Home > Ştiri mondene > Prima reacție a lui Dinu Maxer, după ce a aflat că s-a stins din viață Costin Mărculescu. Cei doi au fost foarte buni prieteni
Ştiri mondene

Prima reacție a lui Dinu Maxer, după ce a aflat că s-a stins din viață Costin Mărculescu. Cei doi au fost foarte buni prieteni

Prima reacție a lui Dinu Maxer, după ce a aflat că s-a stins din viață Costin Mărculescu. Cei doi au fost foarte buni prieteni

Costin Mărculescu s-a stins din viața în urmă cu puțin timp, după ce a fost găsit mort în propriul apartament, în urma unui infarct. Vestea a venit ca un șoc pentru foarte multă lume, acesta fiind extrem de iubit de fani și de colegii alături de care a jucat de-a lungul vieții sale.

Unul dintre cei care s-au arătat foarte afectați de moartea acestuia este chiar Dinu Maxer, ce nu își poate explica și nu se poate împăca cu ideea că nu-l va mai putea avea alături pe actor.

Cei doi au fost extrem de buni prieteni, iar Dinu a încercat să găsească puterea de a transmite un mesaj emoționant adresat bunului său prieten, ce se află printre îngeri la momentul acesta.

”Am aflat aseara…dar nu am putut sa accept…am pus mana pe telefon sa.l contactez…am crezut ca e o știre falsa! Apoi Deea mi-a spus ca știrea e confirmata! M-am oprit din lucru (lucram la o piesa în studio) si am avut un sentiment unic de gol interior…de spaima…de tristețe infinita! Nu am putut sa scriu nimic… Dupa cateva minute am încercat sa-mi reiau treaba, pentru a nu ma mai gândi!”

Pe lângă gândurile transmise în mesajul de mai sus, artistul a ținut să declare și despre ultima conversație pe care a avut-o cu Costin Mărculescu. Se pare că actorul îi povestise despre cartea pe care a scris-o și despre cât de mult își dorea să ajungă să o și publice.

Dinu Maxer a avut de adus doar cuvinte de laudă la adresa bunului său prieten.

”Ultima oara când am vorbit, planurile despre lansarea cărții erau subiectul lui preferat! Sunt convins ca o problema de sănătate a fost cea care a oprit drumul și planurile artistului Costin Mărculescu! Era o prezenta joviala si un om inteligent care accepta glumele prietenilor.

Canta la toate petrecerile chiar daca prietenii nu ii încurajau aceasta calitate artistica. Avea prieteni multi care l-au susținut în ultimii ani, o perioada de încercări financiare. A fost un fenomen artistic în perioada de început a show-biz-ului, cand umplea Circul și facea spectacole grandioase cu școala lui de manechine si fotomodele! Asa trebuie sa ni-l reamintim! Drum bun, prietene!”