În „Femei care iubesc prea mult”, Robin Nordwood face mai mult decât să-și așterne pe foaie experiența în calitate de psihoterapeut. Cartea este, înainte de orice, un canon al suferințelor femeilor care ani la rândul și-au ascuns durerea și au numit-o iubire. Acele femei care se întorc de fiecare dată în brațele călăului lor, dornice să ierte, să uite, să iubească cu și mai multă putere ca până acum.
Lipsite de sentimentul siguranței și al afecțiunii încă din primii ani de viață, aceste femei caută la nesfârșit iubirea perfectă, pentru care sunt în stare să-și pună viața și tot sufletul la bătaie. Pentru ele, iubirea se rezumă la a oferi șanse după șanse, neștiind, de fapt, că-și mutilează sufletul cu fiecare încercare nereușită.
Sunt ele, femeile cu sufletul mutilat de durere, suferință și abandon. Copilele speriate, care se ascundeau sub pătură atunci când strigătele pline de furie ale părinților se izbeau tare de inimile lor. Aceleași tinere care-și vor stabili mai apoi valoarea în funcție de privirile pline de dorință ale bărbaților din jur.
Pentru ele, împlinirea nu înseamnă fericire. Sunt dornice să-și dea la schimb viața pentru cel pe care-l iubesc, gata oricând să-i pună lumea la picioare și să meargă până-n Iad și înapoi doar să-i aducă liniștea și vindecarea. Cele care încălzesc așternuturile reci ale unor bărbați indisponibili din punct de vedere emoțional și care-și tocesc sufletele încercând să obțină iubire.
Sunt femeile care-și poartă păcatele cu capul plecat și încearcă să se purifice prin iubire. Nebunele care își dau la schimb ființa pentru niște brațe calde în care să se adăpostească. Care încearcă la nesfârșit să fie mai bune, mai iubitoare, gata oricând să facă mai mult.
„Oferim iubire în speranța disperată că bărbatul de care suntem obsedate ne va elibera de temerile noastre. În schimb, temerile – și obsesia noastră- se adâncesc când strategia aceasta de a oferi iubire pentru a primi înapoi devine firul călăuzitor al vieților noastre. Și pentru că strategia se dovedește ineficientă, ne străduim, iubim și mai mult.”, scrie autorarea în prologul său.
Robin Nordwood caută să ofere calea de vindecare a acestor femei, învătându-le să înoate în râul propriilor lacrimi și să ajungă în cele din urmă la mal. Calea vindecării nu este deloc una ușoară, fiind presărată cu multe cioburi ale trecutului peste care femeile care iubesc prea mult trebuie să calce. La început pășesc îngorizite și se lasă pradă durerii care le inundă ființa, pentru ca apoi să-și sărute singure tălpile și să continue. Cu fiecare pas, sunt mai aproape să-și recâștige viața și să nu se mai lase pradă relațiilor toxice.
Dacă ești o femeie care iubește prea mult, mai mult ca sigur te vei regăsi în fiecare dintre poveștile de viață prezentate în carte. Debutul este unul dureros, care scormonește în sufletele îngenunchiate de relații eșuate și anii de suferință. În cele din urmă, cititoarele vor învăța că dragostea nu înseamnă durere și teamă, iar partenerii dificili, incapabili de iubire vor fi dați uitării. Vor găsi astfel puterea să se elibereze și să o ia de la capăt, lăsând în urmă chinurile la care și-au supus sufletul până acum.
