Monden > Diverse > Literatură > Raul Bribete, Sărutul Iudei – Gulerul ei – roată de floarea soarelui
Literatură

Raul Bribete, Sărutul Iudei – Gulerul ei – roată de floarea soarelui

Raul Bribete, Sărutul Iudei

Patimi și dureri, visare și parcă niciun zâmbet pe chipul acestor poeme, adulație a femeii, dar nicio femeie, iar mirele? Mirele rămâne un singuratic, numai el și poezia: „Soarele s-a înverzit pe cămașă/ soarele și în inimă s-a înverzit/ mirele vechi, mirele vechi, e iată,/gol și străin, pe culmi, și asfințit.” (Nuntă veche, p.26).

Formarea lui Raul Bribete, așa cum știm, și am discutat, este una în fond care n-are a face cu litere, ai zice, dacă ar fi să distingem între Litere și Filosofie. Dar iată că gândirea filosofică, care are capacitate de introspecție, aceasta decoperă mari revelații poetice în cazul de față. Între atâția grafomani, că am fi orbi să nu o vedem și să nu o recunoaștem, Raul Bribete promovează și produce un tip de poezie adusă din alte meleaguri ale conștiinței sale. Pe cât de sentimental, pe atât de rațional și lucid, are o minte pe care o folosește foarte bine ca filtru pentru a exprima amănunte existențialiste. Ca orice filosof respectabil, se lansează numai în marile întrebări, nu se pierde în micile iubiri trecătoare, nu se plânge și nu se descotorosește poetic de nimeni. Are capacitatea de a emite în pagini de sinceritate gânduri eterne, de neschimbat, dar dezgroapă la ocazie amintiri. Însă întotdeauna caută primordialul. În cazul de față, care a fost primul gest de trădare și consemnat care a marcat omenirea și de la care se revendică ideea de trădare? Sărutul Iudei. Cel care a promis ceva, dar a făcut cu totul altceva și pentru neinițiați lăsăm aici motto-ul cărții: „Vânzătorul le dăduse un semn, zicând:/ Pe care-L voi săruta, Aceșa este;/ să-L apucați și să-L duceți sub pază./ Când a venit, Iuda s-a apropiat îndată de Iisus/ și I-a zis: Învățătorule, Învățătorule!/ Și L-a sărutat. (Marcu, XIV, 44-45).

Inima nu se dăruiește oricui, sau cel puțin, nu inima poetului, asta ne învață Raul Bribete, un soi de self-respect, care impune tot o astfel de atitudine în rândul celor ce îl înconjoară, sau ne înconjoară. Ca un tată are darul de a ține morală, de a crea nu poeme, dar pilde, așa cum am văzut și în tornada de hârtie. Nu își negociază niciodată valorile sau învățăturile. Lucrează cu unele dintre cele mai sofisticate forme de adn poetic. Este un poet născut, așa cum mai menționasem, și propovăduiește un bine biblioc, într-o manieră mult personalizată și poetică, aceasta este poezia sa. Interesat mai degrabă de sfidare în text și ca formă de existență, probabil interesat de ceea ce precede sfidarea, amănuntele dinaintea înșelăciunii, textele și pretextele care se discută, planul care se alcătuiește întotdeauna în complicitate cu altcineva. Este un plan de evadare. Dar de evadare din ce? Evadarea din moral, bine, frumos, adevăr, putere, conexiune, promisiune, jurământ. Se referă și analizează probabilitatea ca orice om să reitereze mitul iudaic. Fiind copii ai părinților noștri, suntem și moștenitori ai tuturor valorilor lor morale (îndoielnice, sau mai puțin îndoielnice).

Dezvrăjirea și luciditatea încep atunci când întrebările se adună la ușa cortului în care se predicau lecțiile de purtare. Dar ce facem cu o societate de-a dreptul compromisă? Nu se întreabă aceasta Raul aici, se întreabă numai și vă cheamă și pe voi la conversație despre aceasta: ce facem cu propriul suflet compromis? Sau mai poate fi rechemat la forma sa cea de dinaintea promisiunilor încălcate? Mai poate fi el curățat în așa manieră încât din nou toate emoțiile așezate să fie demne de așezat și menținut, de dezvoltat? Este mariajul întotdeauna un act de compromis, sau o eroarea fatală? Este a părăsi o formă de conținut, o acțiune, sau renunțare? A renunța reprezintă lașitatea? A săruta precum Iuda reprezintă un act de seducție? Este seducția sinonimă întotdeauna cu trădarea?

Sau este carisma întotdeauna vecină cu moartea personală? Pentru că omul carismatic devine oglinda proiecțiilor celor din jurul său. El devine de fapt ținta tuturor fanteziilor etice și de așezare, de echilibru și potențare a tuturor idealurilor? Sunt inechitățile un subiect de discuție, un subiect social și textual? Care este inechitatea dintre Iuda și Iisus? Există? Este Iisus privilegiat și are Iuda motivele sale să găsească tertipuri pentru a câștiga ceva? A câștiga bani, a câștiga o viață mai bună. A câștiga un statut mai bun crezând că nimeni nu va afla și totul va fi acoperit sub cupola divină. Că totul poate fi iertat, că iertarea nu este o primejdie, și că ceea ce se face în ascuns nu va produce vreo specie de conflict. Dar iată surpriza. Nu numai că s-a aflat de trădarea lui Iuda, dar o dă din nou în vileag, Raul Bribete, poet moralist, etic și incoruptibil. La fel ca poemele de aici, nu permit trădării săafle vreo cale, alcătuiesc părți dintr-un soi de spovedanie publică. Așa cum pregătesc și acum în acest moment cei mai titrați poeți la nivel mondial. E Oravița, dar putea să fie Oslo, poetul Raul Bribete același era, aceiași credință și-o purta, și toată autodescumpănire ironică care îl reprezintă.