Home > Ştiri mondene > S-a anunțat oficial reînceperea serialului „Adela” de pe Antena 1. Care este data primului episod din sezonul 3
Ştiri mondene

S-a anunțat oficial reînceperea serialului „Adela” de pe Antena 1. Care este data primului episod din sezonul 3

S-a anunțat oficial reînceperea serialului „Adela” de pe Antena 1. Care este data primului episod din sezonul 3

Adela, unul dintre cele mai îndrăgite seriale de pe micile ecrane, revine oficial cu cel de-al treilea sezon. Primul sezon s-a terminat înainte de sărbători și de atunci toată lumea așteaptă sufletul la gură pentru anunțarea datei oficiale la care va reîncepe difuzarea pe postul de televiziune Antena 1. Așteptarea a luat sfârșit, iar producătorii au anunțat oficial data la care va reîncepe!

Actorii se întorc din vacanță

Noul an a venit cu  o vacanță prelungită pentru mai toată lumea din showbiz. Și nu doar actorii din serialul Adela și-au luat o vacanță prelungită, așa cum am văzut în social media despre Oana Moșneagu, Cristina Ciobănașu, Răzvan Fodor sau Vlad Gherman, ci se pare că și producătoarea serialului, Ruxandra Ion, a fost într-o vacanță alături de soțul și de fiica sa adoptivă, Criss.

Chiar de la ea am aflat și faptul că actorii revin pe platourile de filmare. Și acum înțelegem și de ce, întrucât pagina oficială de Instagram a serialului, dar și actorii, au anunțat pe paginile lor care este data anunțată pentru revenirea pe micile ecrane. Așa se face că pe data de 27 ianuarie, tot joia, fanii serialului vor putea vedea continuarea și își vor revedea actorii preferați pe același post TV și de la aceeași oră.

Sezonul 2 s-a terminat în suspans

Așa cum Ruxandra Ion ne-a obișnuit deja, fiecare episod se termină fix când vrei să vezi ce se mai întâmplă și te ține cu sufletul la gură până în săptămâna ce urmează, motiv pentru care și sezonul 2 s-a terminat într-un mod la care nici nu ne-am fi așteptat. Pe când Adela considera că nimic nu o va mai putea face s-o ierte pe Andreea pentru că i-a salvat viața, acesteia i-a fost demonstrat faptul că există totuși ceva.

Andreea i-a salvat viața și și-a pierdut-o pe a sa, dintr-un foc de pușco tras neatent și grăbit. Fanii abia așteaptă să vadă care vor fi repercursiunile gestului său, ce și-a spălat păcatele prin acest gest și ce a reușit să surprindă pe toată lumea. Personajele sunt foarte bine construite și poți trece de la agonie, la extaz, și de la a iubi un personaj, la a-l urî.

Mai sunt doar două săptămâni până la revenirea pe micile ecrane, pe postul de televiziune Antena 1, a celor mai iubiți actori din industria serialelor românești de la momentul actual. De asemenea, se continuă filmările. Nu știm încă dacă sunt tot pentru sezonul 3, ori dacă vom putea vorbi cândva și despre un sezon 4.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Antena1 (@antena1_oficial)