Umberto Eco (1932-2016) este una dintre cele mai importante personalități ale lumii. Recunoscut în mod special pentru romanul său, Numele trandafirului, pe lângă profesia de romancier a fost, de asemenea, și un bun critic literar, semiotician, filosof și profesor universitar. Mai jos urmează să descoperim ce cărți scrise de el trebuie neapărat citite într-o viață.
Numele trandafirului (Il nome della rosa – 1980, tradus în română în 1984)
Numele trandafirului este un roman polițist a cărui acțiune se petrece într-o mânăstire din Evul Mediu Târziu, anul 1327. Încadrarea în acest gen nu trebuie să ne păcălească, în carte este vorba despre mult mai mult. Urmărim povestea narată de către Adso, tovarășul călugărului franciscan William de Baskerville, cel care trebuie să descopere cauza unor morți suspecte din mănăstirea benedictină Stift Melk. Din câte se pare, morțile, sunt legate de un text scris de Aristotel, despre care se credea că a fost pierdut. E vorba de partea a doua din Poetica, unde, filosoful, dezbătea asupra comicului și a râsului.
Acest roman păstrează o boare din camaraderia donquijotească, Adso, fiind cel care se minunează de viziunea atipică epocii lor a lui William de Baskerville. Umberto Eco se folosește de foarte multe elemente specific medievale pentru a crea un fundal veridic. Deslușirea crimei aduce multe obstacole pe care învățatul călugăr reușește să le depășească. Suntem conectați cu multe aspecte legate de istoria bibliotecilor medievale. Mai ales despre modul în care funcționau acestea numai în custodia mânăstirilor sau a oamenilor bisericii. Este un roman complex care te ține legat de paginile sale, dacă ai disponibilitatea să pătrunzi într-o lume medievală apusă.
Pendulul lui Foucault (Il pendolo di Foucault – publicat în 1988, tradus în română în 1991)
Despre Pendulul lui Foucault se poate spune că este un fel de Codul lui Da Vinci (publicat de Dan Brown în 2003), dar mult mai complex și mai profund. De altfel, în caz că nu știați, scriitorul american Dan Brown, se inspiră din cartea lui Eco. Prin intermediul cărții, scriitorul italian, pare să își fi propus să spargă mai multe mituri, se folosește foarte mult de cunoștințele pe care le are în materie de semiotică. O carte foarte complexă care te solicită, te cheamă să investighezi și să explorezi lumi nebănuite.
Romanul debutează cu un individ straniu, colonelul Ardenti, care deține un manuscris în care ar fi precizată o anume conspirație a Cavalerilor Templieri, pe care au pus-o la cale după ce ordinul lor s-a dizolvat. Cavalerii se întâlneau la fiecare 120 de ani pentru a trimite câte un mesaj. Din cauza unor probleme legate de calendar următoarea întâlnire s-ar putea să nu aibă loc și de aici începe o acțiune alambicată și interesantă prin intermediul căreia descoperim multe lucruri legate de „fața nevăzută a lumii”.
Cimitirul din Praga (Il cimitero di Praga – 2010)
Personajul principal, Simone Simioni, pe care, Umberto Eco, spunea că a încercat să îl facă să pară cel mai dezagreabil om din lume. Are o dublă personalitate și multe lacune de memorie a cărui ocupație rămâne un mister. Pe lângă vocea lui o auzim și pe a abatelui Dalla Picola, care pare să fie alter egoul lui Simioni (crescut să urască toți oamenii) și mai auzim vocea naratorului.
Simone Simioni începe la un moment dat să realizeze că multe zile din viața lui sunt în ceață. Descoperă că există încă o aripă a casei în care nu ajunsese niciodată și habar nu avea cine se află acolo. De aici, intriga capătă proporții sunt implicate tot felul de simboluri și conspirații, inclusiv Masoneria. Este un roman desăvârșit, la care a lucrat timp de 6 ani de zile. Un roman ce merită cu siguranță citit.
Umberto Eco are lucrări de un caracter științific filologic, filosofic, semiotic etc., care la rândul lor merită atenția noastră: „Istoria frumuseții”, „Cum se face o teză de licență”, „Lector in fabula”, „Tratat de semiotică generală”, „Semiotica și filosofia limbajului”, „Limitele interpretării” etc.
