Home > Actualitate > Economie > Primăriile și Consiliile Județene primesc bani, dar și mulți alți români. Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă
Actualitate Economie

Primăriile și Consiliile Județene primesc bani, dar și mulți alți români. Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă

Primăriile și Consiliile Județene primesc bani, dar și mulți alți români. Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă

Primăriile din România vor primi sume consistente de bani , pentru căldură, de la Guvernul condus de Nicolae Ciucă. Executivul pregătește în cursul acestei zile o nouă tranșă pentru edilii care nu mai au venituri să plătească prețul crescut la gigacalorie și care au solicitat ajutor în acest sens. Se pare că sunt peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale care vor primi bani pentru plata cheltuielilor curente. Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

Ședință de mare amploare, în Guvernul Ciucă

În același timp, se vor acorda peste 100 de milioane de euro, ca bani de sprijin pentru crescătorii de animale pentru cererile depuse în cursul acestui an. De altfel, Planul Național de Redresare și Reziliență este un subiect principal de dezbatere în ședința de astăzi.

Vom aproba plăţile către fermieri, pentru care vom anunţa plafoanele alocate schemelor de sprijin pentru 2021. Astfel, crescătorii de animale vor beneficia de sprijin guvernamental în sumă de peste 100 de milioane de euro pentru cererile depuse la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură în cursul anului 2021.

De asemenea, în urma evaluărilor efectuate la nivelul comunităţilor locale care au nevoie de sprijin în această perioadă, vom aproba alocarea de fonduri din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, de care vor beneficia peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale din toate judeţele”, a declarat Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă a mai reiterat și faptul că în şedinţa de guvern va fi adoptat şi proiectul de lege care face referire la măsurile de sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psiho-sociale. El a transmis că „noile măsuri introduc soluţii concrete pentru ocrotirea persoanelor fizice cu dizabilităţi psiho-sociale intelectuale”.

Premierul Nicolae Ciucă a mai transmis că tot în cursul zilei de azi va lua o decizie clară cu privire la operaționalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Așadar, proiectul de ordonanţă de urgenţă care face referire la stabilirea cadrului instituțional și financiar de gestionare a fondurilor venite de la nivel european în cadrul Mecanismului general PNRR va ajunge pe masa de lucru a Guvernului pentru analiză, dezbatere și aprobare. Mai mult, tot Nicolae Ciucă a anunțat că va aduce modificări Ordonanței de Urgență a Guvernului cu numărul 155 din 2020. Este vorba despre actul normativ care face referire la măsurile pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La finele ședinței de Guvern care are loc chiar în aceste momente, miniștrii aflați în subordinea lui Ciucă vor face declarații.