Home > Actualitate > Externe > Refugiații afgani s-au instalat în baza Ramstein din Germania 
Actualitate Externe

Refugiații afgani s-au instalat în baza Ramstein din Germania 

Refugiații afgani s-au instalat în baza Ramstein din Germania 

Baza militară americană de la Ramstein, din Germania, și-a schimbat utilizarea. Aceasta a fost transformată în tabără de refugiați afgani. Până în prezent, un număr de 18.700 de oameni au fost evacuați de armata americană din Afganistan. Aceștia au sosit la Ramstein cu 76 de zboruri.

Ultimele zboruri au fost organizate până vineri, 27 august, conform Reuters. Ulterior, va începe procesul de transfer în SUA.

Cu puțin înainte de transferul către Statele Unite, persoanele evacuate de armata americană din Afganistan sunt planificate să ajungă mai întâi la baza americană din Europa şi Orientul Mijlociu. Acestea sunt stabilite ca puncte principale de tranzit.

Baza a devenit casa refugiaților

Peste 4.100 dintre afganii sosiţi la Ramstein au plecat deja spre SUA. Se pare că zborurile de transfer vor continua și în  weekend.

Persoanele evacuate, afgani care au lucrat pentru trupele americane sau civili care sunt consideraţi „vulnerabili” după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, aşteaptă în baza Ramstein transferul către o altă destinaţie. În medie, timpul de așteptare poate ajunge până la patru zile.

Această bază este de  departe cea mai mare a Statelor Unite în Europa. Deși este de dimensiuni colosale, baza se confruntă în aceste momente cu o provocare logistică. Este mare nevoie de paturi şi corturi. Mai mult, reprezentanţii bazei trebuie să asigurare hrana şi asistenţa sanitară.

Femeile şi copiii dorm în hangarele bazei. În aceste locuri, de obicei, stau avioanele militare. Bărbaţii ocupă cele circa 350 de corturi.

Washingtonul a anunţat că joi au fost evacuate de la Kabul încă 12.500 de persoane. Așadar, numărul total al persoanelor care au fost luate din capitala afgană a trecut cu mult de 105.000. Armata americană acționează în teritoriu  contracronometru pentru a încheia evacuările de la Kabul înaintea retragerii sale complete din Afganistan, pe 31 august.

Din păcate, militarii americani din Kabul au avut mult de suferit. În urma ultimelor atacuri de joi, 13 militari ai SUA au fost uciși. Alți 8 sunt în stare gravă.

Recomandări autor