Ruxandra Novac (n. 1980, la Făgăraș). Considerată astăzi unul dintre vârfurile de lance ale grupării „Fracturi”, care a dominat producția literară a anilor 2000, Ruxandra Novac a început să scrie poezii în perioada liceului. A debutat public la Cenaclul „Interval” din Brașov, în 1997. Ruxandra Novac a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și a debutat în volum cu ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri (Editura Vinea, 2003; editia a IIa, 2005). În 2018, cartea a fost reeditata de Editura Tracus Arte. Textele ei au fost incluse în diferite antologii din România și din străinătate – Generația 2000, Poezia antiutopică, Instruktia dlea pobega (Moldova), The Vanishing Point that Whistles (SUA), No longer Poetry (UK). Alwarda este prima sa carte scrisă după o lungă perioadă de „tăcere”. În prezent, Ruxadra Novac trăiește în Germania.
Alwarda e ca intrarea și ieșirea din vis, o irealitate perfectă inclusă în realitate, este o lungă reflecție fracturată, secvențială, progresivă. Un alt mod de a trăi, cufundat în propriul sine, iar vizualul este sfâșietor, dramatic, compensatoriu, luxuriant, premium. Ruxandra Novac oferă lumii posibilitatea de a intra în contact cu un imaginar rafinat, calculat, tehnic, metaforizat, un imaginar care oferă posibilitatea lectorului să vadă ca din spațiu o întreagă planetă de emoții, senzații, stări, reacții, angoase exprimate, nudism fecundat de inteligență emoțională și poetică. Despre „modalitățiile de limitare”, „spațiile închise”, „subspațiile”, „spațiile ușor hidden”, dar și despre ce se întâmplă în aceste spații și câtă libertate se presupune a fi înăuntru, dar câtă se mai poate obține în afară – toate acestea sunt laitmotive ale textelor Ruxandrei, așa cum parafează Mihai Iovănel pe coperta cărții și subscriu: „Cel mai așteptat come back din poezia română contemporană”.
Reveria marchează funcția limbajului în textele din Alwarda. Se trăiește din alergare, frenezia în aeroporturi, orașe europene care dispar, limbaj înghițit, corpuri care care nu coincid, aproapele care nu vibrează la corpul pământesc al aproapelui. Alwarda este conceptul definit la paginile 43; 52: „alwarda, floarea de la marginea prăpastiei”, sau „alwarda, partea noastră fragilă și puternică”. Estetismul next level este rezultatul unei rafinări la nivel lingvistic next level. Notații de jurnal care fac rezultatul unei autopsihanalize eficiente. Construcția versurilor mizează pe oniric și realism împletite uniform și imposibil de delimitat. Fiecare obiect duce la un sentiment copleșitor, din aproape în aproape se ajunge în adâncul ființei umane, în problemele cele mai profunde ale creierului uman în raport cu evenimentele: „După cîteva luni la peste 35 de grade înveți să disimulezi. Creierul terorizat, presiunea continuă. 120, 130, 140, 200, 2000. Sîntem în război aici, ai știut asta.”(44, p.61).
Lumea feminină „body liquids” a Ruxandrei Novac arată ca libertatea sexuală și pare presărată cu „praf de latex” în contextul unor pericole de ordin fizic și psihic, sufletesc și teritorial. Nu se oprește niciodată trupul din pulsații și nu se întâmplă pacea, protecția, securitatea și alinarea, poate numai în somn, în plăcere, în petreceri nocturne, autodefinindu-și starea în lirica de aici, o voce: „Sînt o fată fără inimă, la o anumită oră a dimineții, coborînd încet din mașină, gata pentru seara de nucșoară, pentru noaptea de diamant.” (17, p.26)
Nu cred că este o carte decât pentru cei mai rafinați, dacă iubiți scultura, pictura, și clădirile cele mai somptuoase ale Rusiei, dacă vă place să călătoriți în buzunarul cuiva, este momentul perfect, aveți ocazia să parcurgeți planeta Ruxandrei Novac, acolo unde întoarcerea la sine este imposibilă, dar încercările repetate fac să se simtă că imposibilul poate deveni cândva posibil, dar nu acum. Totul pare să depindă de timp și de limitele fizice, materiale. Dar timpul Alwarda este timpul trecut, se consemnează mai ales amintiri: „Când ai fost cel mai aproape să obții puțin control? În 2008, într-un hotel din bruxelles (…).”(31, p.44)
În general un ton dramatic, dar nu patetic, boemia franțuzească acaparează discursul și mișcarea este aici un contrapunct pentru ideea de aneantizare care strpunge frazele, unelenitații până la capăt merg în deriva nihilistă, anhedonică, noncontrolabilă, abisală și chiar apocaliptică. Dacă focul a părut vreodată că e înlocuit de artificii pe cer, aici ai posibilitatea să fii ars de viu și să nu înțelegi că nu era realitatea, ca lector, ai locuit într-un vis, într-o iluzie, eri mulțumit și deodată totul te nemulțumește, erai fericit și deodată ai devenit trist. Textele sunt finalizate în deziluzie, rămâi cu senzația că ți-ai ratat propriul destin și reflectezi dacă nu ești și tu cumva parte din text: „La un moment dat am construit obiecte împreună și formele lor au rămas încă puțin în aer. Apoi am fost în pericol și am învățat să îl folosim în favoarea noastră.”(28, pp.39-40)
Nu știu dacă pot numi Alwarda o carte de poeme câtă vreme textele nu respectă structura unor poeme așa cum înțelegem noi textele lirice. Sunt cel mult poeme în proză, sau notații de jurnal extrem estetizate virând spre psihanaliză. Cu certitudine putem spune, însă, așa cum rar se întâmplă în literatura română, că avem motive să ne și înfometăm ca să cumpărăm cartea asta, s-ar putea să ne hrănească pe termen lung cu ceea ce conține. Alwarda este piesa de colecție a anului 2020.
Alwarda, aici!
Citeste si
- 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
