Sărbători religioase 10 august

Data actualizării: 10 august 2022, 07:49

Creștinii ortodocși de pretutindeni îl sărbătoresc în această zi pe Sfântul Mucenic Laurențiu, arhidiaconul, Sfântul Sfințit Mucenic Xist, episcopul Romei și Sfântul Mucenic Ipolit. Greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul arhidiacon Laurențiu, iar romano-catolicii au notat în calendar pe diaconul Laurențiu.

Cine a fost Sfântul celebrat azi

Sfântul Mucenic Laurențiu este pomenit în calendarul creștin ortodox la 10 august. Este cunoscut în scrierile religioase drept arhidiacon al episcopului Romei, Sixt. Papa a fost prins, împreună cu clericii Bisericii din Roma, de prefectul cetății, Valerian, și a fost închis alături de mulți alți creștini în temnița poporului și chinuit fără milă.

El și alți doi diaconi au fost duși în fața împăratului Deciu, cel care a domnit în perioada anilor 249-251, cunoscut persecutor al creștinilor. Împăratul i-a solicitat Papei să se închine zeilor pentru a-și proteja clerul și pe ceilalți creștini și să-și cruțe, prin abdicarea de la credința în Hristos, propria sa viață.


În vreme ce Xist era dus pe Via Appia, spre a i se tăia capul, Sfântul Laurențiu i-a ieșit în cale și i-a strigat:

Citește și:

„Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat”, căci la sfatul părintelui său, acesta a vândut vasele bisericii și a împărțit banii săracilor.

Toate persoanele prezente care l-au auzit au crezut că el este deținătorul unui tezaur, din acest motiv a fost luat de soldați și somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise.

Ca împăratul să cunoască despre ce comori era vorba, Sfântul Laurențiu a cerut câteva zile pentru a aduna șchiopii, orbii și bolnavii, neputincioșii și pe toți cei care primiseră ajutorul său, și împreună cu aceștia a apărut în fața împăratului.

Rușinat și mânios de această priveliște, împăratul a solicitat în cel din urmă ca arhidiaconul să se închine idolilor. A refuzat și astfel a fost închis în temniță. Aici l-a vindecat de orbire pe un condamnat, Lucillus, pe care l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune, a cerut și a primit și el botezul. Acesta din urmă s-a numărat în rând cu mucenicii, fiind omorât pentru credința în Hristos.

După mai multe chinuri, Sfântul Mucenic Laurențiu a fost întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. Primind pătimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. În iconografie, el este reprezentat cu cădelnița cu jar în mână, cădind și înmiresmând Biserica lui Hristos.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨