Reclamă
De când a anunțat că este însărcinată, Katy Perry a fost întrebată constant ce nume îi va pune micuței. Chiar dacă nu s-a hotărât încă, se pare că artista are un plan bine pus la punct în acest sens.
Katy Perry și logodnicul său, Orlando Bloom, au pregătit deja o listă cu numele pe care și le doresc pentru fetița lor, însă s-au hotărât să ia această decizia abia în momentul în care micuța se va naște.
Reclamă
Se pare că viitoarea mămică, în vârstă de 35 de ani, s-a decis ca fetița ei să-și aleagă singură numele.
„Trebuie să ne hotărâm ce nume îi vom pune pentru că, după părerea mea, avem opțiuni, însă ea ne va spune exact pe care să-l alegem.”, a spus artista.
Katy a mai declarat că va ști cu siguranță ce nume să aleagă în momentul în care o va strânge în brate pentru prima oară.
În lunile de sarcină, cântăreața a trecut printr-o multitudine de emoții.
„Am trecut prin toate emoțiile posibile. Am fost coplețită, am fost anxioasă, am fost fericită, am fost în extaz, am fost depresivă. Am avut toate stările posibile.”, a mai adăugat aceasta.
În ciuda faptului că întreaga planetă trece printr-o situație de criză, ea și Orlando Bloom abia așteaptă să devină părinți. Să aduci o viață pe lume este un miracol, iar Katy se simte binecuvântată pentru fiica sa.
Mai mult, se pare că cel mai entuziasm este viitorul tătic, Orlando, în vârstă de 43 de ani. Având în vedere că fetele sunt mult mai apropiate de tații lor în general, actorul nu-și găsește cuvintele să spună cât de fericit va fi când fetița lui va veni pe lume.
Întrebată despre momentul nașterii, Katy nu a vrut să dea nici un detaliu, însă a oferit un mic indiciu fanilor. Noul ei album urmează să fie lansat în luna august, iar ea spera ca acest eveniment să aibă loc înainte ca fiica ei să se nască.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa