Șapte haiduci și tot atâtea povești. Pagini de istorie din vremea haiduciei

,,Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele?”

În toate țările din Balcani a existat un fenomen al haiduciei, acești eroi intrați în legendă drept luptători împotriva nedreptăților asupritorilor sau boierilor locali. În unele perioade, cu precădere în epocile regale, au fost șterși din cărțile de istorie, dar au rămas în conștiința națională a celor pentru care au luptat. Dintre toate regimurile politice, comunismul a fost cel mai nehotărât, oscilând între a-i prezenta drept un exemplu negativ pentru societate și a-i zugrăvi apoi drept înaintași ai luptei de clasă.

Putem spune că astăzi, în zilele supereroilor Marvel, haiducii sunt foarte aproape de prăpastia uitării, doar baladele vechi mai amintind de adevărații frumoși și liberi de altădată. Oltenia a fost zona în care fenomenul a avut o mare amploare, zeci de ani după Pacea de la Passarowitz, atunci când regiunea a trecut sub stăpânire austriacă, având drept coloană sonoră chiuiturile haiducilor și împușcăturile acestora, trase din galopul cailor.

Adevărat tărâm al haiducilor, Oltenia a dat nume sonore ale acestui fenomen.  De fapt, primul haiduc al zonei a fost cu mulți ani înainte, în vremea banului Mihai Viteazu, haiducul cu origini sârbești Baba Novac, ale cărui principii au fost moștenite și de fiul său, de asemenea legendar, Gruia Novac. Cronologic vorbind, Iorgu Iorgovan a făcut trecerea către haiducii din epoca lui Tudor Vladimirescu, poate cei mai ,,mediatizați” dintotdeauna. Vremea lor a apus în perioada Unirii Principatelor, Popa Șapcă fiind una dintre ultimele scântei ale intensului foc ce a ars atâtea decenii. Datele despre haiduci nu au multe izvoare istorice certe și acelea existente sunt chiar contradictorii, fiind considerați, firește, hoți de către cei prădați și eroi de către poporul de rând.

,,Cuțit, cuțit, cuțit / De trei ori te-am ascuțit”

Unul dintre haiducii ce au fost nemuriți prin turnarea filmului ,,Haiducii lui Șaptecai” regizat de Dinu Cocea și al cărui rol a fost jucat magistral de Florin Piersic este Anghel Panait. Născut la Vâlcele, în actualul județ Olt, a fost numit Anghel Șaptecai sau Anghel de la ocnă.  Pădurea Strehareț i-a fost loc al botezului în haiducie, apoi toată Oltenia și chiar împrejurimile Bucureștiului, unde a devenit foarte repede teroarea domniei, a boierilor. Atunci când Iancu Jianu a trecut Dunărea pentru a pedepsi otomanii ce cutezaseră să atace Craiova și satele vecine, Anghel i-a fost frate de cruce. Bărbat frumos, cu ceea ce azi am numi o deosebită carismă, Șaptecai s-a făcut cârciumar la Drăgășani și s-a căsătorit cu o frumusețe, femeie bogată, tot cârciumărească. Din gelozie a izvorât sfârșitul haiducului. Aflând că în desele drumuri către fosta lui cârciumă din Drăgășani, unde mergea cu pretextul aprovizionării cu vinul specific zonei, oprește mereu la o mai tânără ibovnică, cârciumăreasa ce îi devenise soție l-a otrăvit.

,,Șapte ani cu voinicie / Și-a bătut joc e domnie”

Un alt haiduc vestit din zona Olteniei a fost Andrei Popa, cunoscut mai degrabă ca Andrii Popa. Nu departe de Craiova, într-o ,,vale seacă” (nu-i așa că pare cunoscută expresia?) este și în zilele noastre un sat, ascuns ochilor de acestă vale la care au muncit de secole ploile, Palilula, iar legendele spun că a fost întemeiat chiar de viteazul haiduc. Un vizitator al locurilor pe unde călărea haiducul cu ,,hanger fără teacă” poate observa ciudățenia reliefului, dealul pe care este vatra satului fiind ascuns de două păduri, iar valea fiind ascunsă, în părțile libere, de creasta dealului. În fortăreața aceasta naturală, înconjurat de camarazi și multe cadâne, a petrecut  mulți ani, ieșind numai să practice haiducia.

Vara trebuia să plece, deoarece singura fântână seca. De altfel această problemă încă persistă, locuitorii Palilulei știind că apa freatică este acolo la o adâncime foarte mare. Nu știm cât este adevăr și cât legendă, dar oamenii zonei sunt convinși că satul lui Andri Popa nu a fost descoperit niciodată de vreo poteră, de turci și nici chiar de nemți, atunci când, în primul război mondial, au ocupat pentru o perioadă Craiova. Și Popa a fost, alături de Anghel Șaptecai și Iancu Jianu, să atace Vidinul și Plevna, cu sarcină clară pemtru ceata sa de haiduci: recuperarea din seraiul pașalei a zecilor de fete furate de turci din zona Olteniei.

Decizie extrem de grea pentru Andri Popa care hotărăște să le ia pe toate, nu numai pe oltence, le încarcă în căruțe și le trece Dunărea. Odată ajuns în Oltenia cu fetele, le eliberează, trimițându-le la casele lor, iar pe cele străine le vinde oamenilor care căutau neveste. Îi rămân peste o sută de cadâne cu care trece munții în Transilvania și le vinde în satele de munte. Peste mulți ani, un velpașă turc a încercat să recupereze femeile vândute de Popa prin țară, multe nedorind să plece. Aveau deja familii întemeiate, copii de crescut. Balada ,,Andrii Popa”, scrisă în 1843 de Vasile Alecsandri și puse pe muzică în secolul următor de Phoenix ne amintește și astăzi deseori de vajnicul haiduc oltean.

Amza, haiducul oltean

Un alt haiduc din zona Doljului a fost Amza Scorțan. Treizeci de ani a luptat împotriva boierilor locali, a austriecilor, fanarioților și turcilor. Și-a găsit sfârșitul sub tirul poterei, prins într-o mlaștină din Valea Corbului. Acolo avea un sălaș, o ascunzătoare pentru el și oamenii lui și nu ar fi fost așa de ușor găsiți dacă nu ar fi fost vânduți de un localnic. Pentru a-i prinde, potera a aprins lăstărișul și, în încercarea de a părăsi zona, Amza și haiducii lui au murit de glonț. Din ordinul boierului Stanciu, cadavrele lor au fost puse în furci, pentru a descuraja gândurile de haiducie.

„Radu mamii…”

Din Jupânești, Gorj venea Radu Ursan, a cărui ceată, alături de cetele lui Papură și Lotru, a organizat lovitura dată austriecilor din Drăgășani în 1726. Douăzeci de căruțe dintr-o caravană au fost jefuite de haiduci,iar prada era incredibilă: toate taxele din Ungaria, Croația și Ardeal. Caravana urma să colecteze taxe și din teritoriile noastre. Ceea ce l-a făcut pe Ursan renumit este ura imensă pe care o purta soldaților austrieci, exprimată prin adevăratele umilințe la care îi supunea. Contele Maxim von Bidenwald, care fusese trimis să cerceteze furtul taxelor și care a fost prins de oamenii lui Ursan, povestea cum haiducul l-a pus să joace rolul unui personaj dintr-o poveste. Radu Ursan a murit într-o luptă cu turcii, în apropiere de Caransebeș. Balada ,,Radu mamii”, înregistrată pentru prima dată de Maria Lătărețu, este un cântec închinat lui, iar faptul că a fost culeasă din zona Gorjului, loc natal și pentru celebra cântăreață, este o dovadă în acest sens.

Lotru, haiducul cu nume de munte

Se crede că dintre toți haiducii Olteniei cel mai eficient a fost Pavel Lotru, haiducul cu nume de munte născut la Bălcești. Trei ani a fost căutat de putere, după ce a furat banii austriecilor la Drăgășani. Muntele era locul lui preferat și avea ibovnice atât în Gorj cât și în Vâlcea și chiar de la una dintre ele primește informația trecerii prin Drăgășani a acelei caravane. Cronicile vremurilor consemnează că furtul acela a condus la un adevărat dezechilibru  financiar în Imperiul Habsburgic, în același timp având ca efect devalorizarea banilor în regiunea Olteniei. Banul Craiovei a fost destituit și au fost înființate primele cete de panduri sub conducere austriacă. Paradoxal, nu peste multă vreme, pandurii și haiducii vor împărți aceeași muniție, vor călări împreună pentru aceleași idealuri.

Tunsu, haiducul credincios

Răspopitul sau Paracliserul, pe numele lui adevărat Ioniță Tunsu, s-a născut în Optași, județul Olt. În ,,Bucureștii de altădată”, George Potra îl descrie astfel: ,,Un om voinic, frumos, cu știință de carte și cu o voce foarte plăcută, iar episcopul Ilarion al Argeșului își pusese în gând să îl roage pe mitropolit să îl facă deacon și chiar să-l investească în haina preoției’’. Tunsu urmează însă o altă credință. Locuind în curtea bisericii Sfinții Voievozi de pe Calea Griviței, într-o zi refuză să mai toarne ulei în candele, se tunde și pleacă în haiducie în pădurea Strehareț din Olt.

Își formează o ceată  cu care la început a fost alături de Amza Scorțan și ai lui, apoi se unește cu ceata lui Anghel Panait.  În 1821 devine pandur al lui Tudor. Oamenii spuneau că Tunsu nu ucide, nu schingiuie și, lucru de necrezut, lăsa bani celui jefuit să ajungă acasă. Legendele arată și că ajuta văduvele cu copii, pe oamenii săraci care îl ascundeau și că era un lider adevărat pentru ceata lui. Generalul Kiseleff a ordonat ministrului de Interne Filipescu să i-l aducă repede pe Tunsu. Dar soarta a făcut ca generalul să pice în mâna haiducului. L-a iertat, deși îl putea ucide. I-a scris și o scrisoare, câteva zile mai târziu: :

,,Capul excelenței tale a fost azi în bătaia puștii mele. N-am voit să te omor, căci omoram pe un părinte iubit de țară”. Kiseleff a schimbat ordinul, precizând clar că Tunsu trebuie prins, fără a fi ucis, cum pretinsese inițial. O mie de lei și scutirea de impozite era recompensa pentru cel care îl aducea, viu, pe haiduc.  Finul său a fost cel care l-a trădat și toți haiducii lui au fost împușcați la podul Grozăvești. Tunsu s-a aruncat în apă, rănit. A fost scos din apa Dâmboviței și dus la medici, din ordinal generalului Kiseleff. Spre dimineață a murit iar trupul i-a fost înhumat în apropiere de Mărcuța, la marginea drumului ce ducea către Spitalul Pantelimon.

Haiducul din 11 orașe

Popa Șapcă nu este numai un nume de stradă. Găsim străzi cu numele acestui haiduc în Craiova, Blaj, București, Brașov, Câmpina, Focșani, Găești, Pitești, Slatina, Timișoara și Târgu Jiu. Locul de naștere al haiducului a fost Celei, în prezent un mic cartier al orașului Corabia din județul Olt. El a fost amurgul haiduciei oltenești, iar după perioada aceasta a fost unul dintre organizatorii Marii Adunări Naționale de la Islaz, ridicând la luptă și conducând armata revoluționarilor. După eșecul revoluției de la 1848, pleacă în exil o vreme, revine apoi și este numit curator în vremea lui Cuza, iar din 1864 este stareț al Coziei, numire făcută la recomandarea lui Dimitrie Bolintineanu.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor