Sabato, Brauner și suprarealismul

Cunoscut pentru stilul său artistic situat la hotarul dintre suprarealism și expresionism, Victor Brauner este un nume important în istoria artei universale. Deși, paradoxal, în propria sa țară nu este atât de popular precum sunt Salvador Dali și Andre Breton (ultimul fiind cel care l-a exclus din cercul suprarealist în ultima parte a vieții sale), Brauner a fost un revoluționar, propunând artei un stil amplu, rezultat în urma utilizării unor tehnici și teme inedite. Brauner a creat colaje îmbinând lemnul cu pietre, metale, ceară de albine. În urma lui au rămas posterității și mii de desene, gravuri, sculpturi sau poezii compuse de el.

Familia Brauner din Piatra Neamț

Victor Brauner s-a născut la 15 iunie 1903 la Piatra Neamț iar enciclopediile ni-l prezintă azi ca fiind ,,un pictor, sculptor și poet suprarealist evreu, originar din România, care a „cochetat” inițial și cu curentul artistic Dada”.

Viața lui însă a fost mai complexă și mai frumoasă pe alocuri decât multe dintre picturile sale. A fost al treilea din cei șase copii ai lui Deborah și Herman Brauner, fabricant de cherestea din orașul Piatra Neamț, fratele folcloristului Harry Brauner și al fotografului Théodore Brauner, mai târziu cumnat al artistei plastice și folcloristei Lena Constante.

La Viena urmează școala primară, unde familia se stabilește pentru o perioadă, revin apoi toți în țară în 1914. Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila, vreme în care simte pasiunea pentru zoologie. Între 1919 și 1921 urmează Școala de Arte Frumoase din București, apoi Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu.

Va introduce în avangarda europeană temele care i-au marcat primii ani de viață: filozofie, antropologie, metafizica, spiritualitate, de asemenea motivele religioase evreiești. La București locuia foarte aproape de cimitirul Bellu, mergea uneori la cavoul Iuliei Hașdeu, un veritabil mausoleu construit de Bogdan Petriceicu Hașdeu pentru fiica sa, stinsă la doar optsprezece ani. Este doar una dintre explicațiile personajului recurent al operei lui Brauner, personaj inspirat de legendele legăturii Iuliei Hașdeu cu lumea mistică, somnambulismul și magia.

Este marcat (și acest aspect, alături de alte experiențe trăite în acea perioadă, va defini semnătura artistică a lui Brauner) de evenimentele sociale cum au fost sărăcia cruntă din Moldova, răscoala din 1907 sau apariția cometei Halley din anul 1910. Herman Brauner, tatăl, l-a influențat la rândul lui, fiind un mare pasionat de spiritism. Se spune că Herman organiza des ședințe de hipnoză cu mediumuri celebri în tentativa lui de a comunica sub o formă sau alta cu spirite din alte dimensiuni. Amprenta spiritismului și a fascinației autorului pentru acest fenomen poate fi observată în „Amurg”, „Spațiul Psihologic” si „Magia Nopții”.

Cariera artistului

După vizitarea orașelor Fălticeni și Balcic începe să picteze peisaje în stilul lui Paul Cezanne, trece apoi, conform propriei mărturisiri prin mai multe faze: ,,dadaiste, abstracționiste, expresioniste”. În 1924, la 26 septembrie, debutează, prima sa expoziție personală fiind organizată la București, la ,,Galeriile Mozart”. Se apropie de poetul Ilarie Voronca, înființează amândoi revista 75 HP, publicația în care Victor Brauner publică celebrul manifest ,,Pictopoezia” și articolul ,,Supra-raționalismul”. Tot în perioada aceasta pictează și apoi expune ,,Cristos la Cabaret”, realizat în maniera pictorului Georg Grosz și ,,Fata din fabrică”, pictat sub influențele lui Holder, participă la expoziția ,,Contimporanul” în noiembrie 1924 și un an mai târziu ajunge pentru prima dată la Paris, de unde se va întoarce la București tocmai în 1927.

În perioada 1928 – 1931 este colaborator al revistei ,,Unu”, o revistă avangardistă cu concepții atât dadaiste cât și suprarealiste. Publică în paginile acestei publicații multe reproduceri după majoritatea tablourilor și desenelor sale într-o rubrică numită ,,desene limpezi și portrete făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeți și scriitori”.

La Paris. Brâncuși, Fondane

În 1930 se întoarce la Paris, aici îl întâlnește pe marele Brâncuși, iar acesta îl inițiază în arta fotografiei. Leagă o frumoasă prietenie cu poetul evreu Benjamin Fondane și întâlnirea cu Yves Tanguy va duce la introducerea lui, mai târziu, în cercul suprarealiștilor. Adresa lui este pe strada Moulin Vert, în aceeași clădire cu Giacometti și Tanguy. Este anul în care Victor Brauner pictează ,,Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie, pictura cu care se va identifica peste ani.

Trei ani mai târziu, în1933, organizează prima expoziție personală la Paris. Are loc la ,,Gallerie Pierre”, iar André Breton se ocupă de prezentarea unei serii de tablouri precum ,,Puterea de concentrare a domnului K” și ,,Straniul caz al domnului K”, tablouri în care tema ochiului era prezentă. O vreme, Victor Brauner participă la toate expozițiile suprarealiste.

Revine în România, la București, în 1935, intră în Partidul Comunist din România pentru scurtă vreme, fără o ,,înregimentare” evidentă. La 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziții personale în sala ,,Mozart” despre care Sașa Pană scria în romanul autobiografic ,,Născut în 02″: ,,7 aprilie 1935… Expoziție de factură suprearealistă”. Erau prezentate șaisprezece picturi cu un vers, toate redactate în franceză. Expoziția a fost un mare succes, ziarele și revistele alocând generoase spații pentru articole critice și luări de atitudine pe marginea noului curent, suprarealismul în arte și literatură:

,,Acest curent cu toată aparența sa de formulă absurdă… este un punct de tranziție spre arta care vine.” (D. Trost, în „Rampa” din 14 aprilie 1935).

În ,,Cuvântul Liber”, ediția din 20 aprilie 1935, Miron Radu Paraschivescu scria în articolul cu titlul ,,Expoziția lui Victor Brauner”:

,,Față, de exemplu, de ceea ce putem vedea în sălile de expoziție vecină lui Victor Brauner, pictura acestuia însemnează integrare, atitudine care, în măsura artisticului, este socială, fiindcă V. Brauner ia atitudine prin însăși factura și ideologia plasticii lui.„

Gellu Naum îl solicită pentru crearea ilustrațiilor pentru culegerea de poeme ,,Drumețul incendiar” și ,,Libertatea de a dormi pe frunte”.

Din nou în Franța. Premoniția artistică se împlinește.

Anul 1938 este anul reîntoarcerii în Franța. La 28 august, încercând să îl apere pe Esteban Frances de furia lui Dominquez, cei doi având o dispută extrem de violentă, este rănit grav cu un pahar aruncat în direcția lui. Își pierde astfel ochiul stâng și premoniția lui se adeverește: autoportretul realizat cu câțiva ani înainte, în care apărea cu un ochi scos. Episodul îl inspiră pe marele scriitor argentinian Ernesto Sabato, care îl transformă în personaj al romanului său ,,Despre eroi și morminte”.

Tot în 1938 o întâlnește pe Jaqueline Abraham, viitoarea soție, creează picturile cunoscute sub numele „lycantrope” sau „Chimere”. În 1940 părăsește Parisul, alături de Pierre Malbille, se stabilește pentru o vreme la Perpignan, la Robert Rius, apoi în Pirineii Orientali, la Cant-Blage și la Saint-Felin d’Amont, păstrând permanent legăturile cu suprarealiștii refugiați la Marsilia. Aici, la Marsilia, îi este permis a locui în 1941, unde se și îmbolnăvește și este internat în clinica „Paradis”.

Pictează ,,Preludiu la o civilizație”, aflată azi în colecția Gelman, iar după război participă la bienala din Veneția, călătorește în Italia. Începând cu anul 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961călătorește din nou în Italia, după care se instalează la Varangéville, unde pictează în cea mai mare parte a timpului.

În 1965 creează seria de tablouri ,,Mythologie” și ,,Fêtes des mythes”, având ca temă mitologia lumii moderne, omul fiind înfățișat cu umor și pesimism, uneori cu tandrețe. Criticii au spus că aceste tablouri, pictate la Varangéville, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziunile pline de umor ale unei lumi a viitorului viitorului, viziuni pe care voia să le lase moștenire.

În ,,Mythologie” a fost inclus și ultimul tablou prevestitor, ,,La fin et le debut”, pictat în 1965, un tablou prin care amintea că ,,dacă viața pictorului s-a sfârșit, opera lui însă începe să trăiască” (Dominique Bozo, în „La petit journal des grandes Expositions” – „Victor Brauner” – au Musée National de l’Art moderne – Paris du 2 juin au 28 septembre 1977″).

Este ales în anul 1966 ca reprezentant al Franței la Bienala de la Veneția, unde o sală întreagă îi este dedicată.
Victor Brauner moare la12 martie 1966 la Paris, în urma unei boli crunte și de durată. Pe mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, se poate citi un epitaf simbolic, de altfel o frază extrasă din Carnetele sale:„Peindre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie.”

Aceste carnete cu însemnări personale au fost oferirte de Brauner lui Max Pol Fouchet, iar acesta susținea că însemnările conțin în parte „cheia” creației sale:
„Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele…”.
Victor Brauner a rămas în istoria artei prin operele sale deosebite și prin cuvintele de admirație ale artiștilor vremii sale.

André Breton manifesta o mare admiraţie pentru Victor Brauner:

„Numai tu reprezinţi spiritul demoniac modern; tu exprimi la cel mai înalt nivel fantasticul din zilele noastre.”

Sarane Alexandrian credea că „Victor Brauner este incontestabil unul dintre pictorii cei mai interesanţi, cei mai originali din această epocă, a cărui operă şi personalitate, chiar şi în perioada când era necunoscut, au exercitat întotdeauna un fel de fascinaţie ocultă. A fost înconjurat de o aură legendară, datorită caracterului enigmatic al majorităţii compoziţiilor sale şi împrejurărilor fatale în timpul cărora şi-a pierdut un ochi.”

Ernesto Sabato și povestea ,,Autoportretului cu ochiul scos”

În 1931 Brauner pictează ,,Autoportret cu ochiul scos”, aflat astăzi în colecţia Centrului ,,Georges Pompidou” din capitala Franței. Câţiva ani artistul rămâne concentrat până la obsesie pe tema aceasta, o serie halucinantă, psihedelică de lucrări reluând în diverse versiuni o temă a orbirii, ilustrată prin acest ochi pierdut.

Obsesia s-a finalizat cu o coincidenţă macabră, şapte ani mai târziu, pe 27 august 1938, Victor Brauner pierzând un ochi în disputa violentă dintre Oscar Dominquez şi Esteban Frances, amintită mai sus. Nefericitul eveniment a transformat ,,Autoportretul” de la Pompidou în cea mai cunoscută lucrare semnată de Brauner, Ernesto Sabato scriind că este cea mai „controversată și ocultă” operă din istoria artei.

Brauner a fost caracterizat ca un artist al ideilor, cu surse de inspirație în științele oculte, politică, psihologie, cu muze din hasidism, misticism și bineînțeles suprarealitate. Artistul a fost înâeles mai târziu și numai de foarte puțini oameni.

Eugen Ionescu scria, la câteva zile după moartea lui Victor Brauner:

„Era inteligenţa însăşi, umorul însuşi, blândeţea însăşi; şi avea aceeaşi dificultate de a trăi ca mine.”

În 1962, Brauner spunea despre propria-i operă artistică:

,,Pictura mea este autobiografică. Eu îmi povestesc viaţa. Viaţa mea este exemplară, pentru că este universală. Ea povesteşte, de asemenea, reveriile primitive în forma şi în timpul lor.”

În urma lui Victor Brauner au rămas peste o sută de picturi, câteva mii de desene și gravuri, majoritatea expuse în muzee celebre din Franța sau păstrate în diverse colecții private cu specific avangardist.

În țara noastră douăzeci și două dintre tablourile semnate de Victor Brauner fac parte din Patrimoniul Național, expuse în muzeele din Tulcea, București și Oradea. Cincisprezece dintre lucrările lui au fost vândute în urma unor licitații publice cu sume mai mari de 200.000 de euro. Deși nu este atât de cunoscut în țara natală pe cât este de cunoscut pe piața internațională, trebuie să știm că Brauner rămâne al treilea cel mai bine vândut artist român din toate timpurile, clasându-se în acest top după Constantin Brâncuși și Adrian Ghenie.

Moştenirea sa artistică depăşeşte astfel nu numai timpul, ci și spaţiul. Așa cum autoportretul a ,,vorbit” peste ani, așa cum ultima lucrare a creatorului suprarealist, „Sfârşitul şi începutul”, realizată în anul 1965 amintește că sfârşitul vieţii pământene a unui artist este de fapt momentul în care opera lui începe să trăiască, epitaful de pe mormântul din Montmartre este simbol al vieții și operei artistului:

„Pictura este viaţa, adevărata viaţă, viaţa mea”.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor