Milk and honey apare în luna Noiembrie, 2014 și este vândută în America în peste 15.000 de exemplare. Așa că acest debut are un ecou fenomenal, ceva ce nu ne putem imagina în prezent pentru poezia din România și nici măcar pentru traduceri. Am văzut-o pe Rupi Kaur la cele mai importante emisiuni unde și-a citit poezia și întotdeauna m-a frapat. Îmi luasem cartea ei când s-a tipărit în limba română de la Bookfest în 2017. Doar că pe parcurs cred că am dăruit-o cuiva. Așa că nu o mai am. Dar am citit-o și în engleză, o am acum în variantă pdf. Și despre aceasta voi vorbi.
Aș putea să etichetez poemele din cartea Milk and honey drept instapoeme, dar nu în sens peiorativ, ci dimpotrivă, pentru faptul că sunt poeme care funcționează automat ca niște pastile cu efect local. Pentru că sunt poeme despre abandon, violență, traume și un minunat carusel emoțional stă să ne acapareze empatia și atenția. Pentru prima dată cineva vorbește în puține cuvinte despre traume mari. Este o carte scrisă exact în scop terapeutic și acest fapt nu numai că se deduce, dar e clarificat în deschidere: „my heart woke me crying last night/ how can I help I begged/ my heart said/ write the book”.
Rupi Kaur introduce pe piață discursul vindecării, chiar în opoziție cu ceea ce s-a dat pe piață, chiar și în America în ultimii ani, nu sunt poeme ale protestului, ci poeme feministe de acceptare și egalizare a drepturilor ambelor genuri: masculin și feminin. Desigur aici este vorba despre trauma care se întoarce la răstimpuri și care își face de cap în viața protagonistei. E ca un soi de exorcizare publică, prezentarea unor situații de viață care vulnerabilizează, dar nu ca pe un act de eroism, cât pe o normalitate și o încercare de împrăștiere a speranței. Este femeie și este o femeie exotică. Să vedem de ce zic asta. I’m taking my body back, speech-ul lui Rupi la Tedx Talks, urcat online pe youtube în 3 septembrie, 2016 are astăzi 1.098.505 vizionări. Acolo vorbește despre cum să ne ridicăm din trauma violului și să ne redobândim propriul corp, dar într-o manieră emoționant de sinceră, așa cum și cartea sa de debut este. Vedem că experiența vieții devine pentru această poetă o mare mărturisire, care face din ea un model pentru toate tinerele fete care au fost vreodată în situația ei.
Puternic angajată și extrapoezie în tot ceea ce înseamnă rezistența prin cultură și terapie în fața violenței asupra femeilor și a abuzurilor, Rupi Kaur devine o voce indispensabilă poeziei contemporane și nu e de mirare că deja are milioane de fani în întreaga lume. Devine o poetă mainstream, deși ea însăși afirma într-un interviu că nu-și anticipase succesul. Că pur și simplu a scris o carte pe care a avut nevoie să o scrie și care într-adevăr a ajutat-o să devină altcineva, dar nu s-a gândit că ceea ce a scris în camera sa va deveni viral efectiv.
Îmi place Rupi Kaur pentru câte scoate la iveală în cartea sa, câte probleme ale femeilor. Se dă exemplu ca să poată filtra, de fapt, probleme generale. Este un fapt de o generozitate desăvârșită. A fost și ținta unor reacții misogine, desigur, nu se putea altfel. Dar mi se pare că a stârnit câteva valuri mai ales în campania #metoo. Îmi plac și desenele simple din carte, dar care ating acele puncte fixe, care nu trădează niciun zâmbet, ba dimpotrivă. Cartea este împărțită în două secvențe: the hurting; și the healing. Cele două extreme despre caream vorbit mai sus. Există viață, ne transmite Rupi Kaur chiar și după evenimentele cele mai vătămătoare. Care ne sfidează și ne mustră integritatea corporală ”the therapist places/ the doll in front of you/ it is the size of girls/ your uncles like touching// point to where his hands were// you point to the spot/ between its legs the one/ he fingered out of you/ like a confession// how’re you feeling// you pull the lump/ in your throat out/ with your teeth/ and say fine/ numb really”(midweek sessions).
Pe parcursul sesiunilor de terapie, de obicei terapeuții interzic pentru buna funcționare a ședințelor să nu se divulge informații de-a lungul timpului, ci numai după ce terapia s-a încheiat. Este un angajament serios. Și probabil un angajament la care nu se pot alinia foarte mulți dintre creatori. Cazul acesta este unul special, căci într-adevăr divulgă informații superficiale din interiorul ședințelor numai după ce perioada aceea s-a încheiat. Și face mult bine cărții că aduce informații din această zonă a problemelor emoționale, și a procesului de vindecare, ne sugerează că a fi ajutat/ ă în atare situație nu este semn de slăbiciune, ci dimpotrivă, este vital. Este de fapt un proces de autodescoperire în urma căruia se obține iertarea și revitalizarea corporală și psihică. Și iată, Rupi, cu această ocazie, nu numai că s-a descoperit pe sine, dar a împărtășit cu lumea ce a descoperit despre sine și a descoperit că îi place să scrie poeme. Ne place și nouă să îi citim poemele. Rupi, să mai scrii! Este un îndemn din România, dintr-o mică încăpere la 7 dimineața. Semn al devotamentului față de poezia ta.
Milk and honey, aici!
