Deși prostituția a fost mult timp un subiect tabu și abia de curând a început să fie un subiect de conversație deschisă, sexul a fost întotdeauna ceva de vânzare în societățile omului. Este o problemă extrem de complexă, cu o gamă largă de repercusiuni sociale, personale, politice și chiar economice.
Ar putea ca analizarea acestor tipuri de practici sexuale ale vechilor greci și romani să ne ajute să deschidem ochii către noile perspective asupra prostituției? Rămâne de văzut, dacă, așa-numita, cea mai veche meserie din lume, mai are să ne spună ceva.
Un pat de piatră cu aspect incomod dintr-un bordel roman antic, Centrul Ludwig von Mises
Răspândirea prostituției în lumea antică este demonstrată de vocabularul bogat al limbilor clasice atunci când vine vorba de vânzarea sexului. Cuvântul modern este el însuși derivat din termenul latin prostituere, care are multiple semnificații. Compus din prefixul pro („în față”, „înainte” sau „în numele lui”) și verbul statuo („a configura” sau „a înălța”). Prostituatul poate însemna pur și simplu „a pune înainte” sau „a plasa” în fața „, dar este mult mai des utilizat în sensul familiar:„ a se prostitua pe sine ”. Limba latină avea, de asemenea, cuvinte pentru multe tipuri diferite de prostituate, cum ar fi meretrix, prostibula și scortum, precum și actul de a angaja prostituate, care era scortari.
Prostituția în Grecia antică era una dintre activitățile firești, cotidiene, din cetățile grecești. Prostituatele constituiau o mare parte din populația orașelor-port. În general prostituatele erau alese din rândul sclavelor. Acestea preferau meseria de prostituată pentru că le conferea mai multă libertate. Ajunse prostituate, femeile răpite și ajunse sclave, se puteau elibera de sclavie. Vechii greci percepeau o taxă pentru prostituție.
Conducătorii primeau bani de la femeile libere sau eliberate din sclavie și ajunse prostituate dar și de la șefii de prostituate. Sunt destul de multe mărturii scrise în care se precizează faptul că sclavele sexuale care treceau de o anumită vârstă erau eliberate. Cât timp aveau statut de sclave sexuale prețul femeilor răpite era negociabil. Cea mai mare plată rămânea eliberarea din sclavie.
Prostituatele independente se distingeau de cele care erau la origine sclave. Acestea purtau niște sandale deosebite care aveau niște tălpi specifice. Ele erau menite să le semnaleze prezența. Tălpile lor aveau inscripționate mesajul „urmează-mă”, astfel la fiecare pas pe care-l făceau imprimau acest îndemn în pământ.
La celălalt capăt al scalei se aflau ἑταιραι (hetaerae), pe care le-am considera astăzi escorte. Aceste femei, al căror titlu însemna literalmente „companie”, serveau mai mult decât unui scop sexual: erau adesea femei educate, calificate sau erudite, care erau plătite atât pentru compania lor, cât și pentru corpul lor. Nu a fost deloc considerat ca nici măcar cel mai de seamă om de stat să folosească serviciile unui ἑταιρη. De fapt, se zvonea că faimosul discurs rostit de omul de stat atenian Pericles a fost redactat pentru el de către tovarășul său, Aspasia.
O hetaira care distrează bărbați la un banchet. Imagine via That Muze
După cum sugerează gama largă de termeni, prostituția era un sistem complex în lumea antică, cu o ierarhie strictă a lucrătorilor sexuali care aveau grade diferite de autonomie și respect. Deși relatările textuale ale prostituției au supraviețuit din abundență, cea mai colorată ilustrare a industriei sexului antic provine, fără îndoială, din arta existentă care îi înfățișează pe prostituatele clasice în toate felurile de situații.
Urnele grecești au fost folosite de mult timp ca o sursă cheie de informații despre practicile sociale ale vechilor cetăți, inclusiv practicile lor sexuale. În timp ce unele vase mai rezervate arată hetaire, cu haine curgătoare și instrumente de joacă, altele oferă o viziune mult mai explicită asupra serviciilor oferite de prostituatele de clasă inferioară.
Unele dintre cele mai ispititoare și provocatoare imagini ale prostituției antice se găsesc în ruinele Pompei, păstrate de erupția vulcanică din anul 79 d.Hr. În timpul secolului XVIII, săpăturile arheologice au descoperit o multitudine de artefacte și o rețea extinsă de clădiri, inclusiv mai multe bordeluri.
Frescele și graffiti-urile care au fost păstrate pe pereții săi oferă o vedere necenzurată asupra felului de activități care se desfășurau în interiorul lor. Atât de explicite au fost imaginile sexuale descoperite la Pompei încât regele de la Napoli, Francisc I, a ordonat să fie limitat într-o cameră secretă accesibilă doar celor considerați maturi și suficient de drepți pentru a o vedea. De fapt, galeria care prezintă arta erotică a Pompei nu permite încă minorilor să intre neînsoțiți de adulți!
Lucrătorii sexuali au fost deseori obiectul de laudă în poezia latină. În special pentru genul elegiei romantice latine. Poeți precum Ovidiu, Tibullus și Propertius au scris corpuri întregi de poezie romantică și erotică dedicată femeilor cunoscute doar cu nume de cod. Fapt ce îi determină pe savanți să creadă că nu erau femei cetățene tocmai respectabile.
Mai degrabă escorte, curtezane sau prostituate. Statutul lor era de ademenitoare, dar încă dezaprobat de plăcere, surprinde percepția romană a prostituției, ca ceva care a fost deschis și utilizat pe scară largă, dar a atras totuși un anumit nivel de condamnare socială.
