Home > Diverse > Evenimente > „Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia Ion-Ardeal Ieremia, la Teatrul Național din Timișoara
Evenimente

„Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia Ion-Ardeal Ieremia, la Teatrul Național din Timișoara

„Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia Ion-Ardeal Ieremia, la Teatrul Național din Timișoara

Reprezentația spectacolului de teatru Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu în regia lui Ion-Ardeal Ieremia va avea loc la Teatrul Național din Timișoara „Mihai Eminescu” în Sala Mare. În data de 21 iunie de la ora 19: 00.

Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu, regia Ion Ardeal Ieremia

Teodor Mazilu creează o comedie complexă ce poate părea la prima vedere o simplă parodie sau o melodramă. Totul se învârte în jurul unor despărțiri, escrocul Gogu se hotărăște să renunțe la iubita lui Clementina pentru că are niște repere morale pe care i le descoperă și le consideră nepotrivite. Ortansa, o femeie fatală, se desparte la rândul ei de Emilian, un incoruptibil.

Însă un pericol pare să amenințe lumea, controlul financiar, moment în care sunt scoase la lumina zilei adevăratele personalități ale personajelor. După ce ies la iveală adevărații oameni din Gogu, Clementina, Ortansa și Emilian, fiecare în parte descoperă imoralitatea în care se scaldă și, în sinceritatea lor totală, ajung să iasă din deșertul lingvistic și emoțional în care se află.

„Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia Ion-Ardeal Ieremia, la Teatrul Național din Timișoara

Sursa: opiniatimisoarei

Este o poveste de dragoste atipică în care sentimentele sunt aduse la viață, paradoxal, prin încheierea relațiilor. Controlul financiar schimbă atmosfera relațiilor pe care le au, dar și a vieții lor în general, este un moment critic care îi face să înțeleagă ce contează mai mult pentru ei. Important este să iubească, să fie oameni, să învețe să aibă suflet.

Teodor Mazilu este unul dintre cei mai importanți dramaturgi români, de-a lungul carierei sale s-a ocupat și de publicistică și eseistică, a scris proză și poezie. Acesta a fost urmărit în comunism datorită libertății sale în exprimare, ocolind de fiecare dată cenzura comunistă. Comediile lui Mazilu sunt mereu lucide, vorbesc despre o realitate dezumanizantă, doar așa salvează cu adevărat umanitatea.

Distribuția: Ion Rizea, Claudia Ieremia, Cristina Konig, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Alina Chelba, Nicolae Pârvulescu, Flavius Retea, Ștefan Roman.

Biletele sunt disponibile pe eventim.