Prognoza meteo 17 august. ANM anunță schimbări în a treia zi a săptămânii

Data actualizării: 17 august 2022, 07:42

Pe 17 august, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic va fi accentuat în vestul și în sudul României. Canicula persistă în aceste locuri, însă sunt așteptate și ploi, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Conform prognozei ANM, vremea se va menține caniculară în sudul și vestul României, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși local pragul critic de 80 de unități și disconfortul termic va fi accentuat.

Termometrele vor înregistra valori maxime ce vor fi ridicate în restul teritoriului, iar ploile de scurtă durată își vor face apariția în Carpații Orientali, regiunile nordice, estice și centrale.
Cerul va fi și astăzi variabil, cu unele înnorări în timpul averselor. Pe alocuri, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi posibile căderi de grindină. De altfel, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte.


Temperaturile maxime de miercuri se vor situa între 25 și 36 de grade Celsius. De partea cealaltă, minimele termice ale zilei vor atinge valori cuprinse între 12 și 23 de grade Celsius.

Citește și:

În a treia zi a săptămânii, vremea va fi călduroasă și în București, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 34 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 18 și 19 grade Celsius.

Meteo 17 august în principalele orașe

  • Baia Mare: 28 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 64%, Vânt: 16 km/h
  • Cluj Napoca: 30 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 54%, Vânt: 16 km/h
  • Sibiu: 29 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 53%, Vânt: 18 km/h
  • Alba Iulia: 31 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 50%, Vânt: 13 km/h
  • Craiova: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 21 km/h
  • Târgu Jiu: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 44%, Vânt: 11 km/h
  • Suceava: 26 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 77%, Vânt: 16 km/h
  • Bacău: 28 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 65%, Vânt: 13 km/h
  • Botoșani: 26 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 76%, Vânt: 11 km/h
  • Miercurea Ciuc: 25 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 77%, Vânt: 14 km/h
  • Brașov: 28 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 62%, Vânt: 14 km/h
  • Ploiești: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 52%, Vânt: 13 km/h
  • Buzău: 32 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 52%, Vânt: 16 km/h
  • Târgoviște: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 49%, Vânt: 11 km/h
  • București: 34 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 48%, Vânt: 14 km/h
  • Iași: 27 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 73%, Vânt: 14 km/h
  • Galați: 32 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 58%, Vânt: 10 km/h
  • Brăila: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 56%, Vânt: 10 km/h
  • Constanța: 30 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 6 km/h
  • Tulcea: 32 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 56%, Vânt: 10 km/h
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨