Literatură

Ray Bradbury, autorul care a pus ”poezia” în Science Fiction

Ray Bradbury, autorul care a pus ”poezia” în Science Fiction
Credit imagine: Britannica.com

Din ce se pare, ultima perioadă pe care o experimentăm prezintă foarte multe elemente de ficțiune dintre cele mai bune soiuri. Și de horror, dacă mă gândesc mai bine.

O viață fără cărți sau teatru, fără muzică, fără arte, în general, nu merită trăită. Rolul artei este acela de a sublima și de a sumariza adevărul, sau acele aspecte ale lui care dor și care întrerup echilibrul fragil. Iar cea mai bună și direct sursă pentru artă este realitatea.

Așa cum spuneam mai devreme, rolul artei este și trebuie să fie acela de a prezenta adevărul, adevărul unei perioade specifice de timp, fără cosmetizări, adaosuri sau derogări. Pe de altă parte, adevărul, ca și noțiunea de bine, în forma lor absolută, există doar în ficțiuni utopice. În plăsmuiri ale minții omenești. Destul de dificil, nu?

Asemeni bufonilor care aveau dreptul să râdă de rege, cele mai dureroase adevăruri se rostesc în glumă. Sau mascate sub alte forme. Bunăoară, science fiction sau horror, căci despre asta vreau să vorbim astăzi. Ne vom îndrepta atenția către America anilor 60, pentru că atunci și acolo s-au întâmplat toate lucrurile cool.

America anilor 60 reprezintă America mișcărilor sociale-mișcarea studenților, mișcarea feministă, mișcarea pentru drepturile celor aparținând unor minorități sexuale. În general, o presiune destul de intensă asupra sistemului juridic de a extinde paleta de drepturi, la un nivel macro-social.

Totuși, mișcarea care le-a umbrit prin prisma intensității pe toate celelalte a fost mișcarea anti-război. Chiar și mișcarea pentru drepturile civile ale populației afro-americane, care a început prin anii 50, a cunoscut cele mai puternice reverberatii la nivelul anilor 60.

La nivel de artă, Allen Ginsberg scria celebrul poem Howl, o critică acidă a tot ceea ce însemna visul American. Asta a dat naștere unei noi mișcări literare, cea a generației beat.

În paralel, la nivel de science fiction, apare o scindare între autorii din garda veche și cei ai noii generații de autori sci-fi. Dacă bătrânii militau pentru povești curate, după un tipar classic și tipic, adepții noului curent de sci-fi credeau că genul este îndreptățit să inoculeze toate acele aspecte neplăcute, grele sau senzuale pe care le aveau deja celelalte arte. Să experimenteze la nivel de conținut și la nivel de formă, să iasă din standardele pe care ei le considerau învechite și prăfuite. Ei erau cei din valul nou, iar operele lor urmau să fie intergrate în aceeași terminlogie.

Însă, până a ajunge să vorbim de J.G. Ballard, Michael Moorcock, Ursula K. Le Guin sau William Gibson- doar pentru a menționa un număr infim de autori, este cazul să ne oprim puțin la unul dintre maeștri. Shakespeare-ul science-fiction-ului, domnul Ray Bradbury.

Sursă imagine: knkx.org

El a venit cu mult înaintea acestui nou val de science fiction și a creat puntea care leagă noul de vechi.

O lucrare absolut capitală, prin intermediul căreia a reușit să facă asta a fost, desigur, Omul Ilustrat- o colecție de povestiri care abordează cele mai variate teme și motive în cele mai variate contexte- sinucidere, depresie, alienare umană, rasă, religie, viața de familie. Un mix foarte nou, la vremea respectivă, de sci-fi, horror, spleen existential.

Ce e amuzant acum este că Bradbury însuși spunea la un moment dat despre el că nu a fost niciodată un autor de sci-fi, considerându-se a fi un autor de realism magic, sau chiar un magician, care mai scria idei pe foaie din când în când. Poate că avea dreptate. În spatele tuturor acelor termeni tehnologici complecși, roboți, acelui fantastic țesut cu măiestria cu care Shakespeare scria piesele, se găsesc întotdeauna sentimentele profund umane, umanitatea.

Despre Fahrenheit 451 a spus că este cea mai sci-fi carte pe care a scris-o vreodată, argumentând că există exact atâta mirare pe pământ, pe cât ar exista în spațiu.

În spatele unui autor de geniu se ascundea un inadaptat al societății, un copil- bărbat care refuza ostentativ să crească.

La 12 ani, în timp ce participa la un carnaval, un magician, Domnul Electrico, l-a atins cu sabia și i-a poruncit ”să trăiască veșnic!”. Și asta a făcut. ”Am decis că e cea mai bună idee pe care am avut-o vreodată. Am început să scriu și nu m-am mai oprit niciodată!”.

Povestirea lui scurtă, “The Rocket Man”, a stat la baza celebrei melodii a lui Elton John și a versurilor lui Bernie Taupin.

Sursă imagine: space.com

Pe soția lui a cunoscut-o în urma unei aparente tentative de furt dintr-o librărie locală. Ray era acolo să caute cărți, iar viitoarea lui soție era funcționară în același stabiliment. Ea nu-și putea lua ochii de la el, nu din motive romantice, ci de frica faptului că ar putea să fure câteva cărți.

Era total împotriva tehnologiei de orice fel: a scris toată viața la mașina de scris, nu a avut niciodată carnet de conducere. Paradoxal, nu?

Cu toate astea, acest arhetip de tocilar, a fost unul dintre cei mai vocali activiști sociali- a vorbit cu pasiune în favoarea educației, a librăriilor, despre importanța libertății.

La fel ca și cei care i-au urmat, și Bradbury s-a sprijinit pe urmele unor giganți. Este inestimabilă contribuția lui E. A. Poe și ulterior a lui H.P. Lovecraft, la construcția fenomenului care avea să fie Bradbury. Fără Poe, care a șlefuit genurile horror, sci-fi și detectiv, fără previziunile deosebite ale lui Lovecraft, probabil că astăzi nu am mai fi vorbit despre acest titan al literaturii americane. De neratat povestirea ”The exiles”. Un omagiu adus lui Poe, Algernon Blackwood, Ambrose Bierce, Charles Dickens și William Shakespeare.