Literatură

Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine

Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine

Robert Gabriel Elekes (n. 1985, Brașov) a publicat volumul aici îmi iau dinții-n spinare și adio (2015), pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut. În același an a pornit în localul brașovean Tipografia seria de lecturi „Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets”, ajunsă în toamna lui 2018 la ediția cu numărul 32. Poet, performer și traducător, doctor în filologie cu o lucrare ce trata opera scriitorilor germani din România anilor ʻ70-ʻ80.

În anul 2018 Casa de Editură Max Blecher publică cel mai recent volum de poeme al lui Robert Gabriela Elekes, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine, cu o temă care nu se dezice de titlul în sine, aceea a exclusivității. Elogii narcisiace, incursiuni în copilăria cu momo și toto (bunica și bunicul în limba maghiară), statutul de minoritar în România, meseria de profesor la Universitate, harta care se compune din Târgu Mureș, Brașov, Reșița și București, Bodiu care avea capricii să coboare sau nu din tren la Brașov, iubita tânjită (sau iubitul), bisexualitatea asumată sau învăluită sunt câteva dintre preocupările de aici:

„radu termină ultimul caffe latte/ se îmbracă și mă ia în brațe./ îmi vine să îl sărut (…)” (kiddo, p. 40).

Cartea cuprinde două părți: spre lidl, spre nefamiliști și plătești, te asiguri că nu ai lăsat nimic în urmă și debutează de fapt cu poemul mic drop un manifest adus tuturor factorilor dăunători pentru traiul simplu al unui om așa cum se afirmă că e poetul, simplu:

„haterii să tacă./toate cărțile self-help pe care le-am devorat/ la lumina unei lumânări parfumate în pat,/ toate conferințele de dezvoltare personală/ în cadrul cărora am suferit o schimbare hormonală,/toate senzațiile ASMR pe care le-am trăit/ socializând cu frații mei înscriși în UDMR,/ toate rețetele vegane pe care le-am gătit/ în nopți în care viața parcă nu mai avea nimic de oferit,/toate sesiunile de hatha yoga/ în timpul cărora meditam recitând în suflet octavian goga/ de când mi-am publicat volumul meu de debut/ m-au ajutat.// înainte eram frumos/ acum în sfârșit am ajuns să fiu/ doar eu însumi. (mic drop, p.11),

un poem-beat, pe care l-am savurat integral, curioși să aflăm influențele lui Elekes din poezia lui Goga, acolo trebuie să fi fost o ironie savuroasă, rima nu e neapărat o ironie, cât asigurarea ritmului liric.

Obiceiurile unui om singuratic, tabieturile, grija față de sine cu tot cu acoperirea necesităților le exprimă frust și neelevat, limbajul colocvial capătă rezonanțe magnetice, nu consemnează cine știe ce întâmplări, dar tocmai solitudinea le marchează pe toate, în majoritatea camerelor de hotel și în casa sa unde joacă acea carte a victimei. Figura maternă constituie un rol important în salvarea bărbatului de la colaps atunci când este abandonat de iubită.

Biografismul ca stil de scriere este asumat de Elekeș în concordanță cu post-confesionalismul, așa cum își și numește poemul de la pagina 67. O includerea detaliilor copilului crescut bătut și umilit, care în viața sa de adult e sigur că undeva dimineața este bătut un copil și sensibilitatea față de traumele altor copii se regăsește în cele mai multe dintre versuri, așa cum și pentru copiii nenăscuți:

„undeva copiii avortați se învelesc noaptea/ cu șosetele înghițite de mașini de spălat/ te gândești(…)poate undeva copiii avortați se uită la adaptarea dune pe care/ jodorowsky nu a terminat-o(…)undeva copiii avortați trăiesc în locul nostru/ toate apocalipsele prevestite de poeți ratați(…)undeva copiii avortați se îmbată cu/ toate gurile de vin scuipate la degustări fancy/ și recită bombastic toate versurile/ care au fost învățate pe de rost în școli și apoi uitate.(…)undeva copiii avortați/ mângâie toate pisicile/ care au fost înecate în saci, (…)”(undeva copiii avortați, p.54)

Citim acum un tip de poezie postumană înregistrând activitatea din sfera umană cu drone și alte aparate, pe unde care țin de tehnorezistență și cabluri despre care aflăm că fac anumite conexiuni, de scurtă durată, și care produc scurtcircuite în serie, pentru că emoțiile prin cabluri produc un robot veritabil cu înveliș uman, viața sa este programată de un sistem care l-a conceput, educat și plasat în domeniul educației, un domeniu care nu face decât să-l exploateze ca pe unul dintr-o colonie a metalelor cuplat la fire de înaltă tensiune. Tehnologia umple golurile lăsate de oameni aici, se învață traiul cu gadgeturi, cu filme puse pe mari screen-uri și efecte de noapte care se lasă cu așteptarea unor mesaje, a unor confirmări că mai există ceva încă și dincolo de spațiul său familial, dincolo de corpul său și dincolo de amintirile sau postamintirile sale. Pare că e conștient în timp real că fiecare moment trăit devine încă o amintire de reciclat. Protestele, rezistența și revendicarea unor drepturi pentru umanitate pe care le doar urmărește pe facebook, așa cum se arată și le strigă online fac din Elekes nanopoetul veritabil milenial:

„a fost libertatea noastră de a downloada ca nesimțiții/ că sunt doar suma downloadurilor mele./ că vreau să țip și eu în mulțime/ you are the droids I am looking for” (portret al protestatarului la tinerețe, p.17).

Volumul de poeme o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine poate fi comandat aici!