Ştiri mondene

S-a decis când va avea loc ultima „ieșire de pe scenă” a îndrăgitei artiste Draga Olteanu Matei

O veste tristă a cuprins ieri întreaga Românie. Draga Olteanu Matei s-a stins din viață la Iași, la Spitalul Sfântul Spiridon. Evenimentul trist a produs multă durere, iar nume importante din showbiz și-au transmis mesajele pline de emoție pentru cea care a fost una dintre doamnele teatrului și filmului românesc. Apropiații au anunțat când va avea loc ultimul drum și ultima ieșire din scenă a îndrăgitei actrițe.

Draga Olteanu Matei a pierdut lupta cu viața la 87 de ani. După o lungă carieră încununată de succes, boala a reușit să o răpună pe una dintre cele mai simpatice actrițe. A ajuns la spitalul din Piatra Neamț în stare gravă, dar lucrurile păreau să se îndrepte. Artista a fost stabilizată și chiar a stat de vorbă cu medicii. A fost transferată la Iași cu doar o zi înainte de incendiul izbucnit la secția ATI din Piatra Neamț. A scăpat de flăcări, dar din păcate firul vieții a ajuns la final.

S-a stabilit ziua și locul înmormântării, acestea fiind făcute publice pentru ca toți care au iubit-o să o poată conduce pe ultimul drum. Persoanele apropiate celebrei Draga Olteanu Matei au anunțat că ultima ieșire de pe scenă va avea loc duminică, 22 noiembrie 2020, la Piatra Neamț. Va fi înmormântată alături de soțul ei, la cimitirul „Eternitatea”, iar slujba religioasă va avea loc la Biserica „Sf. Ioan Domnesc”, situată pe platoul de la Curtea Domnească.

Draga Olteanu Matei va fi depusă la cinematograf pentru câteva zile

Toți cei care vor să aducă un ultim omagiu celebrei actrițe o pot face. Trupul neînsuflețit va fi depus pentru câteva zile la Cinematograful „Mon Amour” din Piatra Neamţ. De aici va porni ultimul drum al celebrei artiste.

Vestea tristă a fost anunțată de oficialii Spitalului Sântul Spiridon din Iași, unde medicii s-au luptat pentru viața ei. Motivul decesului și ultimele clipe din viața celebrei Draga Olteanu Matei au fost prezentate de purtătorul de cuvânt al instituției.

”Din păcate, în ciuda eforturilor echipei medicale, a colegilor de la Spitalul Sfântul Spiridon, de la secţia ATI, care au stat alături de ea până în ultimul minut, evoluţia ei a fost una nefavorabilă şi s-a declarat decesul în cursul acestei nopţi. Patologia era multiplă, iar starea critică susţinută din punct de vedere hemodinamic şi ventilator…

Din păcate vârsta şi tot ceea ce am mai spus zilele trecute nu au fost în favoarea vieţii şi s-a pierdut această luptă cu viaţa, din păcate. Am anunţat aparţinătorii şi, din păcate, asta este situaţia. Ne pare rău ca după fiecare pacient pe care îl pierdem”, a declarat Diana Cimpoeşu.