Home > Ştiri mondene > Restaurantele juraților de la „Chefi la cuțite”. Unde poți mânca preparate deosebite semnate chiar de ei
Ştiri mondene

Restaurantele juraților de la „Chefi la cuțite”. Unde poți mânca preparate deosebite semnate chiar de ei

Restaurantele juraților de la „Chefi la cuțite”. Unde poți mânca preparate deosebite semnate de ei

Cei trei chefi de la Antena 1 sunt unii dintre cele mai iubite figuri din showbizul românesc. Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu formează o echipă de jurați pe cinste, iar spectatorii lor îi apreciază pentru profesionalismul de care dau dovadă și atitudinea pozitivă pe care o au. 

Înainte de a fi vedete însă, toți cei trei chefi s-au remarcat pentru abilitățile lor în bucătărie. Priceperea lor în combinarea aromelor și realizarea preparatelor inedite i-au adus unde sunt astăzi. Chiar dacă sunt mai mereu ocupați pe platourile de filmare de la „Chefi la cuțite”, niciunul dintre ei nu a uitat de pasiunea care i-a ajutat să se afirme și să devină celebrii.

Fiecare dintre ei se ocupă de propriile afaceri, iar spectatorii au ocazia să guste preparate pregătite cu multă finețe și rafinament în localurile pe care le au deschise. Meniurile și personalul au fost alese chiar de ei, așa că putem să fim mai mult decât siguri că experiența culinară pe care o oferă este una inedită.

Chef Florin Dumitrescu a ales să-și deschidă un restaurant în capitală. Localul se numește „Tapo” și oferă feluri de mâncare foarte sofisticate. Bineînțeles, și prețurile sunt pe măsură, însă experiența pe care o oferă clienților săi este remarcabilă.

Chef Cătălin Scărlătescu a vrut și el să-și împartă cu admiratorii săi talentul culinar, însă a preferat să se adapteze vremurilor dificile pe care le trăim. Activează în mediul online, de unde oamenii pot comanda diferite preparate pregătite chiar de el. Este un proiect personal care i-a adus multă bucurie, mai ales că îi are aproape și pe prietenii săi.

„Ce e frumos la proiectul ăsta e că e făcut cu mulți prieteni, așa se face că echipa mea de livratori este formată din oameni apropiați, care în perioada asta au vrut să mă ajute. Casolet.ro este un proiect care va continua”, a declarat chef Scărlătescu.

Ultimul, dar nu cel din urmă, este Chef Sorin Bontea. El nu are încă o asemenea afacere deschisă, căci consideră că timpul nu îi permite să se ocupe după cum și-ar dori de ea. Vrea ca pentru următoarea perioadă din viață să se ocupe de proiectele sale de televiziune, iar deschiderea unui restaurant rămâne doar un vis pe care într-o zi speră să-l facă să devină realitate. Până atunci, gătește doar acasă sau la evenimentele la care este invitat.