Evenimente

Premiile Sofia Nădejde. O poveste despre întâlnirile importante din viață

Premiile Sofia Nădejde. O poveste despre întâlnirile importante din viață
Sursa: Facebook pagina Premiile Sofia Nădejde pentru Literatura Scrisă de Femei

Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei au apărut ca fenomen compensatoriu pentru discriminarea de gen în ce privește celebrarea literaturii române scrise de femei. Prima gală de premiere a avut loc în anul 2018. Se adresează exclusiv literaturii române scrise de femei, cumva ca o încurajarea a publicului să acorde atenție și acestui segment. Sofia Nădejde este o figură mai puțin cunoscută publicului larg. Denumirea are menirea de a celebra memoria unei femei care a reușit să facă primii pași spre libertatea genului său pe teritoriul României. De la drepturi în plan social, până la dreptul la educație. A fost prima femeie de pe teritoriul României care a finalizat studiile în cadrul unei școli de băieți. A reușit să combată teza lui Maiorescu în care susținea că femeia are creierul mai mic, fapt ce i-ar fi afectat capacitățile intelectuale.

Sunt momente în care cel mai mare câștig este de partea celor care sunt poate mult prea puțin parte dintr-o mișcare anume. Cred că persoanele care nu au știut până de curând de acest tip de literatură, despre scriitoarele care au putu pune atât de mult suflet în tot ce au scris. Există întâlniri în viață care pot să treacă deasupra oricărui titlu impresionant pe care putem „să punem mâna”. Și, Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei aduc laolaltă femei care își pot dărui foarte mult. Reprezintă o treaptă importantă în tot ce înseamnă legătura dintre cititorii români și literatura feminină și literatura feministă. Se acordă importanță unui segment atât de puțin promovat. Se aduce lumină unde se face mult prea puțin pentru arta femeilor și se oferă insuficient credit cuvintelor spuse și scrise de femei.

Cel mai mare câștig este al debutantelor și al femeilor în devenire. Este vorba despre fetele care pot să aleagă cu mai mult curaj ce să trăiască. Cuvântul femeii în literatură trece mai departe de discriminarea de gen sau de manifestele feministe. A fost o reală celebrare a feminității și a existenței în sine. Poezii care au adus în lumină marginalii și aspectele incomode ale vieții. Au fost rostite cuvinte care au alinat și care au trezit. Respirat alături de oameni care s-au emoționat și care au emoționat.

Anul acestea scriitoarele nominalizate au fost:

Poezie:

Pulsul nu poate fi minimalist de Mariana Codruț (Paralela 45, 2019)
Sputnik în grădină de Gabi Eftimie (OMG, 2020)
Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv de Gabriela Feceoru (Charmides, 2019)
Delacroix este tabu: Amendamentele lirice de Medeea Iancu (frACTalia, 2019)
Civilizații de Olga Ștefan (Paralela 45, 2020)

Proză:

Sonia ridică mâna de Lavinia Braniște, (Polirom, 2019)
Hipodrom de Nora Iuga (Polirom, 2020)
Toți copiii librăresei de Veronica D. Niculescu, (Polirom, 2020)
Prevestirea de Ioana Pârvulescu (Humanitas, 2020)
Complezență. Înălțarea la ortopedie de Simona Sora (Polirom, 2020)

Debut-Poezie:

Industria liniștirii adulților de Anastasia Gavrilovici (Max Blecher, 2019)
Fotocrom Paradis de Deniz Otay (OMG, 2020)
Fetele visează electric de Monica Stoica (Charmides, 2019)

Debut-Proză:

Orașul promis de Valentina Șcerbani (Tracus Arte, 2019)
Tot ce i-am promis tatălui meu de Ioana Maria Stăncescu (Trei, 2020)
Copiii lui Marcel de Ema Stere (Polirom, 2020)

Gala Premiilor Sofia Nădejde

În cadrul evenimentului autoarele au citit texte reprezentative operelor nominalizate. Sala a amuțit sub povara emoției când clipul trimis Medeea Iancu, în care poeta recita din volumul, Delacroix este tabu: Amendamentele lirice, din care se auzeau vocile atâtor femei abuzate prin intermediul versurilor sale.

Premiile Sofia Nădejde. O poveste despre întâlnirile importante din viață

Sursa: cărturești

„Nu e depresie, e doar tristeţe”

Sau când oamenii îți vorbesc despre marile premise existențiale ca despre o ideologie. Sau când societatea te învață să faci, nu să simți, când îți dă de cărat și de îndurat și nu de gândit și de evoluat. Poezia este o stare. Starea din care se naște locul comun pentru om și temeiul vieții sale. Indiferent de miza limbajului (care aduce sau nu un plus de valoare), mesajul unei astfel de poezii poate schimba modul de raportare al omului față de celălalt. Trimite către necesitatea identității. O fină trimitere către alteritatea umană. Încă există suflete sensibile care pot schimba ceva. Este o poezie filosofică fără să se dorească neapărat.

Anastasia Gavrilovici a fost nominalizată la categoria de poezie-debut. A citit din volumul său poezia e doar tristeţe.

„Nu e depresie, e doar tristeţe, impactul locului gol din pat
unde dragostea apare şi dispare ca o eczemă, un punct
roşu pe radarul unor marinari daltonişti. Nu e depresie, ci
mai degrabă o dezamăgire plină de duioşie când ştii că nimic
nu deosebeşte gura întredeschisă de plăcere de după
orgasm de cea a unei fetiţe cu polipi în timpul somnului.
Mâna mea care mîngâie de patru ani acelaşi bărbat şi
mâna unui jucător de tenis sunt la fel: urâţite, umflate, dar sigure.
Obediente. Cândva ştiam să spun cuvinte salvatoare, să asamblez
după instrucţiuni androizi veseli, să croşetez plase de siguranţă pentru
acrobaţi,
spitale de nebuni şi multinaţionale. Prezenţa mea era dorită, simţită,
treceam prin faţa senzorilor, iar ei mă recunoşteau, dându-mi apă, săpun
şi lumină.”

O poveste despre întâlnirile importante din viață

Poeta Gabriela Feceoru, o voce distinctă în marea de poeți contemporani, a citit din volumul său de poezie, Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv. Un mesaj în fața căruia nu te simți relaxat. Te cheamă să simți, să fii vinovat și să pleci cu vina mai departe. O vină de care scapi doar prin cuvânt. Prin decizie. Prin acțiune.

Gabriela Feceoru este a doua poetă care mi-a spus prin intermediul versurilor sale cum se scrie poezia feminină. Este unul dintre punctele mele de referință în lumea literaturii. Apoi am aflat și de discursul feminist. Îmi amintesc de fiecare dată senzația pe care am avut-o când am citit primele poezii ale Anei Blandiana. Era de parcă cineva îmi ordona gândurile, lua viața și o traducea pentru mine. Iar astfel de întâlniri sunt atât de rare în viață. Unice. Poezia Gabrielei Feceoru este de fiecare dată cuvântul care mă întoarce de fiecare dată spre mine, spre femeia care așteaptă să fie așa cum o femeie poate și simte să fie. Iar poezia este bună poetului în măsura în care îl face să chestioneze asupra propriei sale poezii.