi părea că nu ştiu ce spun. Realist vorbind, credeam că voi avea un copil undeva după 30 de ani, imediat ce voi fi «pregătită»”