Home > Ştiri mondene > S-a aflat oficial care este prima echipă ce a părăsit sezonul 4 „Asia Express – Drumul Împăraților”
Ştiri mondene

S-a aflat oficial care este prima echipă ce a părăsit sezonul 4 „Asia Express – Drumul Împăraților”

S-a aflat oficial care este prima echipă ce a părăsit sezonul 4 „Asia Express - Drumul Împăraților”

Asia Express – Drumul Împăraților și-a desemnat prima echipă care trebuie să plece acasă. În ediția de aseară, fanii au putut vedea cine a pierdut în cursa pentru ultima șansă și ce culoare a avut piatra prețioasă ce se afla ascunsă în cufăr. Întrucât echipa a părăsit competiția, este clar că piatra prețioasă a fost rubinul. Au curs lacrimi și a fost multă tristețe, însă aceasta este competiția și va veni rândul fiecăruia să plece acasă.

Cine a plecat din aventura prin Turcia

Cei ce au văzut emisiunea ce a fost difuzată seara precedentă știu deja despre cine este vorba, iar pentru cei ce nu au apucat dar vor să afle, iată că echipa ce a iesit din competiție a fost formată din Alexandra Ungureanu și mama sa. Cele două au intrat la ultima șansă alături de echipele Mihai și Elwira Petre și Cosmin și Eliza Natanticu. Ele au ajuns pe ultimul lor, dar după ce au făcut toate provocările.

O surpriză foarte mare pentru toți cei de acasă a fost ultima probă în care concurenții au fost nevoiți să mănânce părțile mai puțin consumate, precum ochi de oaie. Însă, dacă mai toți s-au chinuit cu mâncatul, iată că Anca a fost chiar foarte ok cu asta, a mânca fără probleme, menționând chiar că soțul ei prefera ochii de oaie. Așadar, nu a fost o probă prea grea pentru ea.

Cu toate că s-au descurcat foarte bine, au fost nevoite să părăsească Drumul Împăraților deoarece au ajuns pe ultimul loc și piatra din cufărul ce a fost cărat de echipa câștigătoare a primei imunități, Connect-R și Shift. Cea de-a doua imunitate a acestei ediții a fost câștigată de Lorelei Bratu și Zarug. Emisiunea a arătat încă o dată cât de imprevizibil poate fi totul, întrucât echipele ce se clasau pe primele poziții ediția precedentă au fost echipele ce au mers acum la cursa pentru ultima șansă.

Lumea a fost tristă

Toți s-au întristat de momentul în care Anca a ridicat rubinul, arătând astfel că vor pleca acasă. Chiar și ele au fost supărate de acest verdict, întrucât le plăcea competiția și începuseră chiar să se obișnuiască. Din păcate, cărțile au fost jucate și nu s-a mai putut da înapoi. Fiecare a avut câte un cuvânt frumos de spus înainte de plecare, Anca mulțumind chiar pentru tot ce au făcut toți pentru ea. Cu atât a fost mai de apreciat întrucât are 68 de ani și a putut să facă față cu brio tuturor provocărilor.

S-a aflat oficial care este prima echipă ce a părăsit sezonul 4 „Asia Express - Drumul Împăraților”

”Această competiție s-a lipit de mine foarte tare. Nu poți să renunți ușor la ceva atât de fain, dar atât de greu. Sunt foarte mândră de mama, dar mi-am dat seama că s-a terminat. Mulțumim mult, vă țin pumnii tuturor și vă mulțumesc pentru cum ne-ați primit.” – Alexandra Ungureanu

”M-ați răsfățat cât am fost aici, sunt mândră de mine și mi-ați făcut o zi de naștere cum n-am mai avut.” – Anca Ungureanu

Componența și desfășurarea  sezonului 4

Noul sezon promite aventuri pe cinste și provocări care mai de care mai extreme. Vor începe 9 echipe, formate din: Connect-R și Shift, Lidia Buble si Estera, Cosmin Natanticu și soția sa, Adriana Trandafir împreună cu fiica ei, Mihai și Elwira Petre, Alexandra Unngureanu alături de mama ei, Patrizia și Francy Paglieri, Cuza și Emil (membrii trupei Noaptea Târziu) și Lorelei și Zarug.

Câștigarea imunității le va duce pe cele 2 echipe câștigătoare la hotel, cu bani de cheltuială și mâncare, acele lucruri care lor le vor lipsi cel mai mult. Cursa pentru ultima șansă va fi miercuri, 22 septembrie, unde 3 echipe se vor lupta pentru o ultimă șansă în competiție, astfel că săptămâna următoare vom afla deja dacă pleacă sau nu cineva acasă.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: