În Anii Nebuni de după Primul Război Mondial, 1920-30, distracțiile se țineau lanț, unele dintre ele generând, cum am spune astăzi, știri virale. Una dintre acestea a fost dansul-maraton, care, încet-încet, s-a transformat din distracție în afacere. Cea care a făcut să explodeze popularitatea maratoanelor de dans a fost americanca Alma Cummings.
Erau evenimente de anduranță, în care cuplurile concurau între ele, cu premii pentru cuplul pe care îl țineau picioarele să danseze până toate celelalte abandonau. Această distracție ciudată a început în 1923, când o femeie pe nume Alma Cummings a schimbat șase parteneri, dansând timp de 27 de ore consecutive la Audubon Ballroom din New York City. Asta i-a inspirat pe alții, iar concursurile de maraton de dans s-au răspândit rapid în America, în timp ce concurenții încercau să doboare recordul lui Cummings.
Competițiile au devenit evenimente pentru spectatori, mediatizate în presă și promovate de promotori și sponsori. Însă, veselii Ani Nebuni s-au încheiat odată cu prăbușirea bursieră din 1929. În Marea Depresiune care a urmat, maratoanele de dans au căpătat un ton mai trist și mai sumbru. Ceea ce fuseseră odinioară competiții conduse de dorința de a doborî recorduri, acum aveau ceva sumbru, cu dansatori disperați să câștige premii în bani. Chiar dacă pierdeau, petreceau măcar câteva zile feriți de capriciile vremii, cu mese gratuite și acoperiș deasupra capului.
De la distracție virală, la Trist și Sumbru
Majoritatea concurenților la maratonul de dans din timpul Marii Depresiuni nu a mai pus distracția pe primul loc. Nici măcar nu s-au deranjat să danseze prea mult. Ceea ce începuse ca o tendință virală a devenit, ei bine… deprimant. Scopul concurenților era acum premiul în bani, sau cel puțin să petreacă cât mai mult timp în interior, alimentându-se pe banii sponsorilor evenimentului.
Cheia era să cheltuiască cât mai puțină energie posibil, respectând litera regulamentelor. În general, regulile spuneau că dansatorii nu puteau să adoarmă și să stea pe loc, ci trebuia să continue să se miște. Unele competiții au permis totuși unui partener să doarmă, atâta timp cât celălalt era treaz și ținea duo-ul în mișcare. Astfel, partenerii de dans se mișcau încet pe ringul de dans, în timp ce respectau regulile privind de a se ține unul de celălalt, fără ca genunchii să atingă podeaua.
Declinul
Concurenții se odihneau câte cincisprezece minute la fiecare oră în unele competiții, timp în care se grăbeau să doarmă pe ce apucau. Alte competiții nu aveau pauze orare și le permiteau dansatorilor să părăsească ringul doar pentru a merge la baie și pentru a-și schimba hainele. Odată întorși pe ringul de dans, susțineau pe rând greutatea celuilalt pentru a-și menține partenerul în poziție verticală. Popularitatea maratoanelor de dans a scăzut treptat în anii 1930, pe măsură ce au devenit din ce în ce mai controversate.
Mulți au pus la îndoială moralitatea exploatării dansatorilor săraci pentru a distra spectatorii plătitori. Au existat și îngrijorări cu privire la expunerea corpurilor femeilor și potențiala exploatare sexuală. Până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial maratoanele de dans au dispărut în mare măsură.
Citeste si
- 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
