Home > Cultură > Literatură > Rupi Kaur, The sun and her flowers – your hands on my body magnify you and reduce me to nothing
Literatură Premium

Rupi Kaur, The sun and her flowers – your hands on my body magnify you and reduce me to nothing

Rupi Kaur, The sun and her flowers
Sursa imagine: narcity.com

Cea de-a doua colecție de poeme semnată de Rupi Kaur, The sun and her flowers (Andrews McMeel Publishing, 2017) este împărțită în cinci secvențe lirice: willing; falling; rooting; rising; blooming. Crescendo emoțional, sau rută spre vindecare, indiferent cum ne raportăm la această carte de poeme, ne promite adevăruri profunde și confesiuni profunde neperturbate de stringențe marketate.

Versuri scurte însoțite de ilustrațiile autoarei comunică lectorilor nu numai niște mesaje, ci reale stări, așa că lectorii nu au cum să nu se transforme în niște empați. Rupi Kaur nu se dezice de debutul său cu Milk and honey și continuă seria instapoemelor. Am senzația că nu sunt poeme scrise pentru a fi consumate ca pe niște fapte de o profundă intelectualitate, cât pentru vindecare, afirmă și ea însăși asta în toate intervențiile sale. Este interesată să ajungă la publicul ei rapid cu flash-uri care să producă schimbări viscerale rapid și sigur. Așa că folosește în versurile sale concepte din terapie și le adaptează problemei pe care o tratează. Unica problemă aici, pare să fie dragostea neîmpărtășită. Toate traumele și leziunile psihice aici se raportează la dragostea unilaterală, toxică, finalizată cu abandon.

Dar dragostea înseamnă la Rupi Kaur secțiune, și deci o serie de etape, înseamnă acțiuni și cădere/ îndrăgostire, sprijin, creștere, înflorire, înseamnă că nu ieșim pe minus, asta e clar, în dragostea cea reală ocrotitoare, sinceră și mângâietoare, Rupi Kaur vede dragostea ca pe ceva ce nu părăsește nici măcar atunci când ar fi nevoită să o facă. Pentru că pentru abandon și plecare există un milion de scuze, dar toate scuzele ar însemna opusul dragostei, lipsa de dragoste, indiferența, devalorizarea ființei umane, a femeii. Prin abandon aici înțelegem de fapt un fel de pedepsire a femeii, o batjocură la adresa emoțiilor pe care ea le-a investit, o tăiere a tuturor firelor care leagă, a legământului pe care ea îl face. Dar vin și perioade mai bune, Rupi Kaur promite, dar până acolo lecția agoniei este o lecție importantă, fără ea nu se poate aprecia frumosul, binele, dragostea cea care rămâne stabilă, neîntinată și veșnică între doi oameni care conștientizează că este o binecuvântare: ”on the last day of love/ my heart cracked inside my body”.

Așteptarea înseamnă un fel de torment, episoade nevralgice de depresie străbat opera lui Rupi Kaur, iată o femeie care nu mai idealizează (ce frumos e să aștepți la geam cu o cafea în mână revenirea lui), dimpotrivă, are puterea de a-și exprima realele emoții, are capacitatea de a-și recunoaște și expune vulnerabilitatea, lacrimile, apatia, senzațiile de gol, posibilele reacții care pe bărbați îi fac să râdă de femei, adesea, există acest joc de puteri. Există și aici jocul puterilor și energiilor Yin și Yang. Speranța, gelozia, ceea ce se pretinde versus ceea ce se oferă, cum se preface o femeie, diminețile fără el, dependența, loialitatea, condiția umană, iluzia, fantomele, închiderea, prietenii, timpul, toate aceste topicuri construiesc discursul liric al poetei și ceea ce se interpune între ea și lectorii ei pare să fie un fel de foiță subțire de sticlă, tot ce se află în sinea sa iese la suprafață, există un fel de suprapunere a emoțiilor peste corp, este prima dată când în poezie emoțiile par să fie de fapt niște vectori independenți de personaje sau corpuri, par să fie de sine stătătoare și numai în numele lor se acționează, corpurile se pun în mișcare, condiția financiară, condițiile meteo, totul. Când emoțiile devin blocate, abia atunci are loc un colaps al universului kaurian.

Participăm la procesul de vindecare al lui Rupi Kaur, nu stăm închiși în izolare cu ea, dar ni se prezintă de parcă am fi împreună într-o intimitate de neegalat. Asumarea responsabilității pentru cum faci față unor furtuni de emoții proiectate peste tine din relațiile toxice, înseamnă o mare dovadă de maturizare interioară și o dovadă de creștere. Toate poemele sunt introspective, nu există poeme în care să nu observăm autoanaliza în curs de desfășurare. Conversațiile cu Dumnezeu: conversations with god, aduc un plus de sacralitate conținutului. Titlurile poemelor sunt destul de sugestive, nume ale unor emoții negative, sau vorbind despre acțiuni depreciative. Ce mai înseamnă acasă în tot acest vacarm, ce mai înseamnă liniștea?: ”tell them I was the/ warmest place you knew/ and you turned me cold” sau ”we have been dying/ since we got here/ and forgot to enjoy the view”.

Dacă Rupi Kaur și-a atins miza cu această carte, da, o vedem pe ea parțial (măcar) vindecată și în principiu cu mesajul transmis în două milioane de copii vândute și a fost în lista New York Times Best Seller mai bine de un an. În acest caz, vă invit și pe domniile voastre să o achiziționați, citiți, ronțăiți, cu soare, sau nu, cu flori sau nu, în funcție de momentul vostru emoțional, de evenimentul din viața voastră, dar ce sper tare mult e să vă arate că nu sunteți singuri și nu sunteți singurii. Există, uite, chiar și în America undeva o scriitoare pe nume Rupi Kaur, care a fost părăsită, a suferit din dragoste, dar a vorbit despre asta. Este extrem de important ca femeile să vorbească despre experiențele lor. Rupi ne învață că se poate, poți trece mai departe.

The sun and her flowers, aici!

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: