Home > Diverse > Moda > S-a aflat care sunt noile tendințe în materie de sandale în sezonul de primăvară al acestui an!
Moda

S-a aflat care sunt noile tendințe în materie de sandale în sezonul de primăvară al acestui an!

Sa aflat care sunt noile tendință în materie de sandale în sezonul de primăvară al acestui an!

Femeile sunt foarte încântate de noile tendințe în ceea ce privește moda, însă uneori uită să se axeze și pe încălțămintea care se potrivește fiecărei costumații. Este adevărat că lucrurile se schimbă rapid, de la sezon la sezon, dar acesta nu ar trebui să fie un motiv real pentru a neglija și acest aspect. Tocmai de aceea, am decis să le ajutăm pe doamne și domnișoare și să aducem în prim-plan o parte din piesele de încălțăminte pe care le puteți achiziționa și purta în această primăvară.

Culoarea este un element foarte important, iar designerii au decis ca în acest an tema principală să fie apropierea cu natura, așa că majoritatea culorilor vor fi cât mai naturale și asemănătoare.

Verdele oliv este cel care va fi predominant în această perioadă, culoarea fiind asemănătoare cu cea a măslinelor. De asemenea, putem întâlni și încălțăminte de culoarea albastru franțuzesc, pentru necunoscători fiind culoarea cerului în zilele senine de primăvară. Această culoare poate fi combinată cu ușurință cu o ținută office.

Galbenul deschis, verdele mentă, verdele cenușă sau corai sunt alte culori plăcute care vor putea fi combinate cu fel de fel de haine, totul pentru a vă face să arătați ca scoasă din revistele de modă.

Ce sandale purtăm în această primăvară?

Acum, după ce am stabilit într-o oarecare ordine de idei care vor fi culorile sezonului de primăvară 2021, urmează să ne axăm pe tipul de încălțăminte pe care femeile îl poartă în această perioadă și anume sandalele. Dacă în ceilalți ani au fost la modă sandalele cu toc înalt, iată că anul acesta au apărut schimbări destul de mari, așa că cele mai dorite perechi de încălțăminte sunt sandalele cu tocul foarte mic și cele cu platformă ortopedică.

Sandalele cu tocul mic pot oferi la fel de multă eleganță unei femei ca și sandalele cu tocul mai înalt. Singurul lucru de care trebuie să ținem cont este evenimentul la care participăm sau ținuta pe care alegem să o purtăm. Pentru doamnele sau domnișoarele care nu doresc totuși să renunțe la tocuri și doresc să se simtă puțin mai înalte, există și varianta sandalelor cu platformă ortopedică.

Pentru că întotdeauna este vorba despre stil, designerii s-au gândit și la felul în care să accesorizeze sandalele, în așa fel încât să nu dea impresia de ceva banal. Astfel, cristalele, șnururile, elementele metalice sunt nelipsite, oferindu-le femeilor posibilitatea de a se exprima liber în funcție de personalitatea și preferințele fiecăreia.

Sa aflat care sunt noile tendință în materie de sandale în sezonul de primăvară al acestui an!

Negrul rămâne clasic și la îndemâna tuturor

Multe femei fug de culorile vii atunci când vine vorba de îmbrăcăminte sau încălțăminte. Totuși, pentru a se simți cât mai confortabil cu alegerile pe care le-au făcut, avem o veste bună și anume, negrul rămâne în continuare în trend. Desigur, specialiștii recomandă să purtați sandale negre doar în cazul în care vă faceți apariția la un eveniment special, unde ținuta vă și permite o astfel de combinație.

Pentru ținutele casual este recomandat să încercați sandalele de culoare gri metalizat sau ceva asemănător, în cazul în care doriți să evitați culorile enumerate mai sus. Această culoare se poate potrivi cu ușurință aproape oricărei ținute, tocmai de aceea este atât de populară.