„România nu ar trebui să suspende TikTok în timpul alegerilor” – Ilie Bolojan, președinte interimar

Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat vineri că România nu ar trebui să recurgă la o măsură atât de drastică precum suspendarea aplicației TikTok în timpul alegerilor, deși a insistat pe importanța intervenției rapide a autorităților în cazul apariției unor dezinformări evidente.
Opinia lui Bolojan despre blocarea TikTok în timpul alegerilor
În cadrul unei conferințe de presă, Bolojan a fost întrebat despre posibilitatea blocării TikTok pe durata alegerilor, în contextul în care fenomenul dezinformării continuă să fie o problemă semnificativă în mediul online.
„Personal, cred că n-ar trebui să ajungem într-o asemenea situaţie şi toate reţelele să funcţioneze”, a spus preşedintele.
El a adăugat că autoritățile care au în responsabilitate supravegherea derulării corecte a campanii electorale ar trebui să ia decizii imediate și să fie puse în practică, dar exclusiv pentru acele aspecte și nici într-un caz să se ajungă la o astfel de măsură radicală.
Simulare de reacție rapidă
Președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, a anunțat că autoritățile române vor desfășura pe 27 martie un exercițiu de simulare pentru testarea unui mecanism de reacție rapidă, menit să faciliteze raportarea și eliminarea promptă a conținutului ilegal și fals de pe platformele sociale în contextul alegerilor prezidențiale din luna mai.
Acest mecanism, implementat de Comisia Europeană, vizează combaterea încălcărilor legislației electorale pe rețelele sociale în statele membre unde au loc alegeri. O simulare similară a fost organizată anterior și în Germania, înainte de scrutinul din februarie.
În plus, Guvernul pregătește o ordonanță de urgență care va oferi autorităților competențe sporite pentru eliminarea rapidă a conținutului ilegal din mediul online, ca măsură de protejare a integrității procesului electoral.
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨