Liviu Rebreanu este un important prozator interbelic și reprezentat al realismului. Proza este domeniul său de excelență, fiind un autor care acordă o atenție deosebită procesului de creație.“Pentru mine arta […] înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă”, povestea acesta.
Fiind un autor realist și obectiv, el a optat pentru stilul anticalofil în scrierile sale. Autorul vedea în artă o modalitate pentru a crea oameni și viață, el nu urmărea să o creeze o imitație a realități. Alege să transfigureze însă realitatea și să își creeze un univers propriu, cu personaje generale.
Romanul “Ion” se în cadrează în categoria operelor net superioare ale autorului, caracterizându-se printr-o descriere exhaustivă. Scriitorul are un mesaj și un țel clar, iar realitatea îi sevrește drept suport.
Personajele lui sunt puternic individualizate, privite în mod obiectiv. Fiecare își are propriile calități și defecte și se diferențiază de celelalte. Lumea din satul Piras este surpinsă cu toate umbrele și luminile ei, iar protagoniștii sunt o reflecție a mentalității tipologiei țăranului român. Autorul a dorit să construiască personaje în care să se poată regăsi cât mai mulți oameni, tocmai de aceea sunt atât de complexe și diferite.
Ion este personajul central al romanului, văzut ca fiind un exponent al clasei sale datorită obsesiei și iubirii sale pentru pământ. Cu toate că Liviu Rebreanu și-a exprimat clar intenția referitoare la personajele sale, de-a lungul anilor, părerea criticilor legată de acest subiect a fost una împărțită. Mulți au afirmat că el este un exponent al clasei sociale din care face parte, în timp ce alții au spus că personajul lui este puternic individualizat, având o forță proprie și desprinzându-se de societatea din care face parte.
Rebreanu abordează un discurs transparent, nu este de acord cu artificiile stilistice de la nivelul frazelor și preferă o expresie “bolovănoasă”, după cum spune chiar el. Înfrumusețarea textului este inutilă, putând chiar să afecteze mesajul operei, care este foarte important pentru autor.
Acest lucru este evidențiat la nivelul textului de modul în care acesta descrie anumite pasaje din text. Spre exemplu, scena în care Vasile Baciu vine la horă și descoperă că Ana este sub nuc, alături de Ion. Protagonistul este numit “sărăntoc”, “tâlhar”, iar scenele de violență sunt descrise în detaliu. Limbajul bărbatului este unul brutal, la fel și pasajele care surpind furia lui Ion. Acest stil de scris se poate remarca în tot romanul, opera neducând lipsă de asemenea scene violente, crude, necenzurate și poate chiar prea dure pentru cititorul de rând
Opera lui are un caracter sintetic, personajele sunt reprezentante ale unor categorii generale, nu replici are unor surse de inspirație din realitate, care este doar un pretext.
Realitatea reprezintă pentru Liviu Rebreanu doar un punct de plecare. Autorul a mărturisit că a văzut un țăran sărutând pământul în momentul în care se afla la vânătoare de porumbei. A rămas impresionat, chiar dacă nu cunoștea motivul din spatele acestor acțiuni. Ulterior, această scenă capătă în “Ion” o însemnătate deosebită, care reflectă iubirea aceastuia pentru pământ, care este văzut ca cel mai important lucru pentru protagonist.
