Home > Ştiri mondene > Poze mai apropiate cu inelul Ștefaniei. Cât de frumos este inelul ei de logodnă, primit de la Speak
Ştiri mondene

Poze mai apropiate cu inelul Ștefaniei. Cât de frumos este inelul ei de logodnă, primit de la Speak

Poze mai apropiate cu inelul Ștefaniei. Cât de frumos este inelul ei de logodnă, primit de la Speak

Unul dintre cele mai emoționante și mai frumoase momente din cel de-al treilea sezon “Asia Express” a fost cel în care Speak a cerut-o pe partenera sa de concurs și iubita sa, cu care își împarte viața de 3 ani de zile, de soție. Momentul s-a lăsat cu multe lacrimi și cu țopăielile de fericire ale Ștefaniei.

Cei doi formează unul dintre cele mai solide și adorate cupluri din mediul online. Provin din aceeași industrie și s-au cunoscut în urma unor colaborări pentru piesele lui Speak. Iar de atunci, sunt de nedespărțit. Iar iubirea puternică ce îi leagă s-a putut vedea foarte bine pe micile ecrane, publicul îndrăgostindu-se de la bun început de echipa pe care cei doi îndrăgostiți o formează, fiind favoriți pentru marea finală. Finală pe care se pare că au și jucat-o, dar, din păcate, Sorin și Răzvan au fost mai rapizi și au ajuns înaintea lor.

Dar, așa cum chiar ei au declarat, au plecat învingători, cel mai mare premiu fiind dragostea lor și inelul de logodnă. Totuși, când Speak i-a dăruit Ștefaniei superbul inel, acesta nu a fost văzut atât de bine de ochii curioși ai publicului. Așa că, Ștefania, a postat câteva fotografii pe contul ei de Instagram de la o probă în care aveau de mâncat cel mai oribil fel taiwanez, stinky tofu, imagini în care se vede foarte bine inelul, în toată splendoarea lui.

După minunatul moment și după acel “DA!” rostit din toată inima, Speak a povestit cât de mult s-a gândit și cât a plănuit întregul moment, pentru a fi sigur că este unic și perfect, așa cum trebuie să fie un moment de felul acela.

“Nu vreți să știți câtă grijă am avut, cum l-am dosit. Știau că îl am asupra mea, cei din producție, Sorin Bontea și Răzvan Fodor. Inițial, am zis că-i dau inelul chiar când vom fi eliminați, ca să îndulcesc momentul, însă citirea scrisorilor partenerilor mi s-a părut potrivită și am decis atunci să fac gestul.”