Literatură

Richard Ford, Între ei. Amintiri despre părinții mei – Memorii de o frumusețe emoționantă

Richard Ford, Între ei. Amintiri despre părinții mei - Memorii de o frumusețe emoționantă

Între ei. Amintiri despre părinții mei, în traducerea Ancăi Dumitrescu, (editura Black Button, 2019), o carte de memorii unde protagoniștii sunt Parker Ford și Edna Ford, părinții autorului Richard Ford. Se întâlnesc atunci când el avea 24 de ani și ea avea 17 ani, el lucra la o băcănie și ea fusese crescută la mănăstire. Decid să se căsătorească. Parcursul mariajului lor este zbuciumat deoarece provin din familii disfuncționale. Edna a fost respinsă de mama sa tocmai pentru că își dorea mai multă libertate pentru cel de-al doilea mariaj al său, își dorea să îl țină alături pe drăguțul salahor și boxeor Bennie, mama Ednei era doar cu 14 ani mai mare decât Edna.

Richard s-a născut după 15 ani de mariaj al Ednei și Parker. Când ea avea 33 de ani și el 38 de ani, când învățaseră să trăiască fără de copii. Exact în acest timp a sosit un bebeluș. Au trebuit să-și schimbe stilul de viață, ea stătea acasă și el făcea obișnuitele drumuri de comis-voiajor și împărețea mostre de apret.

Discursul lui Richard Ford nu e unul înțepător, dimpotrivă creionează o atmosferă idilică și idealizează chiar și certurile sau bătaia fără să detalieze. De altfel și explică, intenția sa a fost să scrie despre cei doi părinți ai să și despre fiecare în parte din postura de fiu, despre relația dintre ei dar și despre relația lui cu fiecare dintre ei. Să scrii un volum de memorii și să te gândești să conferi importanță unui lucru care altfel poate ar fi trecut neobservat, și să o faci conștientizând că în fiecare dintre noi există mistere și identificând virtuți în chiar acele mistere. (p.38)

Absența tatălui a marcat existanța acestui copil care a devenit scriitor. Oare întotdeauna o daună duce pe căile scrisului, ceva ce trebuie acoperit? Un spațiu gol. O absență? Ultimii doisprezece ani din viața pământească a tattălui meu. Este mai ușor să-i descriu cu exactitate decât anii de început, când nu a stat prea mult cu noi. De fapt, ceea ce-mi amintesc despre el de la cinci la șaisprezece ani ai mei se detașează din timp precum niște insule în marea nesfârșită a absenței sale. Lucruri care s-au întâmplat când aveam nouă ani se amestecă aleatoriu cu ceea ce s-a întâmplat când aveam doisprezece sau paisprezece ani. Și dacă absența lui devenise pentru un timp un fel de prezență, acum a devenit mai puțin de-atât, pe măsură ce propria mea viață s-a umplut de neliniști. Cumva, în acești ani pare să fi fost mai puțin din el, chiar și atunci când a fost mai mult. 

Adevărul este că Richard Ford scrie una dintre cele mai luminoase cărți de memorii, chiar și din cele mai întunecate cotloane extrage esența pozitivă a întâmplărilor, din plecarea tatălui rezultă emanciparea mamei sale și reîntoarcerea la ea însăși cu tabieturi și anumite pasiuni, cu renașterea sa ca femeie, cu dobândirea abilității de a supraviețui și singură în lipsa bărbatului în noua sa etapă de văduvie, iată ce spune Richard despre această etapă a sa: Nimic n-avea să mai fie bine pentru ea după 20 februarie 1960. Mă făcuseră și mă iubiseră. Dar pentru ea tata fusese totul. Așa că atunci când a murit brusc, tot ceea ce fusese implicit în viața ei fie a dispărut, fie a devenit diferit și explicit, și nu foarte bun. Iar ea, care nu se pricepea foarte bine să trăiască fără el – nu avusese niciodată o viață bună fără el -, nu a mai fost interesată de viață. Și într-un fel, pe care îl înțeleg acum și pe care l-am înțeles poate la fel de bine și atunci, a renunțat la acea parte din ea care l-a iubit.

Așadar adolescentul rămas orfan de tată continuă să achiziționeze informații și experiențe între părinții săi chiar și atunci când unul dintre ei nu mai există în forma fizică. La cei 16 ani înțelege dimensiunea acestei schimbări care apare în viața familiei. Faptul că tatăl nu mai e implică și ridicarea gradului de independență față de el și pentru mama sa implică faptul că trebuie să își caute job pentru a asigura cele necesare fammiliei ei, de acum o mamă singură la vârsta de cincizeci de ani.

Confesiunile lui Richard nu sunt de o manieră juvenilă, ca să zicem așa, ele vin oricum după o îndelungă carieră de scriitor și o asumare a amintirilor, astfel că face din amintirile cu părinții săi un adevărat obiect prețios, un obiect de artă, un monument în cinstea părinților săi. Fascinantă este evoluția mamei sale după moartea soțului, emanciparea sa rapidă, inițiativele pe care le ia fără preget, acțiunile în numele salvării familiei și în ideea de a înainta. Din soția casnică, devine brusc femeia singură, dar independentă. Este nevoită, dă dovadă de o mare maturitate și o luciditate ieșită din comun. Ei bine se dovedește că ea și fiul Richard au o relație deosebită, el i se poate destăinui mamei, îi povestește anumite momente intime cu o fată la vârsta de optsprezece ani fiind îngrozit că după cele întâmplate iubita lui ar putea fi însărcinată.

Autor premiat cu Pulitzer, Richard Ford, creează acest ansamblu de repere etice, cu vorbele pe față fără să supere, fără să acuze, cu înțelegere și devotament pentru slăbiciunile părinților săi, inconizează două personaje admirabile demne de ecranizare: Parker și Edna Ford.

Cartea Între ei. Amintiri despre părinții mei se poate achiziționa de aici.