Ştiri mondene

Războiul iubitelor lui Alex Bodi! Daria, mesaj tranșant pentru Bianca Drăgușanu: ”Tot ceea ce a trecut prin ea și cine a trecut prin ea”

Războiul iubitelor lui Alex Bodi! Daria, mesaj tranșant pentru Bianca Drăgușanu: ”Tot ceea ce a trecut prin ea și cine a trecut prin ea”

Alex Bodi și Bianca Drăgușanu au anunțat oficial că nu mai formează un cuplu. Imediat după ceartă, cei doi iubiți și-au făcut bagajele și au plecat din țară, în destinații diferite. Blondina a plecat la Dubai pentru a fi alături de Ramona Gabor la lansarea noului ei parfum. Alex Bodi a declarat că a plecat pentru afaceri, însă ulterior a venit cu un anunț surprinzător.

Deși nu a trecut mult timp de când cei doi iubiți s-au despărțit, afaceristul a făcut deja publică relația cu Daria Radionova. Rusoaica a fost de multe ori motiv de ceartă între Bianca Drăgușanu și Alex Bodi, însă cei doi actuali iubiți au negat mereu că ar avea o relație. Gurile rele susțin că afaceristul și rusoaica ar fi împreună încă din luna februarie, timp în care el a fost și cu Bianca Drăgușanu.

Daria, ridicată acum la statutul de iubită a lui Alex Bodi, începe să își „scoată ghearele” și o atacă pe Bianca Drăgușanu. Mesajul actualei iubite pentru fosta a fost transmis prin intermediul rețelelor de socializare. Daria a prins acum momentul să îi întoarcă replicile blondinei.

„Nu vreau să cobor la nivelul acestei femei, nu vreau să insult pe nimeni, nu sunt așa educată și sunt mai presus de toate astea! Dar vreau să spun că tot ceea ce face arată stupid și amuzant. Caută niște mizerii, expune ceva, scrie și vorbește despre mine. Pentru ce?”, e doar o parte din mesajul postat de Daria Radionova.

Daria aduce în discuție trecutul Biancăi Drăgușanu

Actuala iubită nu se oprește aici cu vorbele dure. Se pare că aceasta știe foarte multe lucruri despre fosta iubită a lui Alex Bodi și vrea să atragă atenția asupra acestui lucru. Daria a ținut să precizeze că în momentul în care l-a cunoscut pe afacerist acesta nu era căsătorit. Ea nu a stricat relația celor doi și nu a greșit cu nimic.

Pentru a fi sigură că tot ceea ce spune o va deranja pe fosta iubită, rusoaica a pus accent pe trecutul fostei iubite. Ba mai mult, a vorbit despre filtrele pe care le folosește Bianca Drăgușanu  pentru a arăta bine în fotografiile postate pe Instagram.

”Lasă să-și amintească trecutul său și tot ceea ce a trecut prin ea și cine a trecut prin ea. Lasă să își vadă fotografiile și viața! Acolo ai ce vedea de râs! Oprește-te și privește înapoi și trage concluziile! Mizeria ta nu va ajunge la mine. Vei rămâne doar pătată.”, a mai menționat Daria.