Monden > Divertisment > Literatură > Radu Nicolae, Corupția și politicile anticorupție
Literatură

Radu Nicolae, Corupția și politicile anticorupție

Radu Nicolae, Corupția și politicile anticorupției

Radu Nicolae este doctor în științe politice, director de program la Centrul de Resurse Juridice și cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA. Susține de mai mulți ani un curs de profil, intitulat corupție și politici publice anticorupție, la SNSPA. Dintre volumele publicate: Ghid anticorupție – monitorizarea conflictelor de interese și a incompatibilităților (coautor, 2005), Performanța instituțiilor anticorupție din România (2006), Integritatea Administrației Publice Locale (2007), Ghid practic pentru activitatea funcționarilor publici cu atribuții de consiliere etică și monitorizare a respectării normelor de conduită (coautor, 2010). A contribuit la volumul Management public în România (coord. Mihai Păunescu), apărut la Editura Polirom în 2008.

Nu numai în 2010 când Radu Nicolae publica la Polirom cartea Corupția și politicie anticorupție – corupția constituia o mare problemă de ordin național/ mondial. Dar aceasta este o problemă care persistă și e la fel de actuală și în anul curent. Nu putem spune că între timp corupția s-a diminuat, ci dimpotrivă, a devenit o problemă atât de gravă încât protestele apar ca un mod de viață al românilor. Cererea drepturilor în piețile publice, în frig sau ploaie, românii au ieșit în anii cei mai recenți să le ceară politicienilor măsuri politice economice și sociale ceva mai corecte, egalitariste și nonclasiste. „Conform sondajelor de opinie, majoritatea cetățenilor consideră că aproape toți cei înstăriți s-au îmbogățit prin metode ilegale. Cetățenii percep generalizarea corupției în sistemul de sănătate, cel politic și al administrației publice.”(p.9)

Dar cum apare acest fenomen al corupției și de ce este preferat de către cei care au anumite funcții, asta vom vedea în cele șase capitole ale lui Radu Nicolae, așa cum a împărțit această carte. Exact ca să expliciteze corupția, pentru că este o problemă care necesită o discuție largă să înțelegem cum funcționează și cine se pretează la această etichetă. Radu Nicolae ne spune că „lucrarea este organizatî în jurul unor întrbări: 1. Ce este corupția?; 2. Cum poate fi măsurată corupția?; 3. Care sunt problemele modelului academic dominant la nivel internațional de analiză a corupției?; 4. Cum trebuie să arate un model alternativ de definire a corupției?; 5. Ce consecințe a avut corupția în diverse momente istorice de modernizare?; 6. De ce aleg indivizii să fie corupți?; 7. Ce consecințe are corupția în spațiul postcomunist?.”(p.13)

Corupția, zice-se a început odată cu facerea lumii, adică nu este ceva recent inventat. Practic, dacă ne-am gândi la mitul lui Adam și al Evei și din momentul în care s-a concretizat o comunitate prin ei, cel mai probabil acela a fost începutul înșelăciunilor și al furturilor pentru o viață mai ușoară, mai bună și cu mai multe merinde eventual. Dar apoi au fost descoperite metalele prețioase, animalele de domesticit și în cele din urmă s-au inventat banii. „Corupția este la fel de prezentă în Roma antică și în corporațiile multinaționale contemporane, în Evul Mediu și în parlamentele democrațiilor consolidate.”(p.17)

Interesant e că pentru a defini corupția Radu Nicolae amintește un poem. Este ceva neșteptat să se apeleze la literatură în chestiunile economice, politice și mai ales dacă vorbim despre corupție. Dar iată: Poetul Marcus Annaeus Lucanus (39-65 d.Hr.), în poemul Pharsalia, prezintă povestea războiului civil domtre Julius Caesar și Pompei. La baza războiului poetul așază creșterea oportunităților pentru îmbogățire, care atinge violența: „puterea devine măsura dreptății, legile erau adoptate prin forță, bărbații își ofereau sprijinul spre vânzare, iar mita a adus moarte în oraș.”(p.19)

Care sunt consecințele corupției? Vom vedea că există o serie întreagă de consecințe câtă vreme există metode la-ndemână, instrumente care înlesnesc corupția, birocrație care permite erorile și fraudele. Dacă toată literatura la care apelează autorul ajunge să ne prezinte și niște metode de măsurare a corupției, credem că este un construct cel puțin excentric, interesant, care ne arată că erudiția nu-i de ici de colo și că argumentarea se poate face conform cu informațiile istorice pe care le reflectă și literatura, nu numai istoria în sine. Se poate pune problema că ar fi corupșia un rezultat al unei decizii raționale? Este corupția o decizie rațională, cu alte cuvinte? Pare să sune a paradox, sau a tautologie. „Ceea ce pentru o anumită cultură poate fi corupt pentru o alta reprezintă un schimb obișnuit. Astfel, practicile quanxi, spre exemplu, susțin corupția, dar sunt considerate legitime în China.”(p.97)

Coruția în context postcomunist, capitolul 6, este unul de-a dreptul incitant, cuprinde cercetări realizate în Bacău, Cluj-Napoca, Galați și Târgu Jiu, în perioada 15-30 noiembrie 2005. Dar corupția este de fapt un monstru creat de toleranța juridică, de legile permisive care nu mai aplică pedepse dure, așa încât să poată cel puțin atrage atenția vizavi de o astfel de faptă gravă. Și nici metodele de prevenție, sau informarea nu mai funcționează. Ba chiar mulți dintre cei corupți participă la cursuri anticorupție, ceea ce ne reîntoarce la Caragiale. O lume absurdă, mai presus de orice zbateri ale noastre, ale celor umili și sinceri. Semnăm, deci, un legământ că aceea ce numim corupția e unanim înțeles ca fiind corupție? Ne putem, în cele din urmă, pune de acord că aceasta trebuie să se diminueze prin legi potrivite, prin prevenție și computerizarea transferurilor și a tranzacțiilor, adică tăiate exact uneltele care deservesc creșterii corupției? Cui să spunem, cui ne plângem? Sau asta este despre a pune umăr în umăr pentru a însănătoși un sistem grav afectat de corupție?

Sursa imagine: Ce omitem în lupta împotriva corupției și cum ies infractorii câștigători