Home > Actualitate > Meteo > România este lovită de ciclon! ANM a făcut anunțul, vremea se înrăutățește, se așteaptă averse torențiale
Meteo

România este lovită de ciclon! ANM a făcut anunțul, vremea se înrăutățește, se așteaptă averse torențiale

România este lovită de ciclon! ANM a făcut anunțul, vremea se înrăutățește, se așteaptă averse torențiale

Un ciclon îşi face iarăşi resimţite efectele în ţara noastră, chiar astăzi! Vineri, pe data de 9 iunie, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două atenționări de Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi torențiale. Meteorologii au anunțat averse torențiale, grindină și vijelie.

Atenționarea de Cod Galben va fi în vigoare vineri, 9 iunie, de la ora 10.00 până sâmbătă la ora 10.00.

Potrivit ANM, în acest interval de timp, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-vestul Moldovei.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Așadar, județele aflate sub cod Galben sunt: Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava (partea de vest), Mureş, Harghita, Braşov, Covasna.

12 județe din România se află sub Cod portocaliu

Cât despre avertizarea de Cod Portocaliu, aceasta va fi în vigoare vineri, între orele 14:00 și 23:00. Atenționarea de Cod portocaliu va fi valabilă pentru 12 județe.

În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și zonele de munte ale județelor Alba, Bistrița Năsăud, Mureș și Suceava, vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore), se arată în avertizare.

Cod Galben de viituri pentru 14 bazine hidrografice din România Vă reamintim că joi, 8 iunie, INHGA a emis o avertizare de Cod Galben de viituri pentru 14 bazine hidrografice din vestul şi nordul ţării, valabil până în această seară.

”Începând de astăzi, 8 iunie, ora 13:00, specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor instituie Codul Galben, care va fi valabil până vineri, la miezul nopţii” a transmis INHGA joi, pe data de 8 iunie.

Potrivit sursei citate, drept urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, sunt posibilie depăşiri ale cotelor de atenţie pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj) şi Bistriţa – afluent al râului Siret (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ).