Externe

Prince William s-a săturat de scandalurile din jurul fratelui său

De când Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle s-au hotărât să lase în umră viața roială și să se mute în America, toate privirile curioase au fost ațintite spre Familia Regală din Anglia. De aproape jumătate de an, fiecare mișcare le-a fost analizată și interpretată, fanii și presa vânând de-a dreptul orice informație ar fi putut afla. După tot acest timp, Prințul William a rabufnit: s-a săturat și se simte obosit de acet subiect.

 

Relația dintre cei doi frați, William și Harry pare că s-a îmbunătățit. Ultima perioadă a fost una foarte dificilă pentru ei, iar stresul, dar și situația în care se află în permanentă, i-au făcut să se răcească unul față de celălalt. Timpul a trecut, rănile s-au vindecat, iar ei pot reuși din nou să aibă o conversație.

Ca să treacă peste aceste incidente, Prințul William a fost nevoit să înțeleagă fiecare motiv pentru care fratele său a renunțat la familie și la îndatoririle sale. Chiar dacă este rănit că acesta nu vrea să mai aibă nici o legătură cu Anglia, sângele tot sânge rămâne, așa că într-un final a realizat că trebuie să treacă peste.

„William este atât de obosit și sătul de toată drama. Să-l vadă pe Harry cum a renunțat la fiecare aspect al vieții Englezești și al identității sale este greu de suportat.”, a declarat o sursă apropiată prințului.

Confrom aceleiași surse, tot ce au acum nevoie cei doi frați este de timp. Având în vedere situația actuală din SUA, este normal ca Prințul William să-și facă griji pentru fratele său mai mic. Sfatul lui pentru acesta este să-și aleagă un loc mai sigur unde să trăiască, fie în Londra, fie în oricare alt loc, departe de agitația americană.

To Top