Dacă veți întreba zece persoane care a fost primul profesor din istoria omenirii și cum a început predarea, veți auzi păreri foarte diferite. Istoricii vor spune de obicei că Jan Amos Komensky (1592-1670 d.Hr.) – filosof, teolog, cartograf și expert în comunicare, numit și “părintele educației moderne”, a fost primul profesor.
Cei mai raționali dintre voi probabil au ridicat o sprânceană la auzul unui termen atât de superficial precum „părintele învățăturii”. Dacă mergem pe un fir logic, Komensky a avut și el un profesor care a fost învățat la rândul său.
Primul profesor din istoria omenirii
Această incursiune rapidă prin originile predării și dezvoltării uneltelor, a fost făcută de o echipă de cercetători care cred că predarea nu are un „punct de plecare” sau un „părinte”. Dezvoltarea uneltelor a apărut din dorința omului primitiv de a inova și de a perfecționa uneltele care îl ajutau să supraviețuiască.
Studiul sugerează că abilitatea noastră de a preda s-a dezvoltat în același timp cu uneltele care deveneau tot mai complexe. Evoluția culturală a omului a fost posibilă datorită capacității sale de a selecta informații. Există o evoluție cumulativă, asta însemnând toate informațiile care s-au adunat în mentalul nostru colectiv.
Oamenii de știință de la Universitatea din Exeter au demonstrat că predarea a apărut pe măsură ce uneltele erau perfecționate. În contextul lumii preistorice, cercetarea sugerează că primii oameni care au reușit să aducă inovații tehnice, au început să le predea și altora.
Experiment pe 600 de persoane
Dr. Alex Thornton a scris că abilitatea noastră de a selecta informații necesită și o predare pentru ca informațiile să se transmită în mod corect. Instinctul de conservare, lupta pentru supraviețuire, dorința de a vâna mai ușor, însăși creativitatea omului primitiv, au dus la modificarea treptată a uneltelor.
Pentru acest studiu, 600 de persoane care aparțineau de cluburi sportive, școli de meșteșuguri, muzee, teatre, galerii și biblioteci, au avut sarcina de a dezvolta o barcă de hârtie impermeabilă și un coș care să poată transporta marmura. Fiecare participant la studiu vedea instrumentul făcut de participantul anterior. Imitând o sesiune preistorică de învățare în jurul unui foc de tabără, fiecare persoană a urmărit și a vorbit cu persoana de dinainte. Acest lucru a permis o predare în timp real, prin interacțiunea directă a oamenilor.
Dr. Amanda Lucas de la Universitatea din Exeter a spus că eșantionul de 600 de persoane folosit în cadrul experimentului a fost foarte divers, incluzând persoane de diferite vârste, din medii diferite, care aveau alte aptitudini. A preferat acest lucru în locul testării pe un grup restrâns de studenți.
Rezultatele studiului arată că uneltele simple și uneltele complexe s-au îmbunătățit de-a lungul generațiilor. În cazul instrumentelor complexe, predarea a fost foarte utilă pentru că a permis transmiterea unor modele noi, performante. Dacă privim în jurul nostru și vedem cum a evoluat tehnologia, vom vedea că instrumentele simple s-au îndreptat spre un design comun iar instrumentele complexe și-au păstrat diversitatea. În concluzie, primul profesor (sau mai degrabă primii profesori) au fost cei care au adus primele inovații.
